Papahagi: E incomparabil mai bine cu Nicuşor Dan decât cu emanaţiile securiştilor autohtoni sau moscoviţi
Profesorul Adrian Papahagi a relatat o discuţie revelatoare despre alegerile prezidenţiale pe care a avut-o cu o doamnă pe care a întâlnit-o, întâmplător, la o gheretă unde se plătea pentru spălarea maşinilor.
Redăm mai jos postarea lui Papahagi:
"Ieri mi-am dus maşina la spălat. La ghereta unde se plăteşte înainte de-a intra în spălătoria automată, am purtat acest dialog cu doamna de la casă:
– Ce semănaţi cu Papahagi.
– Păi normal că semănăm, dacă suntem aceeaşi persoană.
– Vai, nu cred. Trebuie să-i spun la soţu'. Aşa încredere avem în Dvs. Ne uităm mereu când mergeţi la B1.
– Mulţumesc, doamnă. Mă bucur mult.
– Spuneţi, o să fie bine?
– Nu ştiu, dar sigur e mai bine că am ales un om serios, nu o haimana.
– Aşa e. Să ştiţi că fiică-mea lucrează la Catania şi a fost la consulat de alegeri. Era furioasă să vadă toţi oamenii cu 4 clase (în Catania mulţi români lucrează în agricultură) cum se înghesuiau să voteze cu Georgescu şi Simion. Şi eu am fost badantă în Catania, da' m-am întors. Îl urmăresc şi pe domnul Baconschi. Eram în Catania când s-a deschis consulatul.
Am mai schimbat câteva replici, mi-a mai povestit despre ea şi despre familia ei, apoi mi-a venit rândul, ne-am salutat şi ne-am despărţit.
O conversaţie banală, veţi spune. Dar m-am gândit la tot ce mi-a spus acea doamnă în timp ce tamburele uriaşe ale spălătoriei automate îmi periau maşina.
În primul rând împărţirea între votanţii lui ND şi CG/GS e mai complicată decât 'elitele urbane' vs 'oamenii simpli' / 'ţară' vs 'diaspora' etc. Să nu neglijăm misterul persoanei umane, singura realitate în faţa lui Dumnezeu. Nu categorii sociologice, ci oameni, persoane, fiecare cu discernământul ei.
Doamna aceasta nu este o intelectuală. A fost 'badantă', adică a îngrijit bătrâni în Italia, ca nenumărate alte românce. Dar e suficient de educată ca să-i considere pe alţii needucaţi. În plus, a avut ambiţia ca fiica ei să facă studii universitare. A înţeles că demagogi siniştri ca CG şi GS pun în pericol statutul românilor din Italia. A gândit cu mintea ei şi nu s-a lăsat dusă de val. Nu era frustrată, ci senină. Nu are certitudini, ci a votat cu speranţă, şi acum se aşteaptă să fie bine pentru ea, pentru familia ei, pentru ţară.
De la alegeri încoace, oamenii care mă opresc pe stradă mă întreabă cel mai des asta: va fi bine? Acum că am ales, va fi bine pentru ţară? Nu ştiu. Nu sunt în cercurile puterii, nu ştiu ce se discută, ce oameni vor conduce ţara. Nu ştiu dacă noi taxe vor eroda şi mai mult ce câştigăm, sau se va tăia în sfârşit din evaziunea pe TVA, din risipa administraţiei şi clientelei de partid, din întreprinderile de stat care lucrează în pagubă, din CA-urile mafiei de partid, din pensiile speciale, din bugetele uriaşe ale serviciilor de informaţii etc. Nu pot răspunde onest că va fi bine. Sunt însă convins că nu mint dacă spun că e mai bine aşa. E incomparabil mai bine cu Nicuşor Dan decât cu emanaţiile securiştilor autohtoni sau moscoviţi, cu naţional-socialismul care se inspiră şi din Zelea Codreanu, şi din Ceauşescu.
Discuţia de ieri m-a făcut să mă întreb din nou care e rolul nostru, al intelectualilor în cetate, cu atât mai mult atunci când ne declarăm creştini (e greu să fii creştin, dar e deja ceva să aspiri la asta). Răspunsul cred că e simplu: să gândim bine, să fim cinstiţi şi să spunem adevărul. Sigur, răspunsul e mai simplu decât realizarea sa. Dar eu asta încerc: să desluşesc în fiecare situaţie ce e bine pentru ţară, pentru oameni, pentru credinţă, pentru civilizaţie. Să am discernământ şi claritate morală. Să nu mint, să nu-mi vând conştiinţa. Asta e datoria mea faţă de oameni, dacă tot am ales să mă exprim public pe marile teme de actualitate, în loc să trăiesc închis în bibliotecă.
Cetăţenia implică un pact nescris între mine şi doamna din ghereta spălătoriei automate de la Polus Center, Cluj. Relaţia noastră nu se reduce la serviciul pe care eu îl plătesc, contribuind astfel la salariul ei (la rândul meu, ca profesor la o universitate de stat, sunt salarizat şi din impozitele şi taxele plătite de acea doamnă care lucrează în privat).
Pactul cetăţeniei e o solidaritate de opţiuni şi destin, o colaborare a competenţelor şi acţiunilor. Eu vorbesc la televizor şi doamna aceea mă crede. Ea votează ca mine, poate şi influenţată de mine; poate, dimpotrivă, urmăreşte acel post fiindcă îi confirmă opţiunile, iar eu n-am nicio influenţă, ci doar îi întăresc părerile deja formate. Fiindcă ea votează şi pentru binele meu, împotriva sordizilor de Georgescu şi Simion, îi sunt dator. Fără milioane ca ea, azi viaţa mea ar fi mult mai rea – vă imaginaţi că ocup un loc pe lista celor cărora Simion, Georgescu, Lulea sau Neamţu ar fi fericiţi să le distrugă viaţa.
Dar şi doamna aceea îmi datorează mie ceva, fiindcă m-am expus mai mult decât ea, inclusiv pentru binele ei, al soţului ei şi al fiicei ei, care trăieşte în Catania. Deşi până ieri nu ne-am vorbit, noi colaboram deja într-un fel nevăzut, şi lucram împreună pentru ceea ce considerăm că este binele României. Solidaritatea mea nu se limitează la prietenul meu Teodor Baconschi, de exemplu, ci o include pe această doamnă. Mai mult chiar, eram solidari chiar şi când nu ştiam că această doamnă există."
