Macovei: Există sau nu voinţă politică în România privind cerinţele anticorupţie ale CE?
alte articole
Europarlamentarul PDL Monica Macovei s-a referit luni pe blogul personal la primul raport întocmit de UE în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, care arată că: (1) în România, corupţia la scara mică şi corupţia politică sunt probleme semnificative; (2) voinţa politică majoritară de a combate corupţia şi de a promova reguli înalte de integritate nu a fost consecventă; (3) 93% dintre români sunt de acord cu faptul că în România corupţia este o problemă larg răspândită (media UE este de 76%); (4) 81% din companiile din România afirmă că favoritismul şi corupţia sunt un obstacol în calea concurenţei, iar 64% indică nepotismul şi clientelismul tot ca obstacole în calea competiţiei corecte pentru atribuirea contractelor.
Raportul Uniunii Europene privind combaterea corupţiei, publicat luni de Comisia Europeană, a fost solicitat prin Declaraţia scrisă privind eforturile Uniunii de combatere a corupţiei, al cărei co-iniţiator este europarlamentarul Monica Macovei.
Rezoluţia Parlamentului European referitoare la eforturile UE de combatere a corupţiei, iniţiată tot de Monica Macovei, cuprinde domeniile în care să se efectueze monitorizarea de către Comisia Europeană.
„Avem un nou mecanism care măsoară acţiunile concrete împotriva corupţiei în toate statele membre ale UE. Raportul semnalează încă o dată că astăzi în România nu există o voinţă politică majoritară de combatere a corupţiei şi nici pentru aplicarea unor reguli de integritate. Comisia Europeană aşteaptă ca Guvernul României să aplice riguros recomandările sale. Nu mai este vorba doar de MCV, ci de un mecanism nou, pentru toate cele 28 de state membre. Guvernul nu are nicio scuză, are numai obligaţia să aplice recomandările Comisiei Europene privind combaterea corupţiei”, a menţionat Monica Macovei.
„Acest nou mecanism face o radiografie a corupţiei şi a reacţiei autorităţilor în statele membre şi recomandă soluţii, pentru că fiecare act de corupţie costă buzunarele cetăţenilor. Potrivit estimărilor, anual se pierd 120 de miliarde de euro din cauza corupţiei în UE. Cetăţenii trebuie să fie siguri că banii lor sunt corect folosiţi şi nu se pierd prin corupţie”, a adăugat Macovei.
Una din recomandările Comisiei Europene pentru Guvernul României, inclusă în Raportul privind combaterea corupţiei, este menţinerea garanţiilor necesare pentru a proteja independenţa investigaţiilor şi continuarea anchetelor imparţiale şi a acţiunilor eficiente în justiţie în cazuri de corupţie la nivel înalt, inclusiv în ceea ce priveşte funcţionarii aleşi şi numiţi. Această recomandare reflectă îngrijorarea Comisiei Europene cu privire la presiunile USL asupra magistraţilor.
Celelalte recomandări pentru Guvernul român sunt următoarele: să elaboreze coduri de conduită pentru persoanele alese în funcţii publice; să garanteze aplicarea unor sancţiuni care să descurajeze actele de corupţie; să asigure motivarea corespunzătoare a deciziilor de ridicare a imunităţii şi adoptarea lor cu promptitudine şi să nu permită nicio obstrucţionare a justiţiei; să întărească mecanismele de prevenire şi control cu privire la atribuirea contractelor de achiziţii publice, inclusiv în întreprinderile deţinute sau controlate de stat; să facă o strategie pentru reducerea corupţiei în sănătate.
Declaraţia scrisă privind măsurile Uniunii Europene pentru combaterea corupţiei a fost co-iniţiată de Monica Macovei şi a fost adoptată la 6 mai 2010. Aceasta a devenit poziţia oficială a Parlamentului European şi exprimă voinţa sa politică pentru combaterea corupţiei în Uniunea Europeană.
Rezoluţia Parlamentului European cu privire la eforturile Uniunii Europene de combatere a corupţiei, care stabileşte domeniile care vor fi monitorizate în rapoartele elaborate din 2 în 2 ani, a fost iniţiată de Monica Macovei, fiind votată de Parlamentul European la 15 septembrie 2011.