Operaţiunea “Şcoala” – Percheziţii de amploare într-un dosar privind traficul şi consumul de droguri în rândul elevilor şi studenţilor

(Facebook / politiaromana.ro)
Andrei Popescu
18.11.2024

Procurorii DIICOT, împreună cu ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, au demarat, luni dimineaţa, 50 de percheziţii în municipiile Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Paşcani şi oraşul Podu Iloaiei, într-un dosar privind trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive, săvârşite în special în mediile şcolare.

Anchetele vizează un număr de 40 de făptuitori, majoritatea elevi şi studenţi ai unor unităţi de învăţământ de pe raza judeţului Iaşi, faţă de care organele de urmărire penală au desfăşurat ample activităţi de documentare şi investigare în combaterea traficului cu substanţe interzise, a transmis DIICOT într-un comunicat.

Potrivit autorităţilor, vor fi audiaţi la sediul DIICOT Iaşi atât presupuşii traficanţi cât şi aproximativ 70 de consumatori (majoritatea elevi şi studenţi).

Cercetările efectuate au beneficiat de sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, DGASPC Iaşi şi Spitalului de Copii "Sf. Maria", care monitorizează cazurile minorilor intoxicaţi ca urmare a consumului de substanţe interzise.

Concomitent, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui împreună cu ofiţeri din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui efectuează 4 percheziţii domiciliare în municipiul Bârlad, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive.

Probatoriul administrat a reliefat că pe parcursul anului 2024, un număr de 4 făptuitori au vândut, în mod repetat, substanţe psihoactive către consumatori, în special elevi ai unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Bârlad.

Audierile în această cauză se vor desfăşura la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Vaslui.
Acţiunile sunt realizate cu sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Suceava şi Galaţi, poliţiştilor Biroului Siguranţă Şcolară şi luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, Biroului Siguranţă Şcolară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui , jandarmilor Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Iaşi şi Vaslui şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Această acţiune de amploare reprezintă, alături de altele similare desfăşurate de procurorii DIICOT, o reacţie promptă şi susţinută în combaterea traficului şi consumului de droguri în rândul elevilor dar şi un semnal de alarmă pentru conştientizarea dimensiunilor acestui fenomen şi a necesităţii stopării lui prin eforturi conjugate din partea întregii comunităţi, cu precădere părinţi, profesori şi alte autorităţi cu atribuţii în zona de prevenţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor