Germania. Friedrich Merz nu a obţinut majoritatea pentru a deveni cancelar. Ce se va întâmpla în continuare?

Liderul conservator Friedrich Merz nu a reuşit marţi să fie ales cancelar al Germaniei în primul tur de scrutin din parlament, o premieră istorică ce a provocat valuri de şoc în Berlin şi nu numai, informează dpa.
Merz nu a obţinut majoritatea absolută necesară de 316 voturi în camera inferioară a parlamentului, Bundestagul, care are 630 de locuri, ultimul obstacol pentru formarea guvernului de coaliţie pe care îl avea în plan împreună cu social-democraţii.
Merz şi aliaţii săi au părăsit rapid sala, probabil pentru a discuta paşii următori. Ce înseamnă acest lucru pentru Germania şi ce se va întâmpla în continuare?
Scholz continuă să asigure interimatul
Cancelarul demisionar Olaf Scholz a beneficiat luni seara de o ceremonie oficială de rămas bun, dar va rămâne în funcţie până la învestirea unui nou cancelar.
Conform articolului 69 din Legea fundamentală a Germaniei, constituţia de facto a ţării, cancelarul este obligat să rămână în funcţie „până la numirea succesorului său”.
Cabinetul său va rămâne, de asemenea, în funcţie cu atribuţii de interimat, ceea ce înseamnă că Germania va avea în continuare un guvern.
Când va avea loc următorul scrutin şi va candida Merz din nou?
Potrivit guvernului, toţi cei 18 cancelari aleşi din 1949 au obţinut majoritatea absolută necesară în primul tur de scrutin, ceea ce înseamnă că eşecul lui Merz este fără precedent.
Dacă nu se obţine majoritatea absolută în primul tur, Bundestagul are la dispoziţie 14 zile în care poate alege un cancelar în câte tururi de scrutin doreşte, prevede articolul 63 din Legea fundamentală.
Dacă Merz consideră că ar putea avea mai mult succes într-un al doilea tur, poate candida din nou oricând, dar, din punct de vedere tehnic, şi alţi candidaţi ar putea candida.
Toţi trebuie să obţină majoritatea absolută de 316 voturi.
Şi dacă nici atunci nu se alege un cancelar?
Dacă nimeni nu reuşeşte să obţină majoritatea absolută în termen de două săptămâni de la primul tur, pragul este redus semnificativ, fiind necesară doar majoritatea simplă pentru a fi ales cancelar.
Dacă nimeni nu este ales în a doua fază a votului, parlamentul trebuie să organizeze „un nou scrutin fără întârziere, în care persoana care obţine cele mai multe voturi va fi aleasă”, conform Legii fundamentale.
Dacă Merz sau altcineva este ales cu majoritate simplă, preşedintele trebuie să-l numească cancelar în termen de şapte zile sau, alternativ, să convoace noi alegeri şi să dizolve Bundestagul.