Părintele Caritas trăieşte bine-mersi la Braşov

Valută, dolari (Epoch Times România)
Bogdan Costea
27.12.2012

Ioan Stoica, cel care a regizat cea mai mare fraudă din istoria României, „jocul de întrajutorare” Caritas, estimată acum la 4 miliarde de dolari, locuieşte astăzi în cartierul Griviţei din Braşov, într-un bloc de garsoniere. La aproape 20 de ani de la lansarea acestui joc ce a isterizat apoi România din 1991 până în 1993, jurnaliştii l-au găsit pe Ioan Stoica, un ins apărut peste noapte la Cluj, de undeva, din Braşov. Mulţi s-au întrebat cine a stat în spatele lui Ioan Stoica – un umil contabil, în Făgăraş, care fusese condamnat la un moment dat pentru delapidare. După 20 de ani, întreaga afacere şi cei care au stat în spatele ei ridică în continuare semne de întrebare. În timp ce oameni simpli şi-au pierdut agoniseala de-o viaţă atunci când s-a prăbuşit jocul, Ioan Stoica a făcut închisoare doar un an şi jumătate, pentru fraudă.

Imediat după eliberarea sa din închisoare, la 14 iunie 1996, Ioan Stoica a dispărut. Nimeni nu a mai stat de vorbă cu el şi mulţi au crezut că a murit sau că se află în continuare în închisoare. Tentativele mai multor jurnalişti de a-l întâlni sau de a-i găsi măcar mormântul au eşuat.

Acum, însă, jurnaliştii de la „Wowbiz“, citaţi de „Casa sfatului“, l-au descoperit pe bărbatul de 71 de ani în Braşov, oraşul său de reşedinţă. S-a mutat într-un bloc cu 100 de garsoniere, dintr-un cartier muncitoresc, unde ocupă o locuinţă modestă, situată la etajul 4, iar accesul la nivelul respectiv este restricţionat încă de la ieşirea din lift cu un grilaj protector!

Omul care a orchestrat cea mai mare escrocherie petrecută vreodată în România şi-a schimbat domiciliul de mai multe ori, pentru a-şi pierde urma. Departe de vremurile în care îi păcălea pe români cu ajutorul Caritasului, jocul prin care credulilor li se promitea că vor primi de opt ori suma investită, Stoica a reuşit până acum să fenteze toate tentativele de localizare a sa, venite fie din partea presei, fie din partea asociaţiilor de păgubiţi, care încă mai speră la recuperarea pierderilor.

Vecinii săi, chestionaţi de ziariştii de la „Wowbiz“, citaţi de „Casa sfatului“, spun că Stoica este taciturn şi un om foarte retras. După mai multe zile de veghe în faţa blocului, jurnaliştii l-au reperat pe Stoica într-un moment în care acesta a plecat la un magazin din apropiere unde şi-a făcut cumpărăturile: legume, fructe, apă plată, pâine şi lactate.

Abordat de reporteri la ieşirea din magazin, Stoica a acceptat în prima fază o discuţie, pentru ca apoi, când a auzit că subiectul în cauză este Caritas, să refuze orice conversaţie, încercând să oprească şi camera de filmat a acestora. Stoica a plecat spre casă pe un alt drum încercând să ascundă adresa unde domiciliază.

*

Ioan Stoica a pornit Caritas în 1991, la Braşov. Câteva luni mai târziu, directorul ziarului clujean „Mesagerul Transilvan” a avut ideea de a-l aduce pe Stoica la Cluj. Ziarul a început să publice listele cu câştigătorii şi a ajuns la tiraje de sute de mii de exemplare. Sistemul care a înnebunit România era foarte simplu: depuneai o sumă de bani şi după trei luni câştigai de opt ori mai mult. În total, românii au investit peste un miliard şi jumătate de dolari în acest joc la care s-au lipit şi oameni politici. Mulţi spun astăzi că jocul s-a prăbuşit, în principal, datorită mini-Caritasului, adică listele cu politicieni şi alţi oameni de vază ai statului care-şi multiplicau de opt ori banii într-un timp foarte scurt sub cele trei luni prevăzute de regulament.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor