Lipsurile politicii estice a României

România nu are o politică ambiţioasă privind estul Europei, îşi îndeplineşte cu greutate obiectivele şi ascunde lipsa de iniţiativă sub conformismul de raliere la poziţiile UE şi SUA. Bucureştiul a renunţat uşor la Sinergia Mării Negre, iar dimensiunea estică a politicii externe româneşti se reduce la R.Moldova, faţă de care discursul autorităţilor române este uneori incoerent. Acestea sunt câteva dintre concluziile formulate de foşti miniştri de externe, diplomaţi şi experţi în cadrul dezbaterii ”Dimensiunea estică a politicii externe româneşti”, organizate săptămâna trecută de Fundaţia Universitară a Mării Negre.

În deschiderea evenimentului, fostul ministru de Externe Sergiu Celac a amintit că Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă, a difuzat o analiză-chestionar elaborată de un grup de experţi ai SEAS (Serviciul european de acţiune externă) care încearcă să declanşeze o dezbatere legată de vecinătatea europeană. ”Una dintre întrebări este dacă politica europeană de vecinătate trebuie menţinută sau trebuie regândită mai radical. A doua este dacă aceasta să se menţină ca un tot sau să se împartă în cele două vecinătăţi – cea sudică – Maghrebul şi Levantul - şi cea estică – statele rezultate din destrămarea URSS”, a precizat el. Diplomatul a constatat că întrebările sunt puse din perspectiva statelor occidentale ale UE şi mai puţin din perspectiva statelor care au trecut prin transformare.

Pe de altă parte, Celac a subliniat că ”există o sfâşiere aproape schizofrenică între atracţiile Uniunii Europene legate de prosperitate economică şi organizare socială superioară şi problemele de securitate naţională care pentru ţări precum Armenia sunt vitale”. În opinia sa, UE trebuie să-şi flexibilizeze atitudinea şi oferta politică pentru a nu dezamăgi aceste state prin formula ”ori, ori”, despre care ruşii spun că nu este negociabilă, în timp ce a lor este.

În opinia sa, România ar trebui să-şi contureze o politică externă estică pe mai multe paliere: relaţia cu R.Moldova şi cu Ucraina (1), relaţia cu Bulgaria şi Turcia, ca vecini şi parteneri (2), cu ţările din Caucaz (3), cu ţările din Asia Centrală (4) cu ţările din nordul Orientului Mijlociu, foarte promiţătoare din punct de vedere al cooperării energetice, precum Iranul şi Irakul, deţinătoare de resurse importante de hidrocarburi.

Ce poate face România

La rândul său, fostul ministru de externe Teodor Meleşcanu a remarcat că după 2008 încoace, ideea tranziţiei paşnice spre o lume multipolară nu s-a adeverit, dovadă fiind războiul din Georgia şi ce se întâmplă azi în Ucraina. În opinia sa, România trebuie să fie un avocat al respectării dreptului internaţional şi să se implice în rezolvarea pe cale paşnică a conflictelor îngheţate precum Transnistria, Oseţia, Nagorno-Karabah.

În al treilea rând, ar trebui să existe o colaborare economică, socială şi tehnico-ştiinţifică cu toate statele estului apropiat în primul rând în domeniul energetic, Azerbaidjanul fiind o prioritate, dar mai ales trebuie sprijinite ideile de reformă pentru ca aceste state să fie pregătite să îndeplinească criteriile de convergenţă ale UE.

În relaţia cu R.Moldova, guvernul român s-a implicat mai mult în proiecte economice punctuale precum conducta Iaşi-Ungheni care să dea substanţă retoricii de susţinere a parcursului european al acesteia. Totuşi Meleşcanu, consideră că noul guvern pro-european de la Chişinău este vulnerabil pentru că depinde de sprijinul comuniştilor.

Fostul ministru de externe s-a referit şi la relaţia României cu Ucraina, arătând că aceasta s-a îmbunătăţit considerabil, iar Bucureştiul poate folosi această ameliorare pentru a rezolva chestiunile aflate în litigiu cu Kievul precum canalul Bâstroe, situaţia minorităţii româneşti şi combinatul de la Krivoi Rog.

La rândul său, Daniel Dăianu a susţinut că 2014 a arătat că nu avem aranjamente de securitate în est. ”Sunt state membre NATO care se tem pentru securitatea lor şi că nu vor fi apărate. Haosul din vecinătatea arabă măcinată de războaie se extinde şi ne priveşte aşa cum ne priveşte şi vecinătatea estică”, a precizat fostul ministru.

Plusuri şi minusuri

Alina Inayeh a vorbit despre plusurile şi minusurile dimensiunii estice a politicii româneşti, arătând că aceasta este caracterizată de ”timiditate, modestie şi lipsă de reacţie rapidă”. ”Suntem foarte puţin ambiţioşi în stabilirea obiectivelor şi ne mobilizăm greu să le îndeplinim – un motiv este factorul de politică internă care este predominant şi care generează foarte multă confuzie. Un alt minus al politicii externe române este că ignoră total dezbaterile de idei la nivel european şi nu se insinuează în ele. Politica noastră în spaţiul estic este de a încuraja aderarea acestor state la comunitatea euro-atlantică”, a explicat directorul Black Sea Trust for Regional Cooperation.

”Suntem foarte puţin ambiţioşi în stabilirea obiectivelor şi ne mobilizăm greu să le îndeplinim – un motiv este factorul de politică internă care este predominant şi care generează foarte multă confuzie” - Alina Inayeh

În opinia lui Inayeh, România are avantajul că evenimentele din vecinătatea noastră estică din 2014 nu pun presiune politică sau economică pe relaţia noastră cu Rusia, spre deosebire de alte state, pentru că relaţia este proastă. În plus, majoritatea românilor nu şi-au schimbat percepţia şi consideră Moscova un agresor, astfel încât nu există pericol de clivaje în societate. Experta consideră că stabilitatea adusă de România ca membru de încredere al NATO şi partener al SUA în regiune poate fi valorificată mai bine.

Totuşi experta recunoaşte că în ciuda acestor atuuri, dimensiunea estică a politicii externe româneşti se reduce la R.Moldova şi deplânge ignorarea Mării Negre şi a Caucazului de Sud. Inayeh a reamintit că România a abandonat Sinergia Mării Negre atunci când aceasta a fost înlocuită cu Parteneriatul Estic. ”Am avut foarte multe obiective bune, dar nu şi instrumentele de a le realiza. Soluţiile pe care le văd sunt să dăm substanţă parteneriatelor regionale necesare şi logice cu ţări ca Polonia prin impunerea pe agenda europeană a unor teme precum readucerea Turciei pe orbita Vestului şi promovarea stabilităţii în Caucazul de Sud”, a concluzionat ea.

Analistul Dan Dungaciu a susţinut şi el că este posibilă o revenire la Sinergia Mării Negre pe fondul eşecului Parteneriatului Estic. Referitor la Republica Moldova, el s-a declarat şocat de faptul că nimeni nu mai vorbeşte despre retragerea trupelor ruseşti, deşi se discută despre soluţionarea conflictului transnistrean. În opinia sa, în acordul pentru RM al partenerilor de dezvoltare, Chişinăului i se cere ce i s-a cerut şi Ucrainei prin acordul de la Minsk – să dea autonomie estului. Mai mult, se cer garanţii pentru protejarea minorităţilor naţionale astfel încât transnistrenii să nu se simtă discriminaţi în caz de reintegrare.

La rândul său, fostul consilier prezidenţial Iulian Fota s-a referit la conflictul din Ucraina ca la ”o criză existenţială”. ”Prin anexarea Crimeei, am intrat într-o etapă de contestare activă, militară, a ordinii occidentale de după 1990. Întrebarea fundamentală este cum va aborda România în viitor relaţia cu Rusia. Rusia este în continuare foarte hotărâtă, la un an de la anexarea Crimeei, şi spune că ar folosi arsenalul nuclear tactic dacă îi este contestată anexarea Crimeei”, a precizat el.

Analistul a mai observat că Occidentul este lent în reacţie, dar democraţii şi republicanii din SUA s-au pus de acord că Rusia este o ameninţare. În opinia sa, am intrat într-o confruntare pe termen lung, Occidentul dorind ca aceasta să fie nemilitară ca în timpul Războiului Rece.

Sincope şi contradicţii

George Scarlat, expert pe spaţiul estic al Fundaţiei Universitare a Mării Negre, a arătat că politica externă românească înregistrează ”foarte multe sincope şi lucruri contradictorii”. ”Începând din anul 2002 până în 2008, sub două regimuri politice diferite, toată lumea vorbea de marele proiect de aprovizionare cu gaz natural lichefiat din Golful Persic, în special din Qatar, până la Constanţa, ca alternativă la gazul rusesc. Apoi am aflat că Turcia nu permite tranzitul tancurilor de GNL prin strâmtoarea Bosfor. Este doar un exemplu că nu ne definim bine obiectivele iar unele nu sunt realizabile”, a precizat el.

În opinia sa, România trebuie să fie solidară cu partenerii UE şi NATO privind spaţiul estic, dar nu să ascundă lipsa de iniţiativă sub conformismul ralierii la poziţiile acestora. ”În relaţia cu Ucraina, nu trebuie să renunţăm la revendicările noastre legate de situaţia minorităţii române, de deschiderea unui consulat român în Transcarpatia, cerere refuzată de autorităţile ucrainene. România trebuie să-şi apere interesele, iar asta nu înseamnă că subminează Ucraina”, a explicat Scarlat.

Pe de altă parte, el s-a referit la discursul ”foarte ambiguu” al Bucureştiului faţă de Republica Moldova, arătând că premierul Victor Ponta a spus că susţinerea României este condiţionată de continuarea parcursului european al ţării, în timp ce preşedintele Senatului C.P.Tăriceanu a vorbit despre sprijin necondiţionat – fapt care arată o incoerenţă a poziţiei României. ”Mai mult, se spune că stabilitatea vecinătăţii României este motivul pentru care sprijinim R.Moldova, ca şi cum am avea nevoie de aceasta ca tampon”, a concluzionat George Scarlat.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.