McDonald's îşi vinde controlul operaţiunilor din China şi Hong Kong
alte articole
McDonald's a finalizat vânzarea unui pachet de acţiuni cedând control operaţiunilor sale în China şi Hong Kong unui grup de investitori condus de o companie chineză de stat, Citic Limited - unul dintre braţele financiare ale Chinei care ajunge pretutindeni. Conform termenilor acordului anunţaţi luni, gigantul restaurantelor de fast-food va menţine controlul numai a 20 la sută din acţiuni, în timp ce Citic şi corporaţia americană privată Carlyle Group vor avea 52 la sută şi respectiv 28 la sută.
Acordul, încheiat pe o durată de 20 de ani, aduce valoarea companiei McDonald's China şi Hong Kong, la aproximativ 2,1 miliarde de dolari.
Gigantul de fast-food operează (prin locaţii proprii şi francize) peste 2.400 de restaurante în China continentală şi peste 240 de restaurante în Hong Kong. Conform termenilor acordului, compania intenţionează să ofere spre franciză peste 1.750 de restaurante deţinute de companie în China şi Hong Kong - un efort care vizează eficientizarea activităţii sale globale şi scăderea costurilor operaţionale.
McDonald's a raportat recent câştiguri peste aşteptări în cel de-al treilea trimestru, totalizând un venit de 1,28 miliarde de dolari, sau 1,50 USD per acţiune. Totuşi, în China, performanţa companiei a avut de suferit din cauza protestelor legate de opoziţia SUA la pretenţiile teritoriale ale Beijingului asupra Mării Chinei de Sud.
Cu toate acestea, problemele Arcelor de Aur (cele două arce din logo-ul McDonald's - n.r) în China sunt mai adânci decât cele cauzate de protestele "temporare". Compania, care încă încearcă să se redreseze de pe urma loviturii primite de reputaţia sa în urma scandalului cărnii expirate din 2014, s-a zbătut, în ultimii ani, să facă profit în regiune - parţial din cauza unei provocări tot mai mari reprezentate de concurenţi din Asia, precum Ting Hsin şi Hua Lai Shi Catering.