Minerii de la CNH primesc tichete cadou până în iunie şi prime de Paşte,pentru a renunţa la proteste

Epoch Times România
12.03.2012

Minerii de la Compania Naţională a Huilei (CNH) vor primi tichete cadou pentru lunile februarie-iunie şi prime de Paşte în schimbul renunţării la proteste, au declarat surse din domeniu.

“Pentru lunile februarie şi martie, vor primi aceste tichete doar minerii care coboară în subteran, nu şi personalul auxiliar. Pentru februarie, valoarea tichetelor este de 400 de lei, iar pentru martie, de 300 de lei”, au spus sursele.

În lunile aprilie, mai şi iunie, toţi minerii, inclusiv personalul auxiliar, vor primi tichete în valoare de 200 de lei pe lună.

“În plus, în luna aprilie, ca primă de Paşte, cei care lucrează în subteran primesc tichete de 400 de lei, iar personalul TESA, 250 de lei”, au adăugat sursele menţionate.

Aceste tichete vor fi acordate până în iuna iunie inclusiv, lună când se va stabili bugetul noului complex energetic Hunedoara.

Minerii de la CNH au protestat pe parcursul săptămânii trecute, acuzând Ministerul Economiei că nu respectă un protocol semnat în luna ianuarie, care prevedea, printre altele, majorarea sporului de periculozitate.

Trei dintre cele şapte mine din Valea Jiului, considerate neviabile, vor fi închise până la finele anului 2017 şi circa 2.400 de mineri vor fi disponibilizaţi.

Cele trei mine sunt Petrila, Paroşeni şi Uricani. Potrivit legislaţiei europene din domeniu, ele vor primi în continuare ajutor de stat până la închidere.

Restul de patru mine – cele viabile – vor forma Complexul Energetic Hunedoara, împreună cu termocentralele Deva şi Paroşeni. Cele patru mine care-şi vor continua activitatea sunt Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor