De ce regimul chinez nu poate rezolva problemele de mediu

Poluarea este o problemă mare în China, afectând pe toată lumea. Oamenii devin nervoşi atunci când se discută de aer poluat, furtuni de nisip, râuri şi ape subterane contaminate, precum şi de "sate-cancer", unde totul este îmbibat de substanţe chimice toxice cu efecte periculoase pentru săteni.

Oficialii chinezi vorbesc despre protejarea mediului înconjurător, dar primesc o sursă specială de hrană, de apă şi chiar de aer curat. În decembrie 2012, când noul lider al Partidului Xi Jinping a ţinut discursul său "visul noii Chine", o parte din viziunea sa a inclus "un mediu înconjurător mai bun".

Deci, dacă toată lumea este preocupată de mediul înconjurător din China, de ce se agravează poluarea pe zi ce trece, iar numărul de sate-cancer este în creştere? Este evident că oficialii spun un lucru şi fac altul: Aceştia sacrifică mediul în schimbul dezvoltării economice şi îi penalizează pe cei care cheltuiesc banii pe curăţarea mediului.

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru început, Partidul Comunist este o dictatură ilegitimă. Pentru a-şi prelungi domnia, regimul încearcă din greu să stimuleze şi să laude creşterea economică.

Înainte de 2012, Partidul a încercat cu disperare să păstreze rata de creştere a produsului intern brut (PIB) în jurul valorii de 8%. După 2012 a făcut tot posibilul pentru a menţine rata în jurul valorii de 7%. Sub acest nivel, şomajul se va prolifera, cauzând instabilitate socială, care ar pune în pericol guvernarea regimului.

Poluarea din China este asemenea corupţiei din Partidul Comunist - problema nu poate fi rezolvată în timp ce regimul continuă să deţină puterea.

Un studiu realizat recent de Biroul Naţional de Cercetări Economice al SUA dovedeşte acest aspect prin date solide. Autorul a analizat 283 de oraşe din China şi a constatat că oficialii care şi-au cheltuit bugetele tratând poluarea în mod normal nu au nicio speranţă să fie promovaţi. Cu toate acestea, cei care au cheltuit sume mari de bani pe construirea de autostrăzi şi alte construcţii de infrastructură - crescând PIB-ului local pe cheltuiala mediului - sunt foarte susceptibili de a fi promovaţi.

Cu alte cuvinte, în cazul în care un funcţionar are grijă de bunăstarea poporului şi se ocupă de poluare, n-ar trebui să se aştepte să fie promovat. Cu toate acestea, dacă un oficial ridică cifra PIB-ului, regimul îi dă o mărire de salariu fără să conteze cât de multă poluare a fost generată. Motivat de aceste câştiguri personale strigătoare la cer, cât de mulţi oficiali ne putem aştepta să protejeze mediul?

Regimul chinez interzice, de asemenea, acţiunile de protecţie a mediului de către popor. Începând cu anul 1996, numărul de demonstraţii în masă şi revolte cauzate de probleme de mediu a crescut cu aproximativ 30% în fiecare an.

De la poluarea cu p-xilen din oraşele de coastă Xiamen, Ningbo şi Dalian, la poluarea molibden-cupru din Shifang, în sud-vestul Chinei şi la poluarea cu deşeuri de la Fabrica de Hârtie Oji din Qidong, în apropiere de coastă, în centrul Chinei, oficialii locali au colaborat cu companii şi au admis proiecte care poluează, înainte ca publicul să devină conştient de consecinţe.

Oamenii nu au nici un canal prin care să poată contesta deciziile statului. Aşadar, ei recurg la demonstraţii şi revolte, iar regimul răspunde prin "stabilizarea societăţii"- mobilizând forţele de poliţiei armate pentru a suprima protestatarii. Acest lucru a devenit protocolul standard al Partidului pentru rezolvarea problemelor de mediu.

Dictatura Partidului şi animozitatea regimului faţă de dorinţele oamenii sunt de asemenea responsabile pentru poluarea severă. Politicile de protecţie a mediului din lumea occidentală au început ca mişcări civile în anii '60 şi '70, iar democraţia a fost necesară pentru succesul acestora. Americanii au realizat o bază solidă pentru protecţia mediului, prin voturi şi demonstraţii.

În timpul industrializării Japoniei, incidente majore de poluare au îmbolnăvit grav rezidenţii locali. În anii '60, au existat multe grupuri civile care pledau pentru protecţia mediului şi provocau Partidul Liberal Democrat, partidul dominant după război, căruia nu-i păsa de poluarea mediului. Aceste grupuri au încurajat, de asemenea, oamenii să boicoteze companiile cele mai nocive.

De la mijlocul anilor '70, grupurile ecologiste au schimbat cu succes situaţia Japoniei, mulţi politicieni susţinând protecţia mediului. Din dorinţa de a-şi îmbunătăţi imaginea publică, companiile au început să contacteze grupurile de mediu şi le-au promis că vor avea grijă de mediul înconjurător. În cele din urmă au fost stabilite mecanisme pozitive pentru a face faţă problemelor de mediu.

Poluarea din China reflectă corupţia regimului comunist - poluarea va exista atâta timp cât va exista Partidul. Solul este contaminat cu metale grele. Deşeurile chimice industriale sunt prezente în râuri, lacuri şi ape subterane, care au căpătat o gamă largă de culori. Aerul este plin de particule mici care cauzează cancer pulmonar, iar produsele alimentare sunt încărcate cu toxine.

Chinezii au ajuns la un punct critic în ceea ce priveşte calitatea vieţii lor. Dacă vor continua să fie indiferenţi şi să fie înşelaţi de regim, poporul chinez va comite fără să vrea un fel de sinucidere.