Post-comunismul sau dictatura absurdului

Lucrarea a fost prezentată în cadrul Simpozionului PERT, "Experimentul Piteşti- Reeducare prin tortură", octombrie, 2009

Acei care doresc să găsească o aşa-numită “parte bună a comunismului” pornesc de la premiza că acest sistem era în teorie bun, dar a fost doar greşit aplicat. Ei spun că utopia comunistă, acel “rai pe pământ”, deşi nu era realist era umanist.

Cercetările şi experienţa au demonstrat însă că acest sistem era programat, gândit să fie un experiment distrugător. Creatorii lui aveau doar nevoie de o formă înşelătoare, care să inducă în eroare în privinţa conţinutului.

Comunismul nu este o utopie care vrea a devină realitate. A fost o înşelătorie bine pusă la punct.

Dacă privim prezentul din perspectiva trecutului, concluziile se trag singure.

Comunismul a produs, în societăţile unde a fost aplicat, o deviere greu reversibilă de la normalitate, care în loc să fie corectată în epoca imediat următoare căderii comunismului, a fost perpetuată.

Astfel că asistăm în societatea actuală din România la o prelungire mai mult sau mai puţin vizibilă, dar insidioasă a mentalităţilor comuniste.

O soluţie de vindecare ar începe cu identificarea trăsăturilor sistemului comunist (mecanismul lui interior) şi încercarea de renunţare la punerea lor în practică.

Lucrarea “Nouă Comentarii asupra Partidului Comunist” vorbeşte de 9 asemenea trăsături moştenite.

Prima trăsătură- răutatea- însuşirea formei malefice a marxismului. Marxismul i-a atras iniţial pe comuniştii români prin intenţia sa de “folosire a revoluţiei violente pentru a distruge vechiul aparat de stat şi pentru a fonda o dictatură a proletariatului” Aceasta este exact rădăcina răului în marxism şi leninism. Ideologia să se baza pe conflict şi luptă de clasă. Proletariatul s-a rupt de relaţiile morale şi sociale tradiţionale pentru a câştiga puterea.

Natura umană respinge universal violenţa. Violenţa face oamenii cruzi şi tiranici. Teoria Partidului Comunist (PC) nu are antecedent în nici un alt sistem de gândire trecut, filozofie sau tradiţie.

Ideologia malefică a PC e clădită pe premiza că oamenii pot cuceri natura şi pot transforma lumea, luptând împotriva creatorului divin şi odată cu el şi împotriva valorilor morale. PC i-a atras pe mulţi cu idealurile sale de “eliberare a întregii omeniri” şi “unitatea lumii”. Acei oameni au uitat că există un Cer deasupra şi inspiraţi de o noţiune care arată bine- “a clădi paradisul pe pământ”- ei dispreţuit tradiţiile şi i-au dispreţuit pe cei care nu credeau la fel ca şi dânşii. Apărătorii comunismului au început să-i urască pe ceilalţi- o ură de care PC s-a folosit mereu şi s-a bazat pe ea.

Astăzi, clasa conducătoare procedează asemănător. Sunt total lipsiţi de moralitate, sfidează legea şi întreţin discordie între diverse categorii sociale (de exemplu între bugetari şi lucrătorii la companii private, etc).

Răul trebuie să mintă pentru a pretinde că este bun. Trăsătura a doua este înşelătoria. Este normal pentru PC să spună una şi să facă alta. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi- politicienii se contrazic în tot ceea ce declară şi fac.

A 3-a trăsătură: incitarea- răspândirea cu dibăcie a urii şi instigarea la lupta între mase.

Lupta se bizuie pe ură. Acolo unde ura nu există, ea poate fi creată. Exemplu elocvent este chiar experimentul Piteşti, experiment emblematic pentru modul de gândire communist, în care torţionarii erau selectaţi chiar din rândurile deţinuţilor şi forţaţi apoi să-şi tortureze prietenii şi colegii de celulă.

În neocomunism, incitarea e la loc de cinste, fie că e vorba de Piaţă Universităţii cu mineriadele, fie acum, învrăjbirea între categorii sociale orchestrată de conducere, etc.

A 4-a trăsătură: dezlănţuirea drojdiei societăţii- infractorii, oameni pătaţi, etc au format crema PC.

Astăzi ştim deja, clasa politică e formată în principal din foşti securişti, informatori, oameni şantajabili care se susţin unii pe alţii sau se şantajează unii pe alţii.

A 5-a trăsătură: spionajul- infiltrează-te, seamănă vrajbă, dezbină şi înlocuieşte. Pe acest principiu au fost în anii ’50 dar şi în anii ’90 distruse partidele istorice, mai ales PNTCD. Ceea ce a mai rămas din PNL nu se ştie cât mai are în comun cu doctrina liberală a Brătienilor.

