Provincie chineză colectează probe ADN şi date biometrice de la toţi rezidenţii
alte articole
Autorităţile din provincia chineză Xinjiang au început să colecteze mostre de ADN şi date biometrice de la toţi rezidenţii săi, a declarat miercuri Human Rights Watch.
Tuturor rezidenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 65 de ani li se vor recolta mostre de ADN, sânge, amprente şi li se va scana irisul.
Pe baza aşa-zisului Program de Înregistrare a Populaţiei, poliţia va efectua scanări ale irisului şi va lua amprente în timpul vizitelor la locuinţele rezidenţilor sau prin crearea de puncte de colectare centralizate. Autorităţile medicale vor colecta mostre de ADN şi informaţii privind grupa sanguină în cadrul examinărilor medicale anuale ce vor fi trimise apoi secţiilor de poliţie pentru a se crea “profile”.
Participarea nu pare să fie opţională. Un bărbat a declarat organizaţiei Human Rights Watch că membri ai comitetelor locale de partid „au declarat că ei [oamenii din cartierul său] trebuie să participe la examinările medicale”.
Instrucţiunile venite de la autorităţile comuniste cer ca oficialii să se „asigure că sunt colectate informaţii din fiecare gospodărie, din fiecare sat, şi de la fiecare membru al fiecărei gospodării”.
De asemenea, nu este clar dacă localnicii care sunt examinaţi – pe baza programului „Examinări pentru Toţi” care s-a sfârşit în luna octombrie – ştiu că datele lor medicale sunt colectate de stat.
„Autorităţile din Xinjiang ar trebui să îşi redenumească proiectul de examinări medicale drept ‘Încălcarea Intimităţii pentru Toţi’, din moment ce aceste programe nu par să includă un consimţământ informat şi o alegere reală”, a declarat Sophie Richardson, director pentru China la Human Rights Watch (HRW). „Stocarea obligatorie a biodatelor unei întregi populaţii, inclusiv ADN, reprezintă o încălcare masivă a normelor internaţionale privind drepturile omului şi este chiar mai tulburătoare dacă este realizată pe ascuns, sub masca unui program de sănătate gratuit.”
Demografia provinciei Xinjiang este foarte diferită de restul Chinei şi a dus la campanii guvernamentale drastice de suprimare.
Pe cuprinsul Chinei, 92% dintre cetăţeni sunt etnici Han. Dar în Xinjiang, 49% din cei 20 de milioane de rezidenţi ai acestei provincii sunt etnici uiguri, majoritatea lor fiind musulmani.
Locuind în cea mai mare provincie a Chinei, şi având propria limbă şi identitate etnică solidă, etnicii uiguri se confruntă cu discriminarea şi supravegherea atentă din partea guvernului pentru suprimarea oricărei intenţii de separatism.
Anul acesta au apărut informaţii despre bărbaţi, femei şi copii reţinuţi în centre de “educaţie politică” în Xinjiang, unde sunt forţaţi să vizioneze materiale video cu propagandă comunistă guvernamentală şi să renunţe la identitatea lor etnică şi religioasă.
Supravegherea guvernamentală în provincia Xinjiang este omniprezentă.
Anul trecut, Xinjiang a recrutat peste 90.000 de persoane pentru poziţii în domeniul securităţii. Marea lor majoritate vor lucra la cele 7.500 de secţii de poliţie răspândite în regiune.
Camerele pentru recunoaştere facială sunt răspândite şi autorităţile au cerut rezidenţilor să îşi instaleze aplicaţii de monitorizare pe telefoanele lor.
În 2016, secţiile de poliţie din Xinjiang au început să colecteze mostre vocale ale rezidenţilor. Acesta a fost unul dintre primii paşi în vederea creării unei baze naţionale chineze pentru voci, bază care va permite identificarea automată a vocilor vizate în timpul conversaţiilor telefonice.
De asemenea, tot anul trecut, câteva zone din provincia Xinjiang au anunţat că localnicii vor avea nevoie de aprobare pentru a călători în străinătate.
Toţi posesorii de paşapoarte au fost forţaţi să se prezinte la secţiile locale de poliţie unde paşapoartele sunt păstrate pentru “siguranţă”. După predarea paşapoartelor, cei care doresc să călătorească în afara Chinei trebuie să depună o cerere specială pentru a primi “aprobarea de a părăsi ţara”.