Prea mult smog în China - ambasadorul SUA demisonează

Ambasadorul SUA, Gary Locke, şi-a anunţat demisia pentru "motive personale". Printre motive - dezvăluie Financial Times citând surse apropiate familiei, îngrijorarea cu privire la nivelul ridicat de poluare din Beijing.
Mioara Stoica
21.11.2013

alte articole

Ambasadorul american în China, Gary Locke (ChinaFotoPress / ChinaFotoPress via Getty Images)
Mioara Stoica
21.11.2013

Ambasadorul SUA, Gary Locke, şi-a anunţat demisia pentru "motive personale". Printre motive - dezvăluie Financial Times citând surse apropiate familiei, îngrijorarea cu privire la nivelul ridicat de poluare din Beijing.

Gary Locke, ambasadorul SUA de la Beijing, şi-a anunţat demisia după doar doi ani şi jumătate de serviciu. Printre motive, spune Financial Times citând surse apropiate familiei, îngrijorarea cu privire la nivelul de poluare din capitala chineză. Locke, primul chino-american care a reprezentat Statele Unite în ţara strămoşilor săi, a ajuns în China în 2011, dar soţia sa şi cei trei fii ai săi s-au reîntors deja, în acest an, în America.

Demisia lui Locke vine în timp ce la Varşovia experţii ONU discută din nou despre Planeta ameninţată de gaze cu efect de seră. Ambasadorul a demisionat invocând "motive personale" iar un purtător de cuvânt al ambasadei SUA din Beijing a declarat doar că "doamna Locke şi fiii săi s-au întors la Seattle pentru a da posibilitatea acestora de a termina liceul în şcolile de acolo". Un punct de vedere împărtăşit de acelaşi "ambasador", care în ultimele zile a negat zvonurile de pe Weibo. Pe site-ul de microblogging din China, făcând apropo la o evadare din cauza smogului, un comentator a scris: "Aerul din China l-a învins pe ambasador. Pentru a supravieţui a trebuit să meargă să trăiască în frumosul Seattle".

Poluarea de la Beijing a fost una dintre celebrele cauze abordate de ambasadorul american Locke şi de ambasadă, care de ani de zile publică actualizări, în fiecare oră, cu privire la calitatea aerului în ţară. O iniţiativă care recent, chiar şi datorită presiunii opiniei publice, a forţat guvernul chinez să recunoască gravitatea problemei în China de Nord şi să publice concluziile sale.

Conform celor relatate de Financial Times, cazul Locke nu este nicidecum unicul de acest fel. Rata de poluare în China îngrijorează mulţi oameni: unii manageri executivi şi diplomaţi străini, în special cei cu copii mici, au decis să plece din ţara în care, la începutul lunii noiembrie, o fetiţă de opt ani a murit de cancer pulmonar. Multe companii şi ţări, de asemenea, au mari probleme de a recruta personal calificat, pregătit să se mute în China tocmai din cauza temerilor acestora privind sănătatea lor şi a familiei.

În Beijing, decesele cauzate de cancer pulmonar au crescut cu 56 la sută din 2001 în 2010. O cincime din toţi pacienţii cu cancer suferă de acest tip de cancer, care în 2010 a fost principala cauză de deces în rândul bărbaţilor şi a doua în rândul femeilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor