"Parcă sunt plătiţi să ne umilească, nu să caute adevărul"- Parinţii unui bebeluş mort în urma unei infecţii intraspitaliceşti, revoltaţi de clasarea dosarului

Bebeluş (Pixabay)
Ana Ion
15.11.2024

Parchetul din Iaşi a închis definitiv, prin menţinerea clasării, cazul celor doi bebeluşi infectaţi cu Klebsiella în maternitate, la 7 ani de la tragedie.

„Prin această atitudine se încurajează situaţia din spitalele din România”, spune tatăl care a reclamat, potrivit HotNews.

Familia Marina şi Cătălin Acasandrei din Iaşi au primit joi, 23 octombrie, înştiinţarea că dosarul în care a fost anchetată moartea fetiţei lor, Eliza, a fost închis definit

„Parcă sunt plătiţi să ne umilească, nu să caute adevărul. Oameni fără conştiinţă. Ei încurajează prin această atitudine situaţia din spitalele din România. Cu astfel de soluţii, justiţia e complice”, a răbufnit Cătălin Acasandrei după aflarea soluţiei.

Pentru că a contestat clasarea, familia a fost pusă să plătească cheltuielile judiciare aferente soluţionării plângerii. Chiar dacă este o sumă modică – 30 de lei –, pentru părinţii care în urmă cu şapte ani şi-au pierdut copilul este greu de înţeles.

Eliza Acasandrei cea de-a doua fetiţă a soţilor Acasandrei s-a născut pe 3 noiembrie 2017. După primele zile mai vulnerabile, a avut o evoluţie favorabilă până pe 21 noiembrie 2017, când starea i s-a degradat brusc şi a murit. O infecţie cu Klebsiella pneumoniae multi-drog rezistentă i-a retezat orice şansă la viaţă. Cadrele medicale au ascuns familiei adevărul, reiese din dosarul consultat de HotNews.

După decesul fetiţei, părinţii au aflat că fetiţa lor a fost repartizată într-un salon alături de un nou-născut a cărui mamă fusese depistată cu Klebsiella pneumoniae, dar acest lucru nu se consemnase în documentele medicale la internare.

Soţii Acasandrei au decis să depună plângere împotriva spitalului, pentru că au văzut că în spital nu erau respectate normele privind prevenirea infecţiilor nosocomiale. Îşi doreau ca niciun părinte să nu mai treacă prin drama lor.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor