"Nelegalitatea şi corupţia din MAI par că au un partener de nădejde în judecători"

Toţi cunoaştem că România trebuie să respecte principiile CEDO, aşa cum sunt menţionate în convenţie şi cum sunt interpretate de Curtea de la Strasbourg. Această obligaţie este asumată prin art. 20 din Constituţie şi reluată în art. 4 Cod Civil şi art. 3 Cod Procedură Civilă.

Obligaţia de respectarea principiilor CEDO înseamnă că orice autoritate publică (nu doar un judecător, ci şi un funcţionar public) are obligaţia ca atunci când se confruntă cu o normă naţională care contravine unui principiu CEDO, să înlăture de la aplicare norma contrarie CEDO - adică să refuze să o execute, chiar dacă aceasta este o lege sau un ordin de ministru.

Unul dintre principiile celebre formulate de Curtea de la Strasbourg este că “nu constituie lege în sens material, actul normativ care nu este " accesibil" şi "previzibil."

La acest punct facem o precizare importantă. CEDO dă propriile definiţii (numite definiţii autonome), unor concepte juridice folosite de state, ghidându-se după substanţa conceptului şi nu după denumirea sau clasificarea dată de un stat, care pot diferi de la un sistem juridic la altul. De aceea, CEDO are propriile definiţii pentru infracţiune, contravenţie, " lege", " bun" etc.

Cu precizarea de mai sus, atunci când întâlniţi expresia "lege în sens material", nu înseamnă decât că pentru CEDO este indiferent ce denumire poartă într-un stat, reglementarea vizată (lege, ordonanţă, decret regal, firman, ciolan, ordin, etc), prezentând importanţă doar conţinutul, materia, substanţa actului.

Adică, dacă din lectura conţinutului actului rezultă că este o reglementare, o normă, un set de reguli edictate de o autoritate a statului, atunci actul respectiv se califică pentru a fi cercetat dacă este "lege, în sens material".

"Accesibilitatea" normei se referă la calitatea normei de a fi publicată în revista oficială a statului. "Previzibilitatea" se referă la claritatea, precizia legii. O normă care nu este "accesibilă" automat nu este nici "previzibilă". O normă poate fi accesibilă, dar "imprevizibilă". Ambele condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ pentru ca un act normativ să fie recunoscut ca "lege" de către CEDO.

Fiind fixate reperele de mai sus, reiterăm că în MAI există sute de ordine şi instrucţiuni cu caracter normativ, nesecrete şi nepublicate (cele mai cunoscute fiind OMAI 300/2004, OMAI 400/2004, OMAI 600/2005) .

Reprezentanţii MAI (şi mă refer la "juriştii" DGJ, nu la papagalii care au calimită a orizontului, ordinul şefului) au o teorie juridică pentru a justifica nepublicarea, întemeiată pe o hotărâre de guvern 555/2001 (abrogată în 2005) pe care o tot vântură prin instanţe.

Această teorie a fost şi este frauduloasă, întrucât nicio teorie bazată pe legislaţia internă nu poate scuza încălcarea principiilor formulate de CEDO, pe care statul român s-a angajat chiar prin Constituţie, să le respecte.

Cu toate acestea, în 10 ani de eforturi şi cca 60 de procese, nu am reuşit să convingem un judecător de contencios administrativ să aplice principiul CEDO sus-menţionat şi să refuze să recunoască calitate de lege, unui ordin de ministru nepublicat.

Dacă în teorie, ideea că norma nepublicată nu e "lege, în sens material" pare simplă şi clară, în practică, cei mai mari duşmăni ai CEDO sunt judecătorii români de contencios administrativ (litigiul în care o parte este un organ de stat).

De ce nu vor judecătorii de contencios să aplice CEDO în litigiile cu MAI sau unităţile de poliţie ? Vă lăsam pe voi să vă daţi cu părerea.

Vă cităm însă dintr-o sentinţă unicat, rămasă definitivă prin neatacare, pronunţată sub nr. 99 CA/ 2009 de către Tribunalul Braşov:

"Deşi pârâtul face referire la Ordinele S/389/2003 şi 300/2004, instanţa constată că aceste ordine nu au fost niciodată publicate în Monitorul Oficial, aşa încât nu îndeplinesc condiţia de previzibilitate şi accesibilitate, impusă de jurisprudenţa CEDO pentru garantarea dreptului la un proces echitabil."

În final, vrem doar să concluzionăm că incompetenţa, nelegalitatea, corupţia din MAI, par că au un partener de nădejde în judecătorii de contencios administrativ.

Până când acest parteneriat straniu între judecători-MAI cu privire la încălcarea principiului CEDO privind calitatea legii, nu se va rupe de către judecători, orice succes mic în instanţă în contra MAI şi unităţilor de poliţie este obţinut cu eforturi colosale.

Articol scris de Emil Păscuţ, Preşedinte SPR Diamantul