PSD a iniţiat crearea unei comisii parlamentare care să ancheteze cheltuielile făcute de stat în interesul personal al lui Iohannis
Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat au solicitat, marţi, Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere să introducă, pe ordinea de zi, un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru înfiinţarea unei comisii comune de anchetă cu privire la cheltuielile efectuate de Administraţia Prezidenţială şi de alte instituţii ale statului în interesul personal al preşedintelui Klaus Iohannis.
“Având în vedere că, în pofida interesului public legitim, Administraţia Prezidenţială a refuzat să facă publice aceste date, constituirea unei comisii parlamentare de anchetă reprezintă singura cale legală pentru a aduce aceste informaţii la cunoştinţa cetăţenilor”, a precizat PSD într-un comunicat.
Potrivit social-democraţilor, printre obiectivele comisiei de anchetă se numără determinarea sumelor cheltuite pentru:
- transportul de lux/escalele la Sibiu neevidenţiate în agenda Administraţiei Prezidenţiale;
- cazare în condiţii premium cu ocazia deplasărilor interne şi externe ale preşedintelui Iohannis;
- vacanţele de schi;
- terenurile de golf de la Vila Lac 3;
- modernizările şi alte investiţii realizate Vilei de la Neptun.
De asemenea, au mai transmis social-democraţii, un obiectiv important al viitoarei comisii parlamentare de anchetă va fi de a stabili baza legală şi motivele invocate pentru secretizarea cheltuielilor făcute de Administraţia Prezidenţială şi alte instituţii ale statului în interesul personal al preşedintelui Iohannis.
“Comisia de anchetă îşi propune să afle sumele alocate pentru reamenajarea vilei din Bulevardul Aviatorilor 86, cu destinaţia de locuinţă pentru un fost şef de stat”, se mai arată în comunicat.
Comisia va fi formată din 15 membri, urmând să fie condusă de un birou, compus dintr-un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi doi secretari.
Anunţul PSD vine în contextul în care scandalul legat de vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86 - “Palatul Împăratului” - este în plină desfăşurare după ce premierul Marcel Ciolacu a desecretizat hotărârea de guvern din care reiese că fostul şef al Executivului Nicoale Ciucă i-ar fi făcut un “cadou” frumos preşedintelui Klaus Iohannis.
De mai multe luni, presa a scris că vila din Aviatorilor ar fi renovată, pe sume uriaşe, pentru a deveni reşedinţa preşedintelui Klaus Iohannis, după expirarea celui de-al doilea mandat al său.
La scurt timp după decizia Guvernului de a desecretiza respectiva hotărâre, Ciucă l-a criticat, în termeni duri, pe Ciolacu, unul dintre principalii săi contracandidaţi în cursa pentru Cotroceni, acuzându-l că foloseşte RA-APPS ca “instrument politic al PSD”.
“Am asistat azi la încă o demonstraţie de ipocrizie marca Marcel Ciolacu cu RAAPPS folosit ca instrument politic al PSD. Deşi are şi a avut mereu puterea ca şef de partid şi premier de a desecretiza cheltuielile RA-APPS, prin Secretarul General al Guvernului, astăzi vicepremierul care are în subordine RA-APPS - Marian Neacşu, Ciolacu a preferat să desecretizeze acum doar un obiectiv din administrarea Regiei Protocolului de Stat. Evident, doar în scop electoral şi folosind instituţia în campanie”, a scris Ciucă pe pagina sa de Facebook.