Un film cu 'final fericit' modest: Din România în barăcile de la periferia oraşului Milano

Un film sumbru şi cu un ''final fericit'' modest, filmat timp de un an la Milano, cu autorizarea de către justiţie a folosirii unor echipamente sofisticate, precum interceptoare de convorbiri, camere video miniaturizate şi microfoane direcţionale, precum şi cu implicarea poliţiei italiene, a pus în lumină fenomenul exploatării cerşetorilor cu handicap din Europa de Est, inclusiv din România, se arată într-un reportaj publicat miercuri de cotidianul italian La Repubblica.

În microbuze, care vara sunt adevărate cuptoare iar iarna congelatoare, sosesc la Milano ''mizerabilii'' din Est. Este un lungmetraj despre criminalitate, o poveste pe mai multe voci. Precum cea a lui Nicolae, originar din oraşul românesc Constanţa. Cineva i-a spus că există şansa de a merge în Spania pentru a culege struguri. El este de acord, dar descoperă că ''omul său de contact'' l-a ''pasat'' altuia, care l-a dus la Milano. I-a confiscat celularul, i-a dat o cârjă şi i-a spus că trebuie să stea la semafoare, aceasta este munca lui. ''Mi-a luat totul, mi-a lăsat doar monezile de un cent şi cinci cenţi pentru a-mi cumpăra de mâncare', spune Nicolae.

Scenele se succed: la semafor, cu piciorul amputat la vedere, la metrou, mergând în patru labe, pentru că poliomielita nu a fost tratată, în faţa bisericilor, cu un carton pliat. Sunt cadre pe care le cunosc toţi cei care circulă în oraş şi privesc în jurul lor. În spatele fiecăruia dintre aceste cadre, există multe altele, sumbre, pe care marea majoritate le ignoră. Cine ştie că pentru 50 de euro poţi 'cumpăra' sau 'închiria' o persoană cu handicap psihic sau fizic de la o familie? Fiecare rasist este un mizerabil, scrie autorul articolului, Piero Colaprico, dar cine şi-a imaginat rasismul mizerabililor? Între romi, patroni de racket, români, relaţiile sunt mai mult decât tensionate, iar atunci când unul este pedepsit, pentru a justifica loviturile se spune: 'Nu este sângele nostru''.

Cu ani în urmă erau copiii hoţi de la gară, acum unii au crescut şi aduc ei înşişi cerşetori. Dar dacă a crescut racketul a crescut în acelaşi timp şi anti-racketul. Timp de un an, Direcţia Districtuală Antimafia (DDA) s-a ocupat, mai întâi prin procurorul Antonio Sangermano (cunoscut opiniei publice pentru procesul în care Silvio Berlusconi este acuzat de prostituţie cu minore, cazul Ruby) iar apoi prin procurorul Laura Pedio, a 'curăţat trotuarele''. Judecătorul de instrucţie Simone Luerti a permis utilizarea unor echipamente sofisticate, ca şi cum ar fi mers la vânarea boss-ului mafiot Toto Riina, iar poliţiştii şi-au asumat rolul de detectiv.

'Ancheta a început cu urmăriri, deoarece au existat persoane cu diferite deficienţe şi handicapuri, care erau transportate cu microbuze. De aici - spune comandantul Tullio Mastrangelo - am urcat pe filieră, la cei care îi coordonau pe şoferi şi de acolo la banda care se stabilise în zona din Via Calchi Taeggi, unde există o groapă de gunoi ilegală'.

În timp ce comandantul vorbeşte apar la suprafaţă acele locuri care nu de puţine ori fac subiectul atât al articolelor despre lumea interlopă cât şi despre corupţia politică. Apar şi aspectele ridicate deja de organizaţia Caritas. 'Cetăţenii ne cheamă pentru a ridica un cerşetor, dar ei trebuie să înţeleagă că aceştia sunt victimele şi este mai bine să nu li se dea bani chiar dacă nu e uşor. Era o fată care mergea în patru labe la metrou şi şi-o închiriau reciproc pentru că aducea zilnic sume de bani de peste 10 sau 20 de ori mai mari decât ceilalţi cerşetori. Dar ei nu-i rămânea nimic, iar faptul că am documentat juridic acest caz este important', a declarat Mastrangelo.

'Aproape întotdeauna Curtea de Casaţie lansează acuzaţia de reducere la sclavie, invocată şi de această dată. Poate că există cuvinte cum ar fi exploatare şi sclavie care ar trebui recalibrate, reînţelese în semnificaţia lor'', se afirmă la Palatul de Justiţie.

Este ceea ce se întâmplă în stradă. Acea semnificaţie care face periferia oraşului Milano, atunci când este uitată, la fel ca periferia Bucureştiului, notează autorul articolului. Iar atunci când se aprind luminile îl poţi vedea pe ''patron'' cu ''marfa'', cu alte cuvinte persoanele slabe şi lipsite de apărare şi atât de uşor de gestionat. Nu pot fugi, nu vor merge niciodată departe de lanţurile lor chiar dacă lanţurile şi lacătele nu există fizic acolo. Dar ele se văd la Milano, dacă oamenii nu întorc capul, conchide reporterul.