Marina SUA va trimite a treia patrulă în apropierea Insulelor Spratly
alte articole
Marina SUA plănuieşte să trimită din nou o navă în apropierea insulelor disputate din Marea Chinei de Sud la începutul acestei luni, a declarat o sursă familiară cu acest plan. Este cea de-a treia dintr-o serie de acţiuni care au atras un val puternic din critici din partea Beijingului.
După ce Reuters a raportat despre acest plan, unii oficiali americani au contestat faptul că un astfel de exerciţiu militar este iminent. Ei au susţinut foarte clar că Washingtonul va continua să provoace ceea ce consideră că sunt revendicări maritime nefondate din partea Chinei.
SUA a desfăşurat exerciţii pentru susţinerea “libertăţii de navigaţie” în lunile recente, navigând în apropierea insulelor disputate pentru a evidenţia dreptul de a naviga în acele ape. Oficialii Marinei SUA au declarat că plănuiesc să desfăşoare în viitor exerciţii tot mai numeroase şi mai complexe.
“Poziţia noastră nu s-a schimbat – nu adoptăm o poziţie în ceea ce priveşte revendicările teritoriale rivale în cazul zonelor de pământ formate natural în Marea Chinei de Sud”, a declarat un oficial de vârf al administraţiei Obama.
“Desfăşurăm în mod normal astfel de operaţiuni în întreaga lume pentru a provoca revendicările maritime care ar restricţiona ilegal drepturile şi libertăţile oferite de legea internaţională. Acest lucru se aplică şi în cazul Mării Chinei de Sud”, a adăugat oficialul, cerând să rămână anonim.
Portavionul american USS John C. Stennis operează în prezent în Marea Chinei de Sud. Dar, este improbabil ca următorul exerciţiu de susţinere a libertăţii de navigaţie să fie desfăşurat de un portavion precum Stennis, ci mai degrabă de o navă mai mică, a declarat sursa.
Experţii prevăd că următoarea provocare din partea SUA la diversele pretenţii teritoriale în Marea Chinei de Sud ar putea avea loc în apropierea Recifului Mischief, care este revendicat de Filipine şi care s-a scufundat sub apă înainte ca Beijingul să înceapă un proiect de dragare pentru a o transforma într-o insulă în 2014.
Reciful Mischief găzduieşte în prezent unul dintre cele trei aerodroame militare pe care China le-a construit pe insulele artificiale din Arhipelagul Spratly.
Începând cu 2013, Beijingul şi-a accelerat activităţile de creare de noi avanposturi, turnând nisip deasupra recifelor şi atolilor. Clădiri, porturi şi piste de aterizare suficient de mari pentru a primi bombardiere şi avioane de luptă au fost de asemenea construite pe insulele nou apărute – aceste activităţi fiind considerate drept o încercare de a schimba status quo-ul teritorial prin modificarea geografiei.
SUA consideră că procesul de construire de insule chineze artificiale ar putea ameninţa navigarea în zonele disputate, din moment ce Marea Chinei de Sud este un canal navigabil strategic folosit pentru transportul de mărfuri, ce se ridică la o valoare totală de 5 trilioane de dolari anual, inclusiv 1,2 trilioane de dolari obţinuţi de SUA din comerţ.
China pretinde suveranitatea asupra celei mai mari părţi din Marea Chinei de Sud – care a fost revendicată parţial şi de Vietnam, Malaezia, Brunei, Filipine şi Taiwan.
În lunile recente, în condiţiile amplificării tensiunilor datorită activităţilor de revendicare teritorială chineză, navele Marinei americane, care patrulează în mod regulat Marea Chinei de Sud, au fost monitorizate şi urmărite de navele chineze, iar comunicaţiile regulate între navele celor două state au fost deseori tensionate.
Ştirile legate de noul exerciţiu maritim planificat de SUA au apărut la o zi după ce preşedintele Barack Obama s-a întâlnit cu omologul său chinez Xi Jinping la un summit nuclear în Washington.
În timpul acelor discuţii, Xi i-a declarat lui Obama că Beijingul nu va accepta niciun fel de comportament - sub masca protejării libertăţii de navigaţie - care ar încălca suveranitatea Chinei. A fost un avertisment clar la adresa Statelor Unite.
Hong Lei, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a declarat sâmbătă agenţiei de ştiri Reuters că Beijingul se opune oricărui astfel de exerciţiu.