Statul de drept, Roşia Montană şi europarlamentarele
alte articole
Filosoful Gabriel Liiceanu şi scriitorul Andrei Cornea critică în două articole publicate pe Contributors, respectiv în Revista 22, pe protestatarii împotriva Roşiei Montane, cerându-le socoteală că nu se implică la fel de mult în apărarea statului de drept, a cauzei anticorupţiei şi în susţinerea justiţiei şi a DNA. Cei doi intelectuali fac o gravă eroare: susţinerea in abstracto a ideii de stat de drept nu poate înlocui luptele concrete. Roşia Montană este un studiu de caz pentru cum nu funcţionează statul de drept în România. Iar protestatarii sunt tocmai cei care încearcă prin acţiuni concrete să-l facă funcţional.
În general se observă că intelectualii cu simpatii de dreapta, sau care i-au rămas credincioşi preşedintelui Traian Băsescu, sunt foarte critici cu mişcarea de protest pentru Roşia Montană. Domnul Dragoş Paul Aligică îi trata cu apelative gen ”ecologişti dezaxaţi” sau ”microfaună”, iar acum domnul Liiceanu îi numeşte ”cei cu cianura de la Roşia Montană” şi cu ironie superioară ”rafinaţii noştri manifestanţi postmoderni”. Presa apropiată de preşedintele Băsescu, gen EVZ, s-a întrecut şi ea să explice de ce nu sunt bune protestele, că protestatarii sunt stângişti, anarhişti, nu sunt de dreapta.
Domnii cu simpatii de dreapta au înfierat aşa zisa componentă ideologică puternică de stânga a protestelor. Nu le-a plăcut nici orientarea ecologistă. Ei nu ţin însă cont de faptul că mişcarea de protest este foarte eterogenă şi că în ea se regăsesc oameni de toate orientările, ba mai mult că ea este declarat şi deliberat apolitică.
Simpatizanţii intelectuali sau jurnalişti ai preşedintelui au urmat aceeaşi tactică ca şi actuala putere de ignorare şi apoi de denigrare a protestatarilor. Aceştia nu sunt buni pentru că nu se raliază agendei prezidenţiale – nu susţin mai vocal statul de drept, nu susţin DNA-ul mai puternic în public şi în final nu îşi lasă mesajele confiscate nici de PDL, nici de PMP, care amândouă au nevoie de capital electoral şi care ambele ar vrea să profite de proteste în acest sens.
Domnul Liiceanu spune că protestatarii sunt cei cu cianura. Greşit, ei sunt singurii care luptă cu adevărat împotriva ei. Şi aici nu este vorba despre lacul de cianură ce ar urma sa omoare Roşia Montană, ci de cianura politică care ne omoară zilnic: minciuna, hoţia, nesimţirea politicienilor, legile cu dedicaţie, sistemul mafiot şi toate tarele sistemului corupt şi oligarhic care jefuieşte ţara asta de peste 20 ani de zile.
Andrei Cornea le sugerează protestatarilor să susţină statul de drept şi DNA-ul, care sunt, în opinia sa, mai importante decât setul de revendicări ecologice ale acestora. Cu alte cuvinte apăraţi statul de drept, şi toate celelalte vor veni de la sine. În practică nu se întâmplă însă niciodată aşa. Statul de drept este un concept, care nu poate fi apărat decât în cazuri concrete cum este Roşia Montană, nu in abstracto. El înseamnă domnia legii, a cărei influenţă şi autoritate în societate trebuie să constituie o constrângere a comportamentelor cetăţenilor, inclusiv a guvernanţilor.
Ori în România nu ai ce domnie a legii să aperi, pentru ca aceasta nu există. Roşia Montană este cel mai bun exemplu, cum printr-o lege specială cu dedicaţie se încerca anihilarea dintr-un foc a unor drepturi fundamentale în orice democraţie şi stat de drept – dreptul la proprietate prin exproprieri abuzive, dreptul la viaţă, dreptul la un mediu curat. E adevărat că Justiţia pe care o apără domnul Cornea a anulat de-a lungul timpului multe acte ilegale date de autorităţi în favoarea companiei RMGC – plan de urbanism, acord de mediu, certificat de descărcare arheologică, dar autorităţile au refuzat să ţină cont de deciziile Justiţiei şi au dat noi avize.
Da, este adevărat că DNA s-a arătat eficient în ultima vreme soluţionând cu curaj dosare de mare corupţie şi trimiţând la închisoare peşti mari din politică precum Relu Fenechiu. Este adevărat că au existat presiuni mari asupra procurorilor şi judecătorilor, şi că ei trebuie susţinuţi, dar pe de altă parte DNA nu a fost la fel de eficient şi în cazul Roşiei Montane, un dosar în care sunt implicaţi politicieni, un dosar de mare corupţie, de care nu auzim nimic. Chiar şi numai faptul că a trebuit emisă o lege complet ilegală care să forţeze o soluţie în favoarea companiei ar fi impus ca cei care au iniţiat-o să fie cercetaţi. Nemaivorbind de încrengătura de interese – mama lui Şova, avocat RMGC etc.
