Pentru că exist
Există oameni şi oameni în lumea asta. Diferite tipologii, diferite genuri dar astăzi îi voi împărţi în două categorii simple şi previzibile. Există cei care fac ceva şi există cei care se uită. Partea deranjantă cu cei care se uită, nu este uitatul în sine şi letargia, ci cârcoteala ce o aruncă asupra celor care fac ceva. Ştim cu toţii tiparul, probabil cândva şi noi am fost în categoria asta, deşi nu ne place să o recunoaştem.
Sunt unul dintre mândrii participanţi la protestele din Timişoara. Nu spun asta dintr-o aparentă infatuare ci alt subiect vreau să discut. Cot la cot cu mine protestau paşnic şi corect oameni de toate facturile şi capacităţile intelectuale. De la corporatişti cu valiza în mână până la studenţi cu aer boem şi un banner cu Roşia Montană improvizat. Am fost sunat de prieteni sau cunoştinţe negativiste ce m-au îndemnat să mă duc acasă, să îmi văd de treabă, teza lor de bază fiind : „Ce, crezi că schimbi ceva?”. O întrebare corectă ca formă, dar dezastruoasă ca fond. Confucius, Martin Luther King sau contemporanul Václav Havel şi-au pus vreodată întrebarea asta ? Vedeţi dvs. cei care fac parte din categoria oamenilor care se uită, „revoluţionarii de facebook” , cum îmi place mie să le spun, nu se mulţumesc doar cu privitul şi caută să distrugă şi bruma ce se construieşte de cei care fac, (precum am spus aici).
Da, revoluţionarii de facebook îşi dau aere pseudo-elitiste şi descurajează orice efort de schimbare, orice lucru care nu contravine comodităţii şi care le-ar putea periclita confortul căminului. Ei au conceptul negativist că nimic nu se poate schimba şi trebuie să-ţi vezi lungul nasului pentru că „autorităţile” să nu ţi-l taie. Care este ideea totuşi cu ieşitul în stradă? Toţi care stau pe margine mai au naivitatea să creadă că ieşi în stradă ca să-l dai jos pe Băsescu. Complet greşit. Dacă îl dai jos pe Băsescu, urcă USL la putere şi ştim cu toţii că nu vrem asta. Aceleaşi grupări politice cu rădăcini comuniste, aceleaşi manevre, aceiaşi corupţi. Atunci de ce am ieşit în stradă?
Adevăratul protestatar, între care se numără şi subsemnatul, iese în stradă pentru a arăta conducătorilor că există. Pentru a susţine o idee şi a blama un abuz sau o lege nedreaptă. Protestatarul, în cel mai paşnic mod, arată guvernului că el chiar există, nu e doar o cifră într-un recesământ bizar. În capitalism ai o tonă de obligaţii, dar ce uităm noi este că avem şi drepturi. Eu mă consider un om liber. Liber în gândire şi în simţiri. Un om liber nu protestează pentru a aduce la putere alţi politruci cu buzunare mai largi. Nicidecum! Un om liber protestează când vede o nedreptate şi pentru că este un drept al lui. Nu este un moft, nu este ceva ruşinos, ESTE UN DREPT. A protesta e dreptul oricărui cetăţean liber şi s-a murit pentru asta în ’89. Persoane care nu înţeleg natura protestului, pun mâna pe cărămizi şi aruncă cu ele la întâmplare, dar schimbarea nu se face aşa. Schimbarea se face când toţi comuniştii ăştia siniştri văd că s-a atins acea masă critică ce îi condamnă.
Domnul Boc spune că protestele strică imaginea României în exterior. Părerea mea este că dânsul uită de imensele revolte din Paris, din Londra sau New York. Dânsul uită de mişcarea Occupy Wall Street. Mişcări sociale de mare amploare, formate din zeci de mii de oameni, ce se terminau în violenţe cumplite. Protestul paşnic, dar şi ăla degenerat în violenţe, este apanajul statelor civilizate, al democraţiei, al ţărilor vestice spre care tindem de altfel. Când omul simte o nedreptate iese în stradă. Sigur va mai găsi o sută ce simt ca el, indiferent de cauză. A permite abuzuri, a fi ataşat prea mult de propriul cămin şi propria siguranţă, a avea o gândire măruntă, a permite poporului să fie la dispoziţia grupurilor de interese şi organismelor financiare strică de fapt imaginea României în exterior. Nicidecum oameni care îşi cer dreptul la o amărâtă de ambulanţă.
Sunt un om ce raţionează, alături de alte mii de persoane şi simte că ceva e greşit. Nu sparg capul altor fiinţe, nu distrug lucruri, nu vandalizez, nu schimb regimuri politice, nu încalc libertatea personală a nimănui. Doar EXIST! Undeva cursul omenirii a luat-o razna şi unii încearcă să profite de asta. Ies în stradă pentru a spune „STOP”. Atât !
Lângă mine era o tânără ce făcuse 6 ani de medicină, absolvise magna cum laude, şi făcuse 2 ani de rezidenţiat şi avea salariul de 800 de lei. Opt ani de învăţat pentru mai puţin de 200 de euro. În stânga mea era un inginer ce trebuia să trăiască cu bani de la părinţi la vreo 35 de ani, deoarece nu-şi găsea de lucru. Umilitor lucru. Şi exemplele pot continua inclusiv cu al subsemnatului când într-un moment bizar al vieţii mele, având un handicap locomotor şi imposibilitatea de muncă, statul s-a gândit să-mi dea o pensie de 30 de lei. Pe lună! Deci statul român s-a gândit că un om aflat în imposibilitatea de muncă, (fiind paralizat) poate trăi lejer pe lună cu 30 de lei. Cum să nu protestez la asemenea sfidare? Tot forul meu interior era bulversat de dramele pe care le vedeam în jurul meu.
Strig pentru ei, strig pentru ţara mea ce se stinge în datorii, strig pentru copii ce stau în frig deoarece părinţii sunt debranşaţi de la căldură, strig pentru ingineri ce stau cu părinţii, strig pentru nou-născuţi ce ard în maternităţi, strig pentru oamenii ce îi văd vorbind singuri pe stradă, copleşiţi de griji. Strig pentru dreptate, strig pentru libertate, dar poate cel mai important, strig pentru că exist. Nu sunt doar un CNP plătitor de taxe. Nu sunt doar un număr prin nişte arhive care are doar obligaţii, dar nici un drept. Sunt un om ce raţionează, alături de alte mii de persoane şi simte că ceva e greşit. Nu sparg capul altor fiinţe, nu distrug lucruri, nu vandalizez, nu schimb regimuri politice, nu încalc libertatea personală a nimănui. Doar EXIST! Undeva cursul omenirii a luat-o razna şi unii încearcă să profite de asta. Ies în stradă pentru a spune „STOP”. Atât !
