Primăriţa din Craiova şi-a dat singură amendă. Care este motivul
alte articole

Primăriţa din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, s-a amendat singură cu 1.000 de lei, iar aceeaşi sancţiune a dat-o şi directorului Regiei de Administraţie a Domeniului Public şi Fond Locativ, celui al Regiei de Termoficare şi celui al Companiei de apă. Decizia a fost luată de Vasilescu după ce a apărut un articol în presa locală în care erau prezentate lucrările reabilitarea termică a blocului 201E din cartierul Craioviţa Nouă, care se desfăşurau fără a fi fost obţinută anterior autorizaţia de construire.
Obţinerea avizelor necesare este absolut obligatorie pentru începerea lucrărilor, iar faptul că se eliberase deja certificatul de urbanism nu a fost considerat o circumstanţă atenuantă pentru cazul de faţă.
Vasilescu a găsit însă şi o parte bună a lucrurilor. "Pentru orice faptă bună trebuie să şi plăteşti, aşa că am decis să mă auto-amendez. Am demarat lucrările pentru că erau urgente, sunt dispusă să suport amenda. Dacă nu începeam imediat lucrările, riscam să pierdem banii de la Uniunea Europeană şi prefer să plătesc amenda, decât să pierd un proiect atât de important pentru oraş", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
Directorul Regiei de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova, Radu Preda, a spus că va plăti amenda. "Mă bucur că au început acolo lucrările, vorbim şi de birocraţie, că actele merg mai greu, dar trebuia să începem. Asta este! O să plătesc personal amenda, chiar dacă de aceşti bani putem să îi cumpăr copilului meu scutece", a declarat Radu Preda, director RADPFL Craiova.
Măsura de verificare a actelor şi de amendare a celor vinovaţi a fost luată în urma unor sesizări adresate de cetăţeni primăriei prin care se atrăgea atenţia că lucrarea respectivă nu este autorizată.