„Oprire unică” – principiul în baza căruia se va face trecerea frontierei Leuşeni – Albiţa

Timpul de aşteptare la trecerea frontierei de stat Leuşeni – Albiţa se va reduce semnificativ, urmare a semnării unui acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind controlul coordonat pe teritoriul României pe sensul de intrare în România. Miercuri, 1 februarie, acest acord a fost aprobat de către executivul de la Chişinău.
Acordul va contribui la accelerarea şi facilitarea traversării frontierei comune, prin efectuarea controlului coordonat al traficului în baza principiului „oprire unică”, fapt care va reduce timpul de aşteptare la trecerea frontierei, inclusiv a transportului de mărfuri.
În acelaşi timp, aplicarea documentului va contribui la asigurarea securităţii la frontiera moldo-română, segment important al frontierei externe a Uniunii Europene; asigurarea securităţii naţionale, prin consolidarea eforturilor în prevenirea şi contracararea criminalităţii transfrontaliere şi, nu în ultimul rând, va servi o soluţie de deblocare a lanţului logistic de aprovizionare, în contextul crizei generate de războiul din Ucraina.
Acordul va fi valabil pentru o perioadă de şase luni, ulterior stabilindu-se prelungirea lui, în baza evaluării în comun a rezultatelor sistemului de control, a precizat Guvernul moldovean. Prelungirea valabilităţii se va realiza pe cale diplomatică. Aplicarea Acordului poate fi suspendată temporar, în totalitate sau parţial, de oricare dintre părţi, din motive de securitate naţională, de ordine publică ori de sănătate publică.