Platon: Frumuseţea în artă înzestrează adevărul cu splendoare

Filozoful grec Platon s-a născut în Atena şi a trăit între 427 şi 347 d.H. Discipol al lui Socrate şi maestru al lui Aristotel, Platon este considerat personalitatea care a adus o contribuţie majoră la dezvoltarea filozofiei. Este cunoscut ca primul filozof care a prezentat o operă mai mult sau mai puţin sistematică. Printre ideile sale mai importante sunt: teoria formei (o teorie a ideilor), alegoria peşterii (peştera simbolizează îndepărtarea de lumea sensibilă a realităţii aparente; întunericul peşterii - ignoranţa omului incult, limitat) şi faimosul dualism, care împarte lumea într-un tărâm senzorial şi unul inteligibil. Filozofia lui Platon a fost transpusă în diferite opere, cunoscute ca ”dialoguri", în care sunt prezentate conceptele şi ideile lui prin intermediul a diferite personaje.

Platon nu s-a ocupat în special de estetică, deoarece teoria artei nu a figurat niciodată printre investigaţiile sale, dar în lucrarea ”Republica” s-a referit de multe ori la problemele artei şi frumuseţii. ”Republica” este o lucrare în care sunt descrise ideile lui Socrate, sub forma unui dialog filozofic în zece ”cărţi”, într-un ”banchet” (simpozion), scris la persoana I, ca şi cum lucrarea ar fi fost scrisă de Socrate. Problemele estetice se împletesc în gândirea lui Platon cu metafizica şi etica, care se întrepătrund. Pentru prima dată în textele sale, frumosul şi arta au fost incluse într-un mare sistem filozofic, idealist, spiritual şi moral.

Frumuseţea nu este doar senzorială.

În ”Banchet”, Platon s-a referit la Frumuseţe şi a clasificat-o ca fiind ceva ce merită trăit, dar înţelegând-o în sensul larg în care au conceput-o grecii, nu doar referindu-se la obiecte materiale, ci şi la chestiuni spirituale şi sociale, personale şi sisteme politice, virtute şi adevăr.

Potrivit lui Platon tot ceea ce provoacă admiraţie este frumos. El foloseşte un concept foarte larg de frumos care includea valori estetice, cognitive şi morale, dreptate, bune maniere, ştiinţă, virtute. Această idee a frumosului diferă foarte puţin de conceptul de bine. Platon echivalează frumuseţea cu adevărul şi bunătatea, fără a o ridica deasupra lor. Acceptă definiţia lui Socrate, că ceea ce este frumos este convenabil, este potrivit pentru un scop anume.

Nu a acceptat ideea venită de la sofişti, că frumuseţea este cea care produce plăcere simţurilor, deoarece pentru el plăcerea nu poate fi trăsătura care defineşte frumuseţea, întrucât există plăceri care nu sunt legate de ea. A încercat să ajungă la o interpretare obiectivă a frumosului: nu l-a interesat ce era înţeles în mod obişnuit prin frumuseţe, ci îl preocupa ce este frumuseţea în sine. Plăcerea trecătoare nu serveşte ca dovadă a unei calităţi permanente precum frumuseţea, care nu se limitează la obiecte sensibile, ci este o proprietate obiectivă a lucrurilor frumoase.

Pentru Platon, nu tot ce ne place este cu adevărat frumos, uneori doar pare aşa. Există o frumuseţe adevărată opusă frumuseţii iluzorii. Perceperea frumosului este pentru Platon o particularitate a omului care arată relaţia noastră cu zeii. În ”dialoguri”, exprimă o concepţie despre frumos, menţionând că nu numai frumuseţea femeilor, frumuseţea Afroditei există, ci şi frumuseţea dreptăţii şi prudenţei, a bunelor moravuri, a învăţăturii şi a virtuţii, ca şi frumuseţea unui suflet. Deci noţiunea de frumos are o arie foarte largă, ce include nu numai valorile pe care noi le numim estetice, dar şi valorile morale şi cognitive. Acest concept de frumos nu se deosebea prea mult de un concept al binelui larg înţeles.

