Reflecţii: Podul lui Apolodor din Damasc, un pod în timp

Subiectul vechimii podului lui Apolodor - una dintre cele mai grandioase construcţii de acest gen din întreaga antichitate - este unul sensibil şi invită la reflecţii legate de vechimea lui reală şi de adevăraţii lui constructori. În zilele noastre, cu tehnologia actuală, un astfel de pod peste Dunăre s-ar putea construi în 4 – 5 ani. Însă, potrivit istoriei oficiale, podul a fost construit de Apolodor din Damasc între primăverile anilor 103 î.Hr. şi 105 î.Hr. Adică, cu mijloacele de construcţie de acum 2 milenii, podul a fost construit de 2-3 ori mai repede decât unul construit în zilele noastre.

Dealtfel, se poate vedea pe Columna lui Traian (terminată în 113 î.Hr.) că în prima invazie a romanilor, aceştia trec Dunărea pe un pod de vase, nu pe un pod propriu-zis. Pe Columnă este reprezentată solemnitatea terminării lucrărilor podului şi declanşarea celui de al doilea război dacic (105 d.Hr.). Cum ar fi putut construcţia acestui pod atât de important din punct de vedere militar, monumental, cel mai mare pod construit în antichitate, să nu apară pe Columna lui Traian? Aceasta prezintă o istorie foarte exactă a acelor vremuri, sculptată în piatră, înfăţişând detaliat cucerirea Daciei.

Mergând mai înapoi în timp şi citind documente ale lui Strabo (60 î.Hr. - 21 d.Hr.), istoricul povesteşte despre Burebista că acesta "stăpâneşte tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării. Este temut de romani (...) Trecea fluviul când voia".

Or, asta presupune existenţa unui pod peste Dunăre, presupune mobilitatea armatei lui Burebista. Acesta avea o armată de 200.000 de soldaţi, un număr enorm la acea vreme, chiar mai mare decât armata Romei. Avea o structură militară puternică şi o organizare statală care te duce departe de ideea de triburi. Nu se putea ca nişte barbari să fi construit un asemenea pod şi să aibă o asemenea armată.

Tehnica utilizată la construcţia podului peste fluviu a fost menţionată în lucrarea pierdută a inginerului-arhitect Apollodor din Damasc, dar până la noi au ajuns descrieri indirecte, inclusiv detalii tehnice transmise de Dio Cassius, Tzetzes, Chiliades şi Procopius din Cesarea.

Pentru construirea unui pod peste fluviu era necesară devierea albiei fluviului. Un lucru demn de remarcat pentru lumea antică a fost devierea cursului fluviului într-un braţ lateral, săpat pe malul drept, în zona Cladova (de astăzi), permiţând construirea podului chiar de la bază, după care apele au fost readuse pe albia principală. De altfel, Procopius din Cesarea a susţinut că romanii ar fi derivat parţial cursul fluviului folosind albia unui afluent sudic, secat. Se susţine că primii 10-12 piloni au fost ridicaţi pe uscat, pentru ceilalţi au fost cofraje de bârne din stejar cimentate şi sisteme de pompe.

Istoricul Dio Cassius a fost uimit de minunata ctitorie a podului de peste fluviu: „Traian a construit peste Istru un pod de piatră, pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns. Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. Ei se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sunt uniţi printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut?”.

Studiul lui Apollodor din Damasc privind construirea podului de peste Danubius s-a pierdut, iar în privinţa distrugerii Podului peste Dunăre există diverse păreri:

Potrivit afirmaţiei lui Dio Cassius, distrugerea podului ar fi fost făcută de împăratul Hadrian (117-138) care considera că era un risc pentru Moesia în cazul unui atac barbar din nord: „Astăzi însă podul nu foloseşte la nimic, căci nu mai există decât stâlpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice că au fost făcuţi numai ca să facă dovada că firii omeneşti nimic nu-i este cu neputinţă. Traian se temea că, după ce îngheaţă Istrul, să nu se pornească război împotriva romanilor rămaşi dincolo şi construi acest pod, pentru ca transporturile să se facă cu uşurinţă peste el. Dimpotrivă, lui Hadrian îi fu teamă că barbarii vor birui străjile şi vor avea trecerea lesnicioasă spre Moesia; de aceea distruse partea de deasupra”.

Există şi alte surse care atribuie distrugerea podului împăratului Aurelian (270-275) în timpul abandonării Provinciei Dacia şi înfiinţării Daciei Aureliene la Sudul Dunării.

Alte surse afirmă că Decebal ar fi incendiat Podul, pentru a stăvili invazia romanilor. Iar ”construcţia podului” ar fi de fapt o reconstrucţie de către Apodolor din Damasc, între cele două războaie.

Dar mintea umană inventează mereu întrebări. Întrebări peste întrebări. Şirul lor nu se opreşte niciodată. Ne întrebăm dacă nu cumva podul nu a existat înaintea lui Burebista. Atunci pe tăbliţa care stă lângă pod oare care ar trebui să fie anul construcţiei? De aici, firul evenimentelor legate de pod devine relativ clar.