Roşia Montană este un caz paradigmatic care arată tocmai că chiar şi atunci când justiţia mai funcţionează, politicul ignoră deciziile acesteia, impunând interese străine prin măsuri ilegale. Atunci nu mai este suficientă acţiunea în justiţie, ci trebuie să iasă oamenii în stradă.
Domnul Liiceanu îi ironizează însă pe protestatari că strigă ”Cianură pentru dictatură” şi se întreabă care dictatură, că doar oamenii sunt liberi să strige. Domnia sa uită că tocmai simpatizanţii dreptei de pe Contributors vorbesc frecvent de instaurarea unei dictaturi parlamentare. Iar asta s-a întâmplat deja în România: suspendarea preşedintelui, atacurile la adresa Curţii Constituţionale, modificările Codului Penal pentru a ridica parlamentarii penali deasupra legii – toate sunt orchestrate în numele unei majorităţi parlamentare pe care n-o mai controlează decât şefii de partid, care votează ca o turmă ce spun aceştia pentru a-şi apăra interesele. Aceştia reprezintă cianura de care vorbeşte domnul Liiceanu, nu cei cu Roşia Montană. USL nu US (Uniţi Salvăm) este forţa politică care vrea să facă Parlamentul cea mai puternică instituţie, care nu poate fi controlată de nimeni.
Mişcarea de protest şi-a asumat o luptă esenţială – să trezească conştiinţe, cetăţeanul, simţul civic adormit, să întărească vigilenţa şi capacitatea de a reacţiona la abuzuri. Roşia Montană nu este o problemă ecologistă, este o problemă profund umană. România arată cum arată pentru că mulţi români au uitat să fie oameni – să le pese de cei din jur, să se preocupe de natură, de aerul pe care îl respiră, de apa pe care o beau, de combaterea unui sistem corupt şi mincinos care se autoperpetuează ş
Da, oamenii sunt liberi să strige, dar se aleg cu amenzi, intimidări, violenţă şi dosare penale. La Pungeşti domneşte teroarea şi dictatura jandarmilor, iar intelectualii ironizează fin, din faţa calculatorului.
Pot să înţeleg indignarea intelectualului privind faptul că ”un agramat, un Gigel este ministrul Culturii”, că ”Parlamentul foşgăie de indivizi puşi sub urmărire penală sau deja condamnaţi”, cum deplânge Domnia sa, dar asta se întâmplă de 20 de ani. Iar Liiceanu are dreptate când spune că ”cianură sunt înseşi văicărelile noastre, reluate la nesfârşit, dar incapabile să oprească igrasia morală care a cuprins temeliile societăţii”. Din păcate exact asta fac şi intelectualii de marcă Liiceanu, Pleşu şi alţii.
Ei îi acuză pentru propria lehamite şi neparticipare la treburile cetăţii tocmai pe cei care fac ceva concret pentru a schimba actuala stare de fapt toxică.
Mişcarea de protest – oricât de incoerente şi naive pot părea uneori mesajele ei – şi-a asumat o luptă esenţială - să trezească conştiinţe, cetăţeanul, simţul civic adormit, să întărească vigilenţa şi capacitatea de a reacţiona la abuzuri. Roşia Montană nu este o problemă ecologistă, este o problemă profund umană. România arată cum arată pentru că mulţi români au uitat să fie oameni – să le pese de cei din jur, să se preocupe de natură, de aerul pe care îl respiră, de apa pe care o beau, de combaterea unui sistem corupt şi mincinos care se auto-perpetuează şi-i sufocă.
Nu este puţin lucru. Tinerii ăştia entuziaşti, bine pregătiţi, bine informaţi şi bine intenţionaţi vor să facă o schimbare. Nu e uşor. Abia caută o identitate comună, se întâlnesc, se ceartă, se împacă, şi iar se întâlnesc pentru că nu vor ca sistemul să mai monopolizeze România cu toxicitatea sa.
Urmează alegerile europarlamentare şi deja sunt oameni care au curajul să se implice şi să candideze, în ciuda tuturor obstacolelor puse de partidele actuale şi de legislaţia electorală.
S-a vehiculat şi posibilitatea boicotării europarlamentarelor de către mişcarea de protest. Nu cred că este o idee bună deoarece tot sistemul ar avea de câştigat din nesusţinerea de către aceasta a candidaţilor independenţi. Chiar şi aşa, mişcarea poate rămâne apolitică şi să nu se lase confiscată de PDL sau PMP. Nu e cu sau, sau.
În orice caz aceşti oameni fac mult mai mult pentru ţara lor, decât domnii intelectuali care-i ironizează cu superioritate, deplâng tarele sistemului, nu participă şi citează din Nietzsche.
