Ouă de ciocolată preparate în casă împreună cu copiii noştri: gustoase şi distractive

Să găteşti împreună cu copiii este întotdeauna un mod distractiv de a petrece timpul împreună, dar atunci când vine vorba de ouă de ciocolată toate iau o întorsătură chiar festivă! În mod sigur este aşa pentru că a confecţiona oul de ciocolată în casă are ceva magic, care lasă copiii cu gura căscată, garantat. Acestea se pot face în două moduri, unul mai jucăuş şi altul mai tehnic, poate mai potrivit pentru copiii mai mărişori.
Ouă de ciocolată cu fulgi de ovăz (Maria Matyiku / Epoch Times)
Mioara Stoica
06.04.2014

Sunteţi pasionaţi de prăjituri, ciocolată şi alte bunătăţi? Atunci pregătiţi-vă pentru sărbători confecţionând ouă de ciocolată în casă, cu ajutorul copiilor, desigur!

Să găteşti împreună cu copiii este întotdeauna un mod distractiv de a petrece timpul, dar atunci când vine vorba de ouă de ciocolată toate iau o întorsătură chiar festivă! În mod sigur este aşa pentru că a confecţiona oul de ciocolată în casă este ceva magic, care lasă copiii cu gura căscată, garantat. Acestea se pot face în două moduri, unul mai jucăuş şi altul mai tehnic, poate mai potrivit pentru copiii mai mărişori.

Tehnica cu balonaşe. Topiţi o bucată mare de ciocolată la bain-marie în timp ce copilul dumneavoastră va spăla, usca şi umfla balonaşele. Puneţi ciocolata topită într-un vas suficient de mare pentru a cuprinde balonaşul apoi scufundaţi-l, ţinându-l de nod, până când acesta este complet acoperit de ciocolată. Repetaţi acţiunea de câteva ori şi, atunci când consideraţi că grosimea crustei de ciocolată a atins dimensiunea dorită, puneţi-l pe folie şi lăsaţi-l să se solidifice în frigider. După ce ciocolata se solidifică, se taie nodul care iese, balonul se va dezumfla uşor dezlipindu-se de pe părţile laterale ale oului, apoi va fi tras încet afară. Acoperiţi mica gaură rămasă, cu un strop de ciocolată topită. Desigur, ne putem juca cu dimensiunea balonaşelor, obţinând ouă de ciocolată mai mici sau mai mari.

Tehnica în forme. Cumpăraţi forme speciale pentru modelarea oului de ciocolată, care vă vor permite să creaţi mai multe jumătăţi de ouă: va fi suficient doar să turnaţi ciocolata topită în fiecare formă, după care se lasă să se răcească. Pentru a le uni, două câte două, este suficient să încălziţi o tigaie în cuptor, puneţi apoi pentru o secundă cele două jumătăţi, astfel încât marginile să se înmoaie şi lipiţi-le, ţinând apăsat pentru câteva secunde, după care lăsaţi să se întărească. Această tehnică permite ca oul să fie umplut cu surpriza clasică sau, de ce nu, cu bomboane, drajeuri.

Ajunşi la acest moment, jucaţi-vă cu ambalajul. Cumpăraţi hârtie de ambalaj, hârtie absorbantă, hârtie creponată, panglici şi funde. Dacă preferaţi să lăsaţi ciocolata la vedere, decoraţi oul cu flori mici de zahăr, cu panglici colorate şi puneţi-l pe un pat de paie sau iarbă sintetică. Puteţi folosi, de asemenea, ciocolată albă, alternând-o cu cea neagră.

În mod normal, ciocolata rezultată va fi opacă. Dacă doriţi ca oul să devină strălucitor, trebuie să fie respectată o anumită temperatură. Pentru aceasta, aduceţi apa din bolul folosit pentru bain-marie la 45 de grade şi puneţi deasupra vasul cu ciocolată, fără ca acesta să atingă lichidul. Imediat ce s-a dizolvat complet, trebuie luat de pe foc, se lasă până când temperatura coboară la 27 de grade (amestecând continuu) şi apoi se repetă operaţiunea la bain-marie până când apa ajunge la 32 de grade. Ciocolata rezultată va fi mult mai luminoasă şi crocantă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor