Expert grec: ”Rusia şi Turcia nu acceptă implicarea UE în regiunea Mării Negre”
”Problema principală este cea a lipsei de conexiune dintre operaţiunile economice şi chestiunile de securitate. La 22-23 de ani după Războiul Rece încă nu ştim cum să definim regiunea şi din ce state este formată aceasta. Este vorba doar despre cele şase state care au ţărm la Marea Neagră sau este vorba de 10 ţări aşa cum defineşte UE sau de 11 cum defineşte BSEC? Depinde cu cine vorbeşti şi care sunt interesele ţării respective. Rusia şi Turcia preferă definiţia restrânsă a regiunii de şase state pentru ca aceasta le protejează interesele de securitate maritimă iar Convenţia de la Montreux restrânge prezenţa navelor celorlalte ţări care nu sunt riverane în regiune”, explică Dimitrios Triantaphyllou, director la Center for International and European Studies în cadrul Universităţii Kadir Has, într-un interviu pentru Epoch Times.
Cum evaluaţi cooperarea economică şi de securitate la Marea Neagră? Putem să spunem că OCEMN a eşuat la fel ca iniţiative precum Sinergia Mării Negre?
Încă nu ştim dacă aceste iniţiative au eşuat sau nu. Atunci când OCEMN (BSEC) a fost fondată în 1992, după sfârşitul Războiului Rece, exista un trend de regionalizare. Ţările din regiunea Mării Negre încercau să-şi redefinească interesele în acest cadru. Astfel a apărut OCEMN. Cu timpul au apărut însă şi provocări ca de pildă cum să creezi o organizaţie inclusivă, care să includă toate statele din regiune, inclusiv Rusia. Dar aspectele politice complicate au fost lăsate deoparte, insistându-se doar pe cooperare economică. Iar acest model a eşuat pentru că deşi OCEMN a făcut progrese în cooperarea economică, politicul se întoarce şi are un impact important asupra funcţionării organizaţiei.
La începutul anilor 1990 una dintre marile diferende dintre ţările BSEC era conflictul din Nagorno-Karabah. Astăzi avem şi diferendul ruso-georgian de după războiul din august 2008. În plus, există conflicte între Serbia şi Albania privind Kosovo.
Pe de altă parte, OCEMN a sărbătorit anul trecut 20 de ani de existenţă. Indiferent de ce spun statele membre, nu este un mare succes. Problema principală este cea a lipsei de conexiune dintre operaţiunile economice şi chestiunile de securitate. În plus, se pune întrebarea dacă chiar este regiunea Mării Negre o regiune sau doar un coridor care leagă alte regiuni. Este o diferenţă majoră. La 22-23 de ani după Războiul Rece încă nu ştim cum să definim regiunea şi din ce state este formată aceasta. Este vorba doar despre cele şase state care au ţărm la Marea Neagră sau este vorba de 10 ţări aşa cum defineşte UE sau de 11 cum defineşte BSEC? Depinde cu cine vorbeşti şi care sunt interesele ţării respective. Rusia şi Turcia preferă definiţia restrânsă a regiunii de şase state pentru ca acesta le protejează interesele de securitate maritimă iar Convenţia de la Montreux restrânge prezenţa navelor celorlalte ţări care nu sunt riverane în regiune. Ca urmare, Rusia şi Turcia menţin status quo-ul şi au ultimul cuvânt de spus în legătură cu ceea ce se întâmplă în această regiune. Alte ţări însă preferă definiţia largă. UE a spus din 1997 că regiunea e formată din 10 ţări, incluzând Grecia, Moldova, Azerbaidjan şi Armenia care n-au coastă la Marea Neagră. Rusia nu este încântată de noile state membre din această regiune pentru că nu vrea ca UE să fie un actor aici. Deci chiar şi astăzi avem UE care are un mal la Marea Neagră – fie că este vorba de România sau de Bulgaria şi Rusia şi Turcia care spun că alte ţări precum Grecia, Moldova nu sunt un actor regional. Cum să negi asta?
Cei care promovează regionalismul în regiunea Mării Negre au crezