Netanyahu la Soci: Siria rămâne o problemă spinoasă

Israelul ameninţă să accelereze acţiunea militară în Siria împotriva intereselor iraniene. În această săptămână, Netanyahu a declarat: "vom acţiona când este necesar în funcţie de liniile noastre roşii", sugerând că preferă prezenţa ISIS în Siria, şi nu pe cea a luptătorilor aliniaţi Iranului la graniţa sa.

Acest lucru survine la momentul când ISIS se află în declin şi într-un moment în care majoritatea liderilor mondiali ai naţiunilor care conduc războiul proxy extern din Siria şi-au atenuat retorica cu privire la soarta viitoare a guvernului Assad.

După ani de zile de declaraţii repetate ale Occidentului că "Assad trebuie să plece", "linii roşii" şi ani de predicţii că "dispariţia regimului este iminentă", acum pare o acceptare generală faptul că guvernul sirian a câştigat conflictul care durează deja de 6 ani.

Trump nu numai că a ordonat în această vară închiderea programului CIA de schimbare a regimului - care-l viza pe Assad - dar se pare că şi naţiunile din Golf - care au fost implicate recent în propriul lor război civil şi în spălarea propriilor rufe murdare - au fost forţate să îşi tempereze retorica. De asemenea, Turcia şi-a schimbat cu reticenţă priorităţile în Siria, după bine-cunoscutele şi documentatele sale maşinaţiuni menite să doboare regimul lui Assad - printre care facilitarea transferului a zeci de mii de jihadişti străini (nucleu căruia s-a alăturat ISIS) la graniţa sudică.

Dar se pare că Benjamin Netanyahu continuă. Miercuri, premierul israelian a declarat preşedintelui rus Putin că Israelul nu va tolera prezenţa iraniană în Siria şi a semnalat în continuare dorinţa de a prelungi conflictul din Siria pentru a reduce influenţa iraniană. "Iranul este deja pe drumul său spre a controla Irakul, Yemenul şi, în mare măsură, deja deţine controlul Libanului", a declarat Netanyahu lui Putin, adăugând că: "Nu putem uita pentru un minut că Iranul ameninţă în fiecare zi să anihileze Israelul care se opune continuării consolidării Iranului în Siria şi este cert că ne vom apăra cu toate mijloacele împotriva acestei ameninţări".

Cei doi lideri s-au întâlnit timp de trei ore în staţiunea de la Marea Neagră, Soci - cea de-a şasea astfel de întâlnire din septembrie 2015. Putin nu a răspuns public cuvintelor provocatoare cu privire la Siria în timpul întâlnirii cu reporterii. Netanyahu a declarat ulterior reporterilor israelieni care transmiteau întâlnirea că:

"Aducerea şiiţilor în sfera sunnită va avea cu siguranţă multe implicaţii serioase atât în ceea ce priveşte refugiaţii, cât şi a noilor acte teroriste. Vrem să prevenim un război şi de aceea este mai bine să dăm din timp alarma, pentru a opri deteriorarea (situaţiei)".

Referirea lui Netanyahu la "sfera sunniţilor" a venit după ce a rezumat partea discuţiei din spatele uşilor închise ca fiind "încercarea Iranului de a stabili un punct de sprijin în Siria în locurile în care ISIS a fost învins şi pleacă". Comentariile lui Netanyahu reflectă o viziune extrem de îngrijorătoare, care a devenit foarte proeminentă în cadrul cercurilor israeliene de apărare: ISIS este, în cele din urmă, preferabilă Iranului şi lui Assad. Aceasta înseamnă că prezenţa continuă a ISIS în Siria şi Irak este o opţiune viabilă şi, eventual, mai bună decât sferele de influenţă pro-iraniene, sau chiar cele de influenţă rusă pentru premierul israelian. Desigur, acest "rău mai mic este ISIS" nu este nimic nou. În Israel, de exemplu, există chiar grupuri de reflecţie "respectate", conectate cu universităţi publice importante, care solicită în mod deschis să se permită celor de la ISIS să prospere în Siria.