Platon considera că arta trebuie să aibă două obiective de bază: utilitatea, înţeleasă ca sens moral, ca mijloc de formare a caracterului; şi corectitudinea - trebuie respectate legile care guvernează lumea. Noţiunea de corectitudine se referă la ceea ce este corect, convenabil şi fără abateri spre extreme. Constă în aranjarea corectă a elementelor unei opere, ordinea ei internă, corelarea între părţi şi întreg.

Platon a condamnat arta la timpul său, crezând că reprezintă realitatea distorsionată, oferind o imagine iluzorie sau că reprezintă doar aspectul superficial al lucrurilor. El considera că arta a corupt sentimentele şi le-au amplificat, iar omul ar trebui să fie ghidat doar de raţiune.

El a afirmat un principiu referitor la artă: ”O copie fidelă nu are valoare artistică, întrucât este doar o copie a originalului, dar o imitaţie fidelă este cu atât mai mult o falsitate.”

Teoria despre artă a lui Platon

În expunerea sa, Platon vorbeşte despre Ion, un recitator profesionist de poezie epică, care dezbate cu filozoful grec Socrate natura artei, care este inspirată de divin. În caz contrar, arta nu poate decât să corupă oamenii şi să le slăbească capacitatea de gândire raţională. Astfel, într-o societate în care filozofii domneau şi conducătorii filozofau, arta nu ar avea loc. Această teză a fost întâmpinată cu foarte multe critici. Platon a mai vorbit despre artă şi în alte lucrări ale sale, explorând idei diferite şi din perspective diferite. Cel mai scurt dialog, şi care se ocupă exclusiv de artă, mai precis, de poezie, a fost prezentat de Ion.

Conexiunea lui Platon cu arta era uneori negativă, considerând că artele vizuale în special, dar şi anumite forme de muzică şi poezie, sunt imitaţii imperfecte ale lumii Ideilor. Impactul artei era considerabil, iar filozoful credea că statul ar trebui să limiteze manifestările artistice pentru a preveni efectele dăunătoare asupra comunităţii. În ”Republica”, cartea a X-a, Platon susţine că artiştii şi poeţii ameninţă stabilitatea unui guvern ideal şi că lucrările pictorilor, muzicienilor şi poeţilor ar trebui cenzurate, deoarece pot inflama iraţional pasiunile oamenilor. El accepta doar formele tradiţionale simple ale artei, considerând că inovaţiile în artă, puteau compromite caracteristica ideală, armonioasă şi stabilă a societăţii. Ordinea, măsura şi proporţiile armonice (simetria) au fost considerate criterii hotărâtoare pentru frumos.

Platon a fost unul dintre anticii care s-au ocupat de estetică. Interesele, competenţele şi ideile sale originale din domeniul esteticii au avut o cuprindere foarte largă. Nu a mai existat niciodată un filozof cu o cuprindere mai vastă decât Platon: era estetician, metafizician, logician şi profesor de etică.

Este pentru prima dată când conceptele de frumos şi de artă, au fost integrate într-un mare sistem filozofic. Acest sistem era idealist, spiritualist şi moralist. Vom putea înţelege estetica lui Platon, doar când vedem legătura dintre teoria ideilor, a sufletelor şi a statului elaborat de el. Munca lui s-a întins pe jumătate de secol, timp în care a căutat în mod constant soluţii mai bune, modificându-şi concepţiile de mai multe ori. Ideile lui despre estetică au suferit fluctuaţii, ce l-au condus la o înţelegere şi la o apreciere diferită a artei.

Tot referitor la frumuseţe, în Eneada, Platon a afirmat: "Chiar şi aici dedesubt, frumuseţea se găseşte mai mult în lumina care străluceşte asupra simetriei decât în simetria însăşi. Acesta este ceea ce oferă farmecul".

Platon ridică această căutare a frumosului ca pe o modalitate de a ajunge la Divinitate.