Chinezii bogaţi evadează în masă în America
alte articole
Sondajul efectuat de grupul Shanghai Hurun Raport relevă că 64% dintre chinezii care au o avere de peste 1,6 milioane de dolari sunt gata să plece din China iar o treime din cei foarte bogaţi au făcut-o deja.
Chinezii bogaţi sunt deja pregătiţi să părăsească ţara, reiese din studiul efectuat de Hurun Raport, un grup din Shanghai care studiază comportamentul noilor îmbogăţiţi chinezi. Acesta relatează faptul că 64% dintre chinezii care deţin aproximativ 1,6 milioane de dolari se află în procesul de emigrare iar o treime dintre cei foarte bogaţi (care posedă mai mult de 16 milioane dolari) au emigrat deja.
În ceea ce-i priveşte pe copiii acestora, cifra este chiar mai ridicată, 80% dintre ei alegând să-şi trimită urmaşii în străinătate, deoarece se consideră că educaţia este mult mai bună în afara Chinei şi doreasc să-şi protejeze copiii împotriva poluării.
Destinaţia preferată este America. Prin programul care asigură permisul de lucru în Statele Unite ale Americii celor care investesc un milion de dolari în companiile americane, în anul 2010 numărul chinezilor care au reuşit să obţină "cartea verde"era de 772, pentru ca în 2011 (ultimul an pentru care sunt disponibile statisticile) să ajungă la 6.124.
În Australia, 91% dintre cererile pentru permise de şedere, depuse de cei care investesc în ţară, au fost făcute de către chinezi. În Canada au fost făcute 57.000 de cereri, dintre care 45.000 sunt ale chinezilor care vor să emigreze în British Columbia.
În UE există diferite ţări care-şi vând cetăţenia. Malta, Cipru, Letonia şi Portugalia sunt gata să confere mult râvnita cetăţenie europeană oricui are destui bani pentru a investi în ţară. Malta, de fapt, conferă un paşaport european pentru oricine investeşte aproximativ 650.000 de euro iar Portugalia a iniţiat "Golden Visa Programme", program căruia i s-au alăturat şi alte ţări europene.
Prin acest program, în Portugalia, este suficient să se cumpere o proprietate în valoare de 500.000 de euro pentru a obţine o viză pentru un an (cu posibilitate de prelungire pe încă doi ani), să se transfere un milion de euro în băncile portugheze, sau să se creeze 10 locuri de muncă pentru portughezi. Şi aici, majoritatea celor care au făcut cererea sunt tot chinezii bogaţi, interesaţi de această oportunitate, cărora li se acordă ulterior accesul la cetăţenie.
În afară de cei bogaţi, chiar şi chinezii din clasa de mijloc sunt fericiţi să plece din China. Numai în Statele Unite ale Americii, în 2012, au fost eliberate 81.784 de permise de şedere pentru cei proveniţi din Republica Populară Chineză.