Centrul de studii strategice Begin-Sadat, printre cele mai vizibile şi influente think-tank-uri din Israel (situat în campusul celei de-a doua mari universităţi din Israel), a publicat anul trecut un document care făcea apel direct către partenerii occidentali cu un mesaj ambiguu conţinut în titlul eseului: "Distrugerea statului islamic este o greşeală strategică." Autorul şi directorul Centrului Begin-Sadat, Efraim Inbar, a argumentat împotriva unei campanii militare occidentale de distrugere a ISIS în timp ce descria grupul ca pe un instrument eficient în semănarea terorii şi haosului în Iran şi în Siria, cu avantajul suplimentar de a menţine Rusia împotmolită în apărarea guvernului Assad. Inbar a explicat clar acest lucru:

"Diverşi actuali şi foşti oficiali israelieni din domeniul apărării au reiterat acest punct de vedere de-a lungul anilor, inclusiv fostul ambasador israelian în SUA, Michael Oren, care în 2014 a surprins publicul de la Festivalul Aspen Ideas din Colorado, când a spus în comentariile sale despre ISIS că "răul mai mic sunt sunniţii nu şiiţii". Oren, în timp ce articula politica de apărare israeliană, a recunoscut răspicat că era de părere că ISIS este "cel mai mic rău". De asemenea, pentru Netanyahu şi alţi oficiali israelieni, preocuparea principală nu a fost niciodată cultul morţii mediatizate al ISIS, care s-a filmat decapitând americani şi arzând oamenii de vii, ci posibilitatea să existe "o organizaţie şiită şi pro-Iran de la Teheran la Beirut "şi înfiinţarea unui "imperiu radical iranian".

Deşi rareori recunoscut în rapoartele internaţionale, Israelul s-a angajat în acte de război evidente în Siria cel puţin din 2012 şi 2013, când a lansat un atac masiv cu rachete împotriva unei instalaţii tehnologice de apărare siriene în Jamraya, în afara Damascului.

În 2016, Israelul a mers atât de departe încât să vizeze Aeroportul Internaţional Damasc, omorând un binecunoscut comandant al Hezbollah. Într-o declaraţie semnificativă săptămâna trecută, şeful forţelor aeriene ale Israelului a recunoscut aproape o sută de atacuri ale armatei israeliene asupra convoaielor din Siria pe parcursul ultimilor 5 ani.

La începutul acestei veri, chiar Netanyahu a declarat că Israelul a lovit ţinte siriene cel puţin "de 12 ori". Iar acest lucru nu înseamnă nimic despre sprijinul ascuns al Israelului faţă de grupurile legate de Al-Qaeda din sudul Siriei, care presupunea transferuri de arme şi tratament al jihadiştilor răniţi în spitalele israeliene. După cum sublinia chiar fostul director interimar al CIA, Michael Morell, în mod direct, publicului israelian, "jocul periculos" al Israelului în Siria constă în a se alia cu Al-Qaeda pentru a lupta împotriva miliţiilor şiite din Iran.

Poate că cea mai mare lovitură pentru planurile israeliene de reluare a prezenţei iraniene în Siria a avut loc la mijlocul verii acestui an, când Trump a convenit cu Rusia la o zonă de deescaladare în sud-vestul Siriei, ceea ce ar implica în mod necesar cooperarea iraniană. Acordul recunoaşte implicit prezenţa trupelor iraniene în Siria ca fiind legitimă şi, aşa cum s-a raportat la acea dată, "ignoră poziţiile Israelului aproape complet". Dar analiştii sunt de acord, în general, că acordul intermediar dintre SUA şi Rusia a fost relativ de succes şi un pas în direcţia cea bună. Chiar şi raportul Reuters privind reuniunea Netanyahu-Putin din această săptămână pare să recunoască eficienţa acordului:

Rusia a demonstrat până acum toleranţă faţă de Israel, înfiinţând o linie telefonică militară pentru a preveni ca avioanele lor de război sau unităţile antiaeriene să se ciocnească accidental deasupra Siriei.

Dar, având în vedere că Israelul s-a implicat deja atât de mult în răsturnarea lui Assad în timp ce lansează în mod curent atacuri împotriva Hezbollah, este puţin probabil să nu mai acţioneze în Siria, chiar dacă aliaţii occidentali apropiaţi îşi schimbă public poziţia.

Potrivit afirmaţiilor lui Netanyahu făcute lui Putin, această escaladare "preventivă" în Siria pentru a distruge ceea ce oficialii apărării israelieni numesc în mod obişnuit "podul terestru iranian" (sau aşa-numita "Semilună şiită") poate fi în realitate o marotă diplomatică goală, totuşi arată disperarea israeliană, chiar dacă Occidentul pare să ignore declaraţiile repetate despre "linii roşii" ale lui Netanyahu.

Fără îndoială, Netanyahu rămâne cea mai bună speranţă a lobby-ului pentru schimbarea regimului Siriei. Deja, în mai puţin de 24 de ore de la vizita în Rusia a lui Netanyahu, cronicari neoconservatori îi cer să ia "acţiune" unilateral.