Pe rolul instituţiilor anticorupţie: Zeci de sesizări pentru prejudicii uriaşe aduse de instituţii de stat
alte articole
CNADNR, Electrica S.A, Loteria Română, Camere Judeţene de Conturi, CFR, Poşta Română, Academia Română şi alte zeci de instituţii publice au prejudiciat statul cu peste 500.000 de euro fiecare, aducând uriaşe pagube la buget. Curtea de Conturi a făcut numeroase sesizări în perioada 2008- 2013 către Ministerul public, pentru efectuarea urmăririi penale în cazurile de prejudicii de peste 500.000 de euro aduse statului. Lista sesizărilor nesoluţionate la data de 31.12.2013 a fost preluată şi publicată de hotnews.
Cele mai frecvente nereguli comise de instituţiile statului ţin de abuz şi de neglijenţă în serviciu: plăţi nejustificate, încălcări ale procedurilor de atribuire a contractelor, gestionare păguboasă, neurmărirea încasării unor creanţe etc. Numeroase Camere de conturi judeţene au păgubit statul de milioane de euro în acest fel.
Printre companiile ce au adus cele mai mari prejudicii statului se numără Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), instituţie trecută de la începutul lui 2013 în subordinea Ministrului Marilor Proiecte, Dan Şova. Curtea de Conturi a sesizat DNA în 21 ianuarie 2013 cu privire la un prejudiciu estimat de 207.727.163,78 lei, produs de CNADNR prin încălcarea procedurii de atribuire a contractelor de proiectare şi construcţie.
CNADNR ar mai fi păgubit statul şi în 2012 cu 6,1 milioane de lei, prin contractarea unor servicii la valoare disproporţionat de mare faţă de valoarea de piaţă.
Şi Academia Română este acuzată că a prejudiciat statul cu 536,25 milioane euro în 2010, prin înstrăinarea unui teren la o valoare inferioară valorii de piaţă. Curtea de Conturi a sesizat DNA în iunie 2010 cu privire la săvârşirea de abuz în serviciu şi gestiune frauduloasă. Este vorba de vânzarea a 42,5 hectare din fosta moşie Băneasa-Dămăroaia.
Prejudicii importante au adus statului şi companii din domeniul energetic. Compania Naţională a Uraniului este acuzată de angajarea efectuării de cheltuieli de investiţii fără ca acestea să fi fost aprobate prin hotărâre de guvern, efectuarea de cheltuieli din fonduri publice pentru studii de scoatere din circuitul silvic a unor suprafeţe de teren neincluse în fondul forestier, achiziţia de servicii pentru elaborarea bilanţurilor de mediu şi a studiilor de amplasament, fără ca acestea să fie solicitate de autorităţile competente, achiziţia de studii şi obţinerea de avize care nu fac parte din conţinutul cadru al studiului de fezabilitate, aprobarea, contractarea şi acceptarea plăţii a unor studii pentru alt amplasament decât cel stabilit, prejudiciul cauzat statului de această instituţie în anul 2012 fiind estimat la 21.130.000 lei.
Electrica S.A. a adus statului în 2013 un un prejudiciu estimat de 14.127.877, prin nerespectarea clauzelor din contractele de privatizare şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Curtea de conturi a sesizat DNA în august 2013.
Agenţia Naţională de Resurse Minerale, ale cărei decizii sunt aprig contestate de opozanţii proiectului exploatării cu cianuri a aurului de la Roşia Montană şi a exploatării gazelor de şist a adus statului în 2012 un prejudiciu estimat 2.410.988.999 lei prin nerespectarea prevederilor legale privind desfăşurarea activităţilor miniere, ceea ce constituie abuz în serviciu contra intereselor publice. Curtea de conturi a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu faptele constatate.
C.F.R. S.A. a prejudiciat de asemenea statul cu 10.665.014 euro, prin schimbarea destinaţiei împrumutului contractat pentru reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa, ceea ce constituie abuz în serviciu contra intereselor generale şi gestiune frauduloasă.
Loteria Română, Agenţia Domeniilor Statului, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor şi varii autorităţi judeţene ce gestionează banul public, au contribuit şi ele la păgubirea bugetului ţării, ce urmează a fi cârpit acum cu acciza pe carburanţi şi alte taxe ce urmează a fi introduse de guvernul USL.
Consiliul judeţean Constanţa, de exemplu, fieful lui Nicuşor Constantin, este acuzat de efectuarea de plăti cu încălcarea dispoziţiilor legale, prejudiciul estimat fiind de 3,1 milioane lei.
Potrivit situaţiei centralizate, există 50 de sesizări din partea Curţii de Conturi nesoluţionate, din care 21 în 2013, 12 în 2012, 4 în 2011, 9 în 2010, 3 în 2009 şi 1 în 2008.