Rectorul SNSPA îl contrazice pe Primarul General: Călin Georgescu NU are peste 40% în sondaje. Ce face Nicuşor Dan e iresponsabil

Remus Pricopie (Epoch Times România)
Andrei Popescu
07.01.2025

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, l-a criticat, marţi, în termeni duri, pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, în ceea ce priveşte estimarea intenţiilor de vot ale românilor la alegerile prezidenţiale din primăvara acestui an.

Mai exact, Pricopie îl acuză pe Nicuşor Dan că, deşi acesta se prezintă ca un politician “altfel”, de fapt este “la fel” ca ceilalţi, şi i-a reproşat că îl promovează pe Călin Georgescu, pe care îl descrie drept un “politician pro-rus, cu discurs şi acţiuni legionare”.

“Călin Georgescu NU are peste 40% în sondaje. Ce face Nicuşor Dan este iresponsabil. El poate crede că lansarea publică a acestor informaţii este ‘strategie electorală’. A procedat la fel la alegerile locale, când a spus (în aprilie 2024) că Piedone are ... peste 40% în intenţia de vot. De fapt, promovează un politician pro-rus, cu discurs şi acţiuni legionare şi, în acelaşi timp, încearcă să arunce în nerelevanţă alţi candidaţi serioşi. Nicuşor Dan se prezintă ca un politician ‘altfel’. Pare, însă, că este ‘la fel’”, a scris rectorul pe pagina sa de Facebook.

Remarcile lui Pricopie vin în contextul în care un sondaj comandat de Nicuşor Dan privind intenţia de vot la alegerile prezidenţiale îl clasează pe Călin Georgescu pe locul întâi cu peste 40% în intenţie de vot. Următorul clasat este Crin Antonescu, cu o intenţie de vot între 22-24%. Procentul variază în funcţie de o candidatură a Elenei Lasconi.

“Dacă va candida, Elena Lasconi va obţine undeva la 7-8%, pe locul 4. Nicuşor Dan de ordinul 17-18%. Dar este o campanie electorală care abia începe. (...) Distanţa între Crin Antonescu şi mine ar fi mult mai mică, de 2-4% dacă nu ar candida Elena Lasconi, dar tot Crin Antonescu ar fi pe locul doi”, a explicat Nicuşor Dan la Antena 3.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor