Platon acuză înalţi demnitari de stat pentru furtul miliardului

Vânzarea acţiunilor Victoriabank unor investitori străini este cazul în care este vizat Veaceslav Platon. Pentru furtul miliardului, omul de afaceri îl acuză pe Plahotniuc şi alţi înalţi demnitari de stat.
Ştefan Sârbu
08.09.2016

alte articole

Veaceslav Platon adus în instanţă (Jurnal de Chişinău (jc.md)
Ştefan Sârbu
08.09.2016

Avo­ca­ţii Ana Ursa­chi şi Ilia Novi­kov, în cadrul unei con­fe­rinţe de presă despre ultimele deta­lii în cazul investigaţiilor omu­lui de afa­ceri Vea­ce­slav Pla­ton, la dorinţa clientului său, au reiterat faptul că învinuirea înaintată nu are tangenţă cu furtul miliardului. Platon este martorul principal care poate prezenta probe despre implicarea lui Vlad Plahotniuc şi a altor înalţi demnitari de stat în schemele de fraudare a Băncii de Economii (BEM), Banca Socială şi Unibank.

„Nu se investighează furtul miliardului raportat la Platon care astăzi este arestat. Se investighează o pretinsă tranzacţie de la Victoriabank valoarea căreia a fost de 80 de milioane de dolari, dintre care procurorii au „găsit” doar 49 de milioane de dolari, imputându-le lui Platon sub formă de fraudă în baza declaraţiilor absolut incoerente ale lui Ilan Şor”, susţine avocata Ana Ursache.

„Platon a urmărit juridic o afacere în care un investitor privat din afara ţării a cumpărat pentru suma de 80 milioane de dolari unele active în Republica Moldova. Aceste active au fost vândute de Plahotniuc cu implicarea înalţilor oficiali de stat.”

„În unele afaceri pe documente există semnătura lui Adrian Candu care deja ocupa postul de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova şi de care cunoaştem că este în relaţii de rudenie cu Vladimir Plahotniuc”, a relatat Ana Ursachi, care a atenţionat că din 29 august şi până în prezent niciun procuror nu a mers în Penitenciarul nr.13 pentru a-l interoga pe Platon, ultimul fiind dispus să dea declaraţii şi să prezinte probe relevante conform celor expuse.

În acest context, avocaţii au înaintat o cerere procuraturii prin care solicită audierea lui Veaceslav Platon pentru elucidarea faptului că „beneficiarul tuturor mijloacelor băneşti obţinute drept urmare a tranzacţiilor indicate în actul de învinuire a lui Platon, precum şi a volumului destul de mare a altor mijloace băneşti obţinute în urma tranzacţiilor efectuate prin intermediul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), BEM, Unibank, Victoriabank şi Banca Socială este cetăţeanul Republicii Moldova, Vladimir Plahotniuc”.

„Cel mai important lucru pe care îl solicită Veaceslav Platon este ca să fie verificată informaţia cu privire la implicarea demnitarilor de stat şi a persoanelor cu înaltă funcţie de răspundere în schemele frauduloase destinate extragerii ilegale a mijloacelor băneşti din rezerva BNM. În primul rând în calitate de înalt funcţionar care a participat la aceste fraude numindu-l pe Andrian Candu”, a menţionat avocata.

Ana Ursachi a declarat că prin faptul pla­sării lui Pla­ton în odaia situată în subsolul Penitenciarului nr.13, unde nu pătrunde aerul, lumina zilei şi lipsesc elementare condiţii şi obiecte de igienă, iar rude­lor nu li se per­mite să-i trans­mită lucru­rile nece­sare, Plaho­t­niuc ar vrea să gene­reze un act de sui­cid.

Avocatul Ilia Novi­kov a notat că sco­pul echi­pei de juriş­ti care repre­zintă inte­re­sele lui Pla­ton este ca acesta să iasă viu din peni­ten­ciar.

Notabil este faptul că autorităţile abilitate au interzis accesul reprezentanţilor Amnesty Internaţional Moldova în celulele deţinuţilor din Penitenciarul nr.13, care s-au plâns de tortură şi rele tratamente, inclusiv în celulele lui Vladimir Filat şi Veaceslav Platon.

“Reprezentanţii Amnesty Internaţional Moldova (AIM) au mers într-o vizită de lucru la Penitenciarul nr.13 din Chişinău la data de 7 septembrie a.c. Scopul vizitei a fost de a discuta cu deţinuţii, în special din subsolul penitenciarului, din celulele disciplinare. Conform calificărilor experţilor naţionali şi internaţionali, din spusele deţinuţilor şi avocaţilor acestora, condiţiile de detenţie din penitenciar încalcă drepturile fundamentale ale omului, fiind motivul sutelor de condamnări ale RM la CEDO /art.3/.

De asemenea, Amnesty Internaţional Moldova a solicitat Ministerului de Interne şi Departamentului Instituţiilor Penitenciare să permită accesul în celulele unor deţinuţi care în ultimele luni au emis alegaţii grave de tortură şi rele tratamente în detenţie, cum ar fi cea a lui Vladimir Filat sau a lui Veaceslav Platon, lucru care nu ne-a fost permis”, se menţionează în comunicatul de presă al organizaţiei pentru protecţia drepturilor omului.

Procurorii susţin că Veaceslav Platon este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în sume deosebit de mari, fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 000 000 de lei. Ei au ajuns la concluzia că banii, obţinuţi prin înşelăciune sub formă de credite, au fost transferaţi pe conturile mai multor companii off-shore pentru a le ascunde provenienţa ilegală, iar ulterior, o parte din ei au fost utilizaţi pentru stingerea unor credite în băncile din Republica Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor