Originea fiinţelor umane, aşa cum apare în textele străvechi din Sumer

Sumerul, numit şi „ţinutul regilor civilizaţi” a înflorit în Mesopotamia anilor 4500 î. Hr, regiunea Irak-ului din prezent. Sumerienii au alcătuit o civilizaţie evoluată, cu sisteme proprii, elaborate, de limbă scrisă şi vorbită, de arhitectură şi arte, de astronomie şi matematică. Sistemul lor religios era unul complex şi cuprindea sute de zeităţi, rituri şi o anumită cosmologie. Conform textelor străvechi, fiecare oraş sumerian era străjuit de propriul său zeu. Totodată, în timp ce oamenii convieţuiau cu zeii, cei dintâi îi slujeau pe cei din urmă. Mitul creaţiei sumeriene poate fi regăsit pe o tabliţă cu însemnări gravate în Nippur, un oraş mesopotamian străvechi, întemeiat pe la 5.000 î. Hr.

Procesul de creare a Pământului (Enuma Elish), potrivit tablelor gravate începe astfel:

Atunci când cerul, în înălţimile sale, nu purta niciun nume,

La fel ca pământul dedesubt,

Iar Apsu, cel primordial, care le-a dat naştere,

Şi Tiamut, haosul, mama amândurora

Şi-au amestecat apele,

Nu s-a ivit niciun câmp, şi nicio mlaştină nu se putea zări.

Atunci când niciunul dintre zei nu luase fiinţă,

Şi niciunul nu purta vreun nume, iar niciun destin nu fusese ursit,

Atunci au fost creaţi zeii în mijlocul cerului;

Lahmu şi Lahamu au fost invocaţi spre a lua fiinţă..

Este interesant de notat aici că niciun zeu nu poartă responsabilitatea procesului de creaţie, întrucât zeii înşişi fac parte din creaţie.

Mitologia sumeriană afirma că, la începuturi, entităţi antropomorfe nepământene, venite din ceruri, domneau peste întregul Pământ şi puteau călători prin văzduh. Aceste fiinţe, sau zeităţi, lucrau pământurile, săpând pentru a crea medii locuibile şi extrăgând minereuri.

Textele consemnează faptul că, la un moment dat, zeii s-au răsculat împotriva regimului lor de muncă:

Atunci când zeii ce erau asemenea oamenilor

Răbdau muncile şi sufereau de trudă,

Chinurile lor erau uriaşe,

Munca lor era asiduă, iar disperarea creştea,

Anu, zeul zeilor a recunoscut că munca lor era prea grea. Fiul său, Enki, sau Ea, a propus crearea omului pentru a face muncile. Astfel, primind ajutorul surorii sale vitrege Ninki, zeul a procedat astfel. Unul dintre zei a fost dat morţii, iar corpul şi sângele său au fost amestecate cu lutul. Din acel material a fost creată prima fiinţă umană, de aceeaşi înfăţişare cu zeii.

Aţi măcelărit un zeu laolaltă

Cu personalitatea lui.

Eu v-am eliberat din muncile cele grele

Cu care l-am însărcinat pe om...

În lut, zeul şi omul/ Se vor uni/ Pentru a fi împreună;/ Aşa încât, până la sfârşitul zilelor/ - Carnea şi sufletul/ Desăvârşite într-un zeu - / Acel suflet să se afle în legătură cu sângele.

Este interesant să observăm aici că spiritul este conectat cu corpul fizic, la fel ca în multe alte religii şi mituri.

S-a afirmat că primul om a fost creat în Eden, cuvânt sumerian ce desemnează un „teren plat”. În Povestea lui Gilgamesh, Edenul este descris ca fiind o grădină a zeilor situată undeva în Mesopotamia, între fluviile Tigru şi Eufrat.

Iniţial, fiinţele umane ar fi fost incapabile să se reproducă pe cont propriu, fiind mai târziu transformate cu ajutorul zeilor Enki şi Ninki. Astfel, Adapa a fost creat ca o fiinţă umană independentă şi complet capabilă. Această „transformare” ar fi fost făcută fără aprobarea lui Enlil, fratele lui Enki, ceea ce a stârnit un conflict între zeităţi. Enlil a devenit un adversar al omului, iar tabla sumeriană gravată menţionează că oamenii i-au slujit pe zei, trecând prin multe încercări şi suferinţă.

Părerile diferă în privinţa asemănărilor dintre cosmogonii, însă, un lucru rămâne limpede: nemurirea este rezervată zeilor, nu şi fiinţelor umane.

Notă: Traducerile din vechea limbă sumeriană au fost preluate din cartea lui William Bramley numită The Gods of Eden (Zeii Edenului, n.trad.). Republicarea s-a realizat prin permisiunea acordată de Ancient Origins.