A 6-a trăsătură: jaful- prădarea prin înşelăciune şi violenţă devin “noua ordine”.

Tot ceea ce posedă PC a fost obţinut prin jaf.

Prin “suprimarea "chiaburilor" şi confiscarea pământurilor lor ” PC a extins înşelăciunile şi violenţa jafului sau asupra întregii societăţi, înlocuind tradiţia, bunul simţ cu “noua ordine”. PC a comis fapte rele mai mari sau mai mici, nefăcând nici un pic de bine. Oferea mici favoruri oricui pentru a incita la denunţ. A amplificat şi folosit tot ce putea fi mai rău din fiinţa umană. “Utopia comunistă” este un eufemism pentru jaf violent.

Jaful şi puterea, plus avantajele ce decurg din ele, au rămas şi astăzi unicele raţiuni de a fi ale celor din clasa conducătoare.

A şaptea trăsătură: lupta- distrugerea sistemului naţional, rangurilor şi ordinii tradiţionale. Înşelăciunea, incitarea, dezlănţuirea drojdiei sociale şi spionajul au fost făcute pentru jaf şi luptă. Revoluţia comunistă n-a fost deloc o bătaie, distrugere şi hoţie dezorganizată. Ceauşescu, de exemplu, a dat ordine precise pentru distrugerea întregului sistem tradiţional şi a obiceiurilor din zonele rurale, pentru ca oamenii să-şi piardă echilibrul şi identitatea şi să devină unelte manevrabile în mâinile partidului.

Astăzi în parlament, etc, se duce o luptă surdă de interese, între toate grupările, membri, luptă din care cetăţenii României sunt marii învinşi.

A opta trăsătură: eliminarea - fondarea unei ideologii complete a genocidului.

Pentru a se menţine la putere, comunismul a făcut multe lucruri cu o cruzime absolută. PC a catalogat intelectualii drept “legionari”, i-a încadrat în categoria infamă a “duşmanilor poporului” împreună cu proprietarii de pământ. I-a lipsit pe proprietarii de pământ şi pe capitaliştii de proprietăţi, i-a exterminat pe unii dintre ei şi pe ţăranii bogaţi, a distrus ierarhia şi ordinea în zona rurală, a luat autoritatea personalităţilor locale, a răpit şi stors mita de la cei bogaţi, a spălat creierele intelectualilor, s-a infiltrat în guvern şi l-a dezintegrat, l-a alungat pe rege, a eliminat toţi dizidenţii prin campanii politice şi propagandă după ce a venit la putere şi şi-a ameninţat proprii membrii cu constrângerea. N-a lăsat nici o libertate în tot ceea ce a făcut.

Esenţa genocidului condus de PC este exterminarea conştiinţei şi a gândirii independente. Partidul comunist nu numai că te va elimina dacă eşti împotriva lui, dar s-ar putea să te distrugă chiar dacă eşti alături de el.

În post-comunism, eliminarea are grade mai mici sau mai mari de subtilitate, e mai puţin făţişă. Se produce prin campanii de denigrare şi incitare a populaţiei (vezi eliminarea PNTCD) dar şi făţiş, prin violenţă - mişcarea Piaţa Universităţii eliminată de mineriadele violente. Exemplele pot continua până astăzi, cu întreg grotescul ce se joacă la Cotroceni, la Palatul Victoria, sau la diversele serbări şi festivaluri în care îşi fac apariţia cei ce vor să cumpere bunăvoinţa poporului cu circ şi imagine.

Mai există cazul oamenilor capabili, care nu au din start şanse spre Parlament sau guvern pentru că nu au relaţii sau compromisuri cu partidele.

A 9-a trăsătură: controlul - folosirea naturii malefice a partidului pentru a controla întregul Partid şi în final întreaga societate.

Toate caracteristicile moştenite au un singur scop: controlul populaţiei prin folosirea terorii. Prin acţiunile sale, PC a dovedit că este duşmanul tuturor forţelor sociale. De la naşterea sa, PC s-a zbătut dintr-o criză în alta - criza existenţei fiind cea mai critică. Trăieşte într-o perpetuă frică de moarte. Prin urmare, menţinerea propriei existenţe şi puteri este cel mai înalt interes al său. Interesul partidului nu este interesul vreunui membru şi nici o mulţime de interese individuale. Este mai degrabă interesul Partidului care nu ţine cont de nici un sens al individului.

Natura PC a fost cea mai vicioasă caracteristică a acestui spectru malefic. Natura PC copleşeşte natura umană într-o asemenea măsură încât românii şi-au pierdut omenia.

