Ciolacu, Grindeanu, Laura Vicol şi copiii lor au zburat de la Monaco la Bucureşti cu jet privat închiriat de Nordis după ce au fost la Marele Premiu de Formula 1 [surse]

Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu în Vama Veche (Facebook)
Ana Ion
15.11.2024

La sfârşitul lunii mai 2022, liderul PSD Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu şi deputata PSD Laura Vicol, însoţiţi de copiii lor, ar fi călătorit din Monaco la Bucureşti cu un jet privat închiriat de compania Nordis, după ce au asistat la Marele Premiu de Formula 1, potrivit unor surse politice şi de business, citate de G4Media.ro.

În acelaşi avion s-ar fi aflat şi Alfred Simonis, însă fără copii. Compania imobiliară Nordis, unde soţul Laurei Vicol este co-acţionar, se află în prezent în insolvenţă. Întrucât Monaco nu are aeroport, se foloseşte aeroportul din Nisa, situat la aproximativ 30 de minute distanţă.

Alfred Simonis a negat prezenţa în acest zbor, declarând: „Publicaţia dvs. a documentat greşit, nu am zburat niciodată cu un avion al companiei Nordis sau plătit de această companie. Oriunde merg, o fac pe banii mei.”

Marcel Ciolacu a confirmat pentru G4Media.ro că a fost în mai 2022 la Nisa împreună cu fiul său pentru a urmări „singura cursă de Formula 1 din viaţa mea la care am fost împreună cu fiul meu”, dar susţine că a călătorit la Nisa cu un zbor de linie. Întrebat dacă s-a întors cu un jet privat operat de Ţiriac Air, Ciolacu a negat.

Într-o discuţie ulterioară, Ciolacu a negat ferm, întrebat, fiind la Londra, de un reporter G4Media.ro, dacă ar fi fost în Franţa, la Nisa, în 2022. „În 2022 am fost în Franţa? La Nisa? Cred că mă confundaţi. Suntem mai mulţi de Ciolacu”, a răspuns liderul PSD.

„Nu am beneficiat niciodată de un serviciu plătit de familia Vicol: avion, bilete de orice fel, hotel sau altceva. Nu am fost la niciun eveniment privat în viaţa mea cu Laura Vicol”, a adăugat Ciolacu pentru publicaţia citată.

Sorin Grindeanu a refuzat să comenteze. Întrebat de ce zborul cu jetul privat închiriat de Nordis din Monaco în mai 2022 nu apare în declaraţia sa de avere, Grindeanu a răspuns: „Având în vedere articolul plin de neadevăruri publicat ieri, nu doresc să mai răspund! Am o singură menţiune: am respectat şi respect mereu legea!”

Până la momentul publicării materialului, Laura Vicol nu a oferit un răspuns la întrebările publicaţiei citate.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor