Lupta dintre cele două feţe ale corupţiei din Turcia

Haosul ce a luat amploare în Turcia poate fi înţeles, cel mai bine, ca o luptă între cele două figuri majore ale politicului acestei ţări, Tayyip Erdogan şi Fethullah Gullen.

Mijloacele bătăliei actuale sunt date de investigaţiile privind corupţia, ce-l implică atât pe Erdogan cât şi pe mai marii guvernului său. Săptămâna trecută, încă un oficial şi-a depus demisia - Ministrul Culturii, Ertugrul Gunay – urmându-i pe cei trei miniştri care au demisionat la începutul săptămânii trecute.

Pe de o parte este prim-ministrul Tayyip Erdogan, autoproclamat cu câţiva ani în urmă liderul absolut al Turciei, conducătorul suprem ce va reconstrui ţara prin aplicarea ideilor pe care el le consideră potrivite.

Cele două figuri politice

Erdogan, islamist radical, a venit la putere în “94 ca primar, însă, în doar 10 luni era închis pentru ”incitare la ură”. În 2001, înfiinţează din puşcărie actualul său partid, AKP, (denumit Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării) cu care ajunge la putere în 2002 după o victorie zdrobitoare.

În 2007, după câştigarea celui de-al doilea mandat, un procuror şef, Zekeriya Oz, l-a demascat pe Erdogan arătând orientarea ca membru al grupului Energokon (format de persoane din Armată, servicii secrete, oameni cunoscuţi din societatea turcă, scriitori şi jurnalişti, grupare ultra-naţionalistă).

Ambiţiile lui Erdogan sunt contestate permanent de unul din foştii săi colaboratori, Fethullah Gullen, un cleric Islamist stabilit în Pennsylvania, ce are milioane de susţinători şi afaceri în valoare de zeci de miliarde de dolari. Privit ca un liberal, Gullen este considerat unul din punctele cheie al investigaţiilor iar ca răspuns, Erdogan ameninţă că va expulza ambasadorii americani din ţară.

Conflictul degenerează în continuare

Efectele negative pe care le-au produs conflictele dintre cei doi s-au amplificat pe fondul încrederii neclintite pe care ambii o au în propria judecată. Totuşi, ambii vor să conducă ţara dar nu e loc decât pentru unu şi ambii sunt hotărâţi să meargă până la capăt.

Şeful biroului de la Istanbul al Wall Street Journal nota de curând: ”Ca să înţelegi contextul incandescent al demisiilor din Turcia, ţineţi cont de faptul că AKP nu a demis niciun ministru de la preluarea puterii din 2002. Zero.”

Pe zi ce trece, scandalul i-a amploare şi situaţia se simplifică. Liderii politici încep să-i concedieze tocmai pe oamenii care ar trebui să-i investigheze iar observatorii inteligenţi încep să miroasă decadenţa din aer.

Moammer Akkas, procurorul responsabil de conducerea investigaţiilor în cazul de corupţie în care sunt implicaţi fiii celor trei miniştri, a anunţat ieri că a fost demis.

”Cei doi se spionează unul pe celălalt şi totul trece prin aparatul de stat”, declară Bill Park, expert la Colegiul Kings din Londra.

O comparaţie directă cu situaţia din Turcia este prezentată şi de Strobe Talbott, fostul secretar de Stat al Statelor Unite, actualul preşedinte al Institutului Brookings:

”Drama Erdogan începe să fie straniu de asemănătoare cu scandalul Watergate, incluzând Masacrul de Sâmbătă Noaptea.”

Poziţia celor doi a devenit clară, încă odată, prin problemele de pe frontul Kurd, cele din Turcia cât şi cele din Irak. Discuţiile cu PKK (Partidul Muncitorilor Kurzi) au încetat, în timp ce Erdogan încearcă să-şi asigure supravieţuirea, o Turcie divizată nemaifiind capabilă să provoace Bagdadul în numele Kurzilor Irakieni, care ar vrea să devină un jucător independent pe piaţa petrolului.

În contextul în care Erdogan este slăbit, este promovat planul unei conducte de gaze naturale din Israel către Turcia. În opoziţie, Gulen critică neînţelegerile lui Erdogan cu Israelul şi îndemnă la relaţii mai apropiate.

Schimbările iscate

Alegerile parlamentare, iniţial programate în iunie 2015, pot fi demarate mult mai devreme. Pe fondul crizei politice, moneda naţională scade cu 13% din valoare iar protestele de stradă se reiau.

Într-un raport, Naz Masraff, un analist din grupul Eurasia, spune că Erdogan nu se confruntă cu ameninţarea unei morţi politice. Cel mai probabil, el va candida la alegeri în luna august. Masraff crede că Erdogan ar putea să declanşeze alegeri anticipate şi să retragă limita de 3 mandate a parlamentului, pe care a înfiinţat-o, ceea ce le-ar permite aliaţilor săi să candideze din nou.

Totuşi, odată cu demisia lor, doi dintre cei trei miniştri i-au cerut ”cu tot respectul” lui Erdogan să-şi depună demisia şi astfel ”adevărul să poată ieşi la iveală”.