Ruşii, cei care au aplicat primii comunismul, declară că ei au dizolvat acest sistem. “Noi am oprit comunismul”, spun ei.

S-a oprit, nu s-a terminat. Prin urmare, oricând el poate să înceapă iar. Ne paşte oricând pericolul comunismului. Scriitorul Vasile Ernu, spune asta într-o carte intitulată "Născut în URSS".

Pericolul totalitarismului ne paşte oricând - noi suntem Ceauşescu în mici părţi, dacă ne asumăm asta, spunea scriitorul.

Am trecut în revistă trăsăturile moştenite ale acestui sistem contrar fiinţei umane. Comunismul ne paşte oricând, dacă acceptăm înjosirea naturii noastre umane. Fie că el va avea o formă diferită de cea de acum 50 de ani, fie că va lua o altă înfăţişare, îl vom recunoaşte imediat după aceste trăsături malefice. El nu ne va putea înşela sub orice formă s-ar ascunde. Dealtfel regăsim toate aceste trăsături şi la conducerile post-comuniste din ultimii 20 de ani. Lupta, incitarea populaţiei, înşelătoria, jaful, răutatea le găsim cosmetizate mai mult sau mai puţin într-un jalnic spectacol de imagine, prin manipulare şi spălare a creierelor. Totuşi controlul se simte mai puţin, iar teroarea comunistă e înlocuită cu grotescul şi absurdul unei lumi aflate în disoluţie.

În alte părţi ale lumii, comunismul a trebuit să ia înfăţişarea capitalismului pentru a reuşi să supravieţuiască. În China de exemplu, pentru a devia neliniştile şi nemulţumirile populaţiei care au culminat cu Piaţa Tiananmen, PCC regizează de 20 de ani un show de prosperitate economică, cu care a înşelat întreaga lume.

Dar modalităţile prin care PCC au creat o astfel de imagine sunt trecute sub tăcere - corupţia extremă, dezastrul ecologic ireparabil, exploatarea claselor mijlocii, sărăcirea populaţiei, dependenţa de investiţii străine, spionajul industrial, furtul şi imitarea tehnologiei, marfa contrafăcută sau foarte ieftină, etc.

Oricât se laudă PCC cu reforma şi deschiderea, în privinţa drepturilor omului a rămas acelaşi sistem al terorii pe care îl ştim de 60 de ani.

Cei care gândesc liber sau au păreri diferite faţă de PCC, jurnaliştii, avocaţii de drepturile omului, practicanţii Falun Gong, creştinii, uigurii, tibetanii sunt catalogaţi elemente subversive, teroriste, şi sunt persecutaţi.

Cea mai severă persecuţie o îndură practicanţii Falun Gong în ciuda caracterului complet paşnic al modului lor de viaţă. Bazată pe principiile morale ale tradiţiei străvechi şi pe frumuseţea şi profunzimea culturii chineze, şcoala Falun Dafa a atras inimile oamenilor cu adevărat, ceea ce PCC n-a reuşit vreodată de-a lungul anilor. Principiile acestei şcoli, Adevărul-Bunătatea-Toleranţa, alături de disciplinarea minţii şi cumpătare sunt în evident contrast cu ideologia răuvoitoare şi mincinoasă a partidului. Acest lucru a atras ura şi gelozia conducătorului de atunci al Chinei, care a ordonat eliminarea Falun Gong din China. De 19 ani persecuţiile din China împotriva practicanţilor Falun Gong şi a apărătorilor ei au luat forme neomeneşti, producând reiterând o adevărată revoluţie culturală în formele pe care le ştim plus altele noi. De exemplu, forme noi de tortură şi reeducare, dar mai ales extragerea ilegală de organe de la practicanţii în viaţă, aflaţi în închisori sau lagăre de muncă.

Metodele de suprimare şi tortură folosite de PCC sunt asemănătoare celor folosite de regimul comunist din România la Piteşti sau în închisorile comuniste, pentru că natura partidului este aceeaşi.

Partidul comunist a transformat fie China sau România într-o mare temniţă grea şi a schilodit irecuperabil natura umană.

Astfel, societatea civilă, intelectualitatea, etc. în loc să demaşte marea înşelătorie a unei dictaturi a absurdului instaurată după anii ’90, în loc ca românii să se ajute între ei să-şi “croiască o altă soartă”, fără plecări de capete pentru avantaje imediate în faţa foştilor ‘torţionari’ ai fostului regim, ei se repliază machiavelic după cum bate vântul politic, înrăutăţind periculos şansele de supravieţuire ale societăţii româneşti.

În "Ferma animalelor" a lui George Orwell, porcii au învăţat să stea şi să umble pe două picioare. Îndemânarea obţinută a dat porcilor o nouă imagine, dar nu le-a schimbat adevărata natură de porci.