Imperiul Eurasiatic al lui Putin, funcţional din ianuarie 2015

Uniunea Economică Eurasiatică, visul dictatorului de la Kremlin este pe punctul de a se realiza. Vorbind după şedinţa Consiliului Economic Suprem Eurasiatic de la Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat pe 24 decembrie că Uniunea Economică ar trebui să fie funcţională din ianuarie 2015.

Ca paşi intermediari ai realizării acestui obiectiv strategic, Kremlinul a pregătit Foaia de parcurs pentru aderare la Uniunea Vamală a Armeniei, negociază Foaia de parcurs a Kârgâzstanului şi face pregătiri pentru că tratatul de transformare a Uniunii Vamale Rusia - Belarus - Kazahstan într-o Uniune Economică Eurasiatică care să fie gata de semnat în mai 2014, astfel că Uniunea Economică Eurasiatică să fie funcţională din ianurie 2015.

Ca scurtă recapitulare, Uniunea Eurasiatică este punctul de început al coşmarului lui Alexsei Dughin, implementată de Vladimir Putin, care doreşte să creeze o suprastructură interstatală, sub conducerea Kremlinului.

Planul lui Putin, enunţat în 2011 iniţial cu scop electoral, a fost ca Uniunea să includă toate ţările fostului URSS. Ulterior, Dimitri Orlov, ideologul partidului prezidenţial Rusia Unită, a lansat ideea ca Uniunea Euroasiatică ar putea avea în componenţă Bulgaria, Cuba, Finlanda, Ungaria, Mongolia, Republica Cehă, Venezuela şi Vietnam, integrate într-un organ de stat comun, unde rusa ar fi limbajul comun de comunicare şi cooperare economică. Practic, se doreşte un imperiu sovietic mărit, care să contrabalanseze UE.

Actul de naştere al Eurasiei a fost semnat pe data de 18 noiembrie 2011, când liderii Federatei Ruse, Kazahstanului şi Belarusului au semnat Declaraţia Privind Integrarea Economică Eurasiatică, având ca scop declarat crearea unui Spaţiu Economic Comun între cele trei state, la care să se adauge şi restul statelor ex-sovietice, ulterior. Dacă Visul lui Putin s-ar realiza, iar Uniunii i s-ar adauga toate statele ex -sovietice, Gigantul Eurasiatic ar controla 33% din rezervele mondiale de gaz natural, cu toate consecinţele economice şi geopolitice ce decurg de aici.

Potrivit lui Vladimir Putin, Uniunea Eurasia s-ar baza pe „cele mai bune din valorile Uniunii Sovietice”, desigur, Putin omiţând să spună dacă printre acestea se regăsesc şantajul, crima, închiderea, torturarea şi uciderea dizidenţilor politici, sugrumarea presei libere, înăbuşirea libertăţii de comunicare şi alte practici care, în Rusia sunt curente.

Procesele de integrare în formatul eurasiatic şi în cadrul UE se completează reciproc şi Rusia este dispusă să contribuie la armonizarea lor prin punerea în aplicare a iniţiativei preşedintelui Vladimir Putin referitoare la crearea unui spaţiu economic şi umanitar unic de la Oceanul Atlantic până la Oceanul Pacific”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov în interviul acordat jurnaliştilor ruşi.

Departe de a fi un spaţiu economic şi "umanitar", Uniunea Eurasiatică va fi în primul rând o alianţă politico-militară, consideră analiştii, alianţă fiind mult spus, căci politica agresivă a Kremlinului vizează anularea prin şantaj, ameninţare, mită, a suveranităţii politice a ţărilor membre.

Dovada este maniera în care Rusia a "atras" ţările ex-sovietice în forma de asociere ce prefigurează Eurasia, respectiv Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus.

Pentru a îndepărta ţările fostului bloc URSS de UE, şi a le atrage spre Uniunea Vamală, Rusia a încurajat separatismul in aceste ţări (reamintim încurajarea autorităţilor autoproclamatei Republici Transnistrene), pune presiuni economice (reamintim embargoul pus de ruşi vinului moldovenesc cu trei luni înainte de summitul de la Vilnius, unde Moldova a parafat Acordul de asociere cu UE), şantajează (reamintim şantajul rusesc cu preţul la gaze asupra Ucrainei precum cel cu introducerea vizelor), mituieşte (a se vedea împrumutului de 15 miliarde de dolari acordat de Putin Ucrainei şi reducerea cu 30% a preţurilor la gaze, după ce preşedintele Ianukovici a declinat la Vilnius parafarea Acordului de Asociere etc.) şi, în genere, nu se da în lături de la nimic pentru a îşi realiza visul construirii unui imperiu nou.

Armenia pe care a pomenit-o Putin ca următor membru al Uniunii Vamale Rusia-Kazahstan-Belarus, se îndreapta şi ea, la fel ca Moldova şi Ucraina spre UE, în momentul când a fost deturnată de ruşi.

Cel mai important instrument pe care Rusia l-a reactivat pentru a constrânge Armenia să rămână în sfera sa de influenţă a fost conflictul Armeniei cu Azerbaidjanul pentru regiunea cu populaţie preponderent armeană, Nagorno-Karabah. După încheierea conflictului, în 1994, Armenia a ocupat regiunea cu populaţie majoritar armeană, cu ajutorul militar al Rusiei. În absenţa ajutorului Moscovei, Erevanul nu s-ar fi putut impune în faţa presiunilor vecinului Azerbaidjan care are atuul unor resurse importante de petrol.

În august 2013, cu doar câteva luni înainte de summitul de la Vilnius, unde Armenia urma sa parafeze Acordul de Asociere cu UE, preşedintele Vladimir Putin a vizitat, după o lungă perioadă de timp, Baku, prilej cu care a încheiat un contract pentru furnizarea de arme către Azerbaidjan.

În acelaşi timp, Armenia care are graniţele închise cu doi dintre cei 4 vecini - Azerbaidjanul (din cauza conflictului din Nagorno-Karabah) şi Turcia (în virtutea relaţiilor de ”înfrăţire” care există între turci şi azeri şi a faptului că Ankara a refuzat să recunoască genocidul din 1915 organizat de autorităţile otomane împotriva armenilor) are posibilităţi reduse de a dezvolta relaţii comerciale şi este cvasi-dependentă de Rusia.

La toate aceste argumente s-a adăugat teama că Rusia va putea aplica Armeniei sancţiuni economice, aşa cum a procedat cu Moldova şi Ucraina şi că ar putea sista livrările de gaz.

Finalmente, Armenia, considerată "premiantul integrării europene" a anunţat, după ani de zile de negocieri complexe cu UE, că a ales Uniunea Vamală a lui Putin, din motive lesne de înţeles.

Ucraina, care părea să reziste cu brio şantajului economic rus, ameninţărilor cu vizele, ultimatumurilor date de Kiev pentru plata facturilor scandente la gaze, a cedat şi ea, sau cel puţin aşa arată lucrurile acum.

Preşedintele Ianukovici a declinat la Vilnius parafarea Acordului de Asociere cu UE, declarând că ţara sa nu este încă pregătită pentru Vest. Au urmat ample manifestaţii populare, sute de mii de ucraineni cerând în stradă continuarea parcursului european al ţării lor. Cancelariile vestice şi-au afirmat sprijinul pentru manifestanţi.

Nu prea a mai contat. Pe 17 decembrie, Ianukovici şi-a vizitat omologul rus. Pe 18 decembrie, Putin a anunţat că, având în vedere situaţia grea a "poporului frate" ucrainean, Moscova s-a decis să reducă preţul la gazele naturale furnizate Kievului cu 30% şi să acorde Ucrainei un împrumut de 15 miliarde de dolari. Desigur, Putin a afirmat că nici măcar n-a discutat cu Ianukovici pe tema aderării la uniunea vamală, ci doar ajută poporul ucrainean, pe care până acum l-a şantajat.

Concluzie: pe 24 decembrie 2013, premierul Ucrainei, Mykola Azarov a confirmat că Banca Naţională a Ucrainei a primit prima tranşă a creditului în sumă de 3 miliarde dolari americani, acordat de Putin.

Alături de Alexander Lukashenko - preşedintele Belarusului, Nursultan Nazarbayev - preşedintele Kazahstanului, Almazbek Atambayev - preşedintele Kirghistanului, şi Serzh Sargsyan preşedintele Armeniei, la reuniunea Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, a luat parte şi premierul Ucrainei. Desigur, doar ca observator.