O ţară tristă, lipsită de speranţă. 1 milion de ruşi s-au sinucis în ultimii 20 de ani, spun experţii
alte articole
Rata sinuciderilor din Rusia a mai coborât în ultimii ani, deşi în anumite regiuni statistica arată rate mari de sinucidere, a raportat ITAR TASS marţi.
Rusia are cea de-a 14-a rată de sinucidere din lume, ceea ce este o îmbunătăţire considerând faptul că înainte era în top 10, a afirmat Boris Polozhy, şeful departamentului problemelor sociale şi ecologice al Institutului de Psihiatrie Serbsky ce aparţine Ministerului Sănătăţii, citat de TASS.
„Dar problema este departe de a fi rezolvată”, a adăugat acesta. În ultimii 20 de ani, 1 milion de ruşi s-au sinucis, a spus Polozhy, adăugând că ratele sinuciderilor diferă drastic de la regiune la regiune.
“În nordul Caucazului, în Districtele de Sud şi de Centru, situaţi este cât de cât stabilă, dar an Districtele din Estul Îndepărtat, există 30 de cazuri de suicid la 100.000 de persoane,” a spus Polozhy către TASS, adăugând faptul că ratele sunt deosebit de mari.
Situaţia este mai gravă în Altai, Tuva, Buryatia, Chukotka şi în districtul autonom Nenets, unde Polozhy a spus că există 60 de cazuri de suicid la 100.000 de persoane.
Un alt fapt îngrijorător este acela că bărbaţii comit suicid la o rată de 5 ori mai mare decât femeile; la nivel global bărbaţii se sinucid de 3 ori mai frecvent în medie decât femeile.
Ratele de suicid în rândurile adolescenţilor au rămas de asemenea mari în ultimii 20 de ani, a spus Polozhy, spunând că 16 din 100.000 de adolescenţi se sinucid. Rata mediu este de 6 cazuri la 100.000.