Nicuşor Dan: Creşterea salariului minim ar putea să scoată din piaţă o mulţime de firme şi să aducă oamenii în şomaj

Nicuşor Dan
Andrei Pricopie
07.11.2025
Nicuşor Dan
Andrei Pricopie
07.11.2025

Preşedintele Nicuşor Dan a avertizat vineri, într-o conferinţă de presă, că majorarea salariului minim de la 1 ianuarie ar putea să scoată din piaţa competitivă o mulţime de firme şi să aducă oamenii în şomaj.

Jurnalist: Sunt foarte multe concedieri în mediul privat, domnule Preşedinte. Vreau să ne spuneţi care credeţi că sunt principalele cauze şi cât de îngrijorător este acest fenomen. Sunt mii de oameni care vor pierde lucrurile de muncă în mai multe domenii.

Nicuşor Dan: Da, este evident că, de la o, să-i spunem aşa, reconfigurare fiscală, se ajunge la efecte economice. Această reconfigurare fiscală, cu anumite nuanţe, era inevitabilă. Din fericire, există necesar de muncă pe piaţa noastră a muncii. Vedeţi că suntem nevoiţi să aducem oameni din Asia pentru anumite zone. Deci, bineînţeles, dureros la nivel personal, dar este o reconfigurare necesară.

Jurnalist: Ţinând cont de situaţia bugetară, îşi permite România să majoreze salariul minim de la 1 ianuarie? Care este punctul dumneavoastră de vedere?

Nicuşor Dan: Da, am mai spus asta. Evident că ne-ar plăcea ca salariile în România, salariul minim, salariile să fie mari. Mai tot timpul este o chestiune de echilibru între ce poate să-şi permită economia - şi de aia e nevoie de o discuţie Executiv-patronate-sindicate -, pentru că mărirea salariului minim poate să scoată din piaţa competitivă o mulţime de firme, să aducă oamenii în şomaj. Şi atunci oamenii ăia vor prefera să rămână la salariul lor decât să se trezească şomeri.

Jurnalist: Pierde România 2 miliarde de lei, domnule Preşedinte, dacă nu majorează salariul minim, 2 miliarde de lei, bani pe care i-a strâns la buget în plus din tăierea facilităţilor pentru persoane cu handicap şi din tăierea scorurilor. Este o sumă importantă. Din alte două măsuri au păstrat şi aceşti bani. De ce acum renunţă şi păstrează totuşi şi facilitatea de 300 de lei bani scutiţi de taxe?

Nicuşor Dan: Mai puneţi o dată întrebarea de la început.

Jurnalist: România, dacă nu majorează salariul minim pe economie, pierde la buget 2 miliarde de lei.

Nicuşor Dan: Din ce?

Jurnalist: Din încasările care se luau din CASS şi contribuţia la sănătate.

Nicuşor Dan: Da. Numai că asta poate să-ţi dezechilibreze nişte ramuri economice care să nu mai plătească alte tipuri de taxe. De aia este nevoie de un echilibru şi de un calcul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor