Dosarul momentului: Afaceristul Fănel Bogos a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Directia Nationala Anticoruptie - DNA (Epoch Times România)
Liliana Alexe
07.11.2025
Directia Nationala Anticoruptie - DNA (Epoch Times România)
Liliana Alexe
07.11.2025

Omul de afaceri Fănel Bogos a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de şantaj, cumpărare de influenţă şi folosirea acesteia. În schimb, pentru ceilalţi trei inculpaţi reţinuţi în acelaşi dosar de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vaslui a decis măsura controlului judiciar.

„În temeiul propunerii Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Iaşi (dosarul u.p nr. 44/12/P/2024), instanţa a admis arestarea preventivă a inculpatului Bogos Fănel, începând cu data de 6 noiembrie 2025 şi până pe 5 decembrie 2025. Acesta, în calitate de recidivist, este acuzat de cumpărare de influenţă (4 acte materiale) şi complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii. Implicarea sa în aceste infracţiuni subliniază gravitatea faptelor şi necesitatea aplicării măsurii preventive de maximă siguranţă. Mandatul de arestare preventivă a fost emis de îndată”, se precizează în sentinţă.

Cei trei inculpaţi pentru care Tribunalul Vaslui a respins măsura arestului preventiv dar a dispus în schimb măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, de la 6 noiembrie 2025 până pe 4 ianuarie 2026, sunt:

Iusein Laura-Mirela, fără antecedente penale, cercetată pentru şantaj şi trafic de influenţă.

Cristea Rareş-Mihail, fără antecedente penale, cercetat pentru trafic de influenţă.

Aniţei Mihail, fără antecedente penale, domiciliat în Snagov, jud. Ilfov, cercetat pentru trafic de influenţă, dare de mită şi şantaj.

Fănel Bogos este acuzat de DNA că „a apelat la reţele de influenţă” pentru a schimba conducerea DSVSA Vaslui. Faptul că omul de afaceri este recidivist nu i-a fost deloc favorabil în decizia instanţei de a-l aresta preventiv.

În 2022, Fănel Bogoş a fost condamnat după ce a mituit-o pe şefa Direcţiei Sanitar-Veterinare Bacău pentru a elimina un concurent de pe piaţă. De asemenea, recent, a fost reţinut pentru că a ucis cu intenţie un cal.

Procurorii DNA au detaliat activitatea omului de afaceri care a dus la trimiterea sa în faţa instanţei:

„Inculpatul Bogos Fănel administrează, în fapt, prin intermediul unei societăţi comerciale, mai multe ferme avicole pe raza judeţului Vaslui, unde s-ar fi înregistrat încălcări sistematice ale normelor sanitar-veterinare, ceea ce ar fi favorizat manifestarea unor agenţi patogeni şi boli în rândul efectivelor de păsări.

În acest context, în luna septembrie 2024, la nivelul unei ferme ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză pentru care inculpatul Bogos Fănel ar fi întocmit şi depus la D.S.V.S.A. Vaslui un dosar de despăgubire pentru compensarea pierderilor cauzate de contaminarea păsărilor fără culpa societăţii, estimând că i se cuvine o sumă de aproximativ 13 milioane lei.

În contextul neregulilor identificate în fermă, D.S.V.S.A. Vaslui ar fi dispus monitorizarea strictă a activităţilor de neutralizare a exemplarelor afectate (aproximativ 230.000 de păsări) şi ar fi refuzat să aprobe dosarul de despăgubire. Astfel, fiindu-i afectate interesele financiare, inculpatul Bogos Fănel ar fi întreprins, cu sprijinul mai multor persoane şi cercuri relaţionale de influenţă, demersuri pentru a-l schimba din funcţie pe directorul executiv al D.S.V.S.A. Vaslui”.

Primele neconformităţi grave au fost descoperite în decembrie 2023 când a fost confirmat un focar de Salmonella în ferma din localitatea Strâmtura Mitoc. Inspectorii au stabilit că infectarea cu bacteria Salmonella Typhimurium a fost cauzată de nerespectarea condiţiilor de biosecuritate.

DSVSA a respins dosarul de decont pentru 104.593 de păsări, în valoare de 3.127.569,075 lei, pe motiv că societatea nu respectase normele.

În septembrie 2024, DSVSA Vaslui a declarat un alt focar de Salmonella tot într-o fermă de găini aparţinând Vanbet, din localitatea Muntenii de Jos.

„În timpul anchetei s-a constatat că nu se poate stabili trasabilitatea păsărilor care au fost depistate cu Salmonella enteritidis, popularea făcându-se cu păsări la care nu se cunoaşte provenienţa”, au precizat atunci reprezentanţii DSVSA Vaslui, într-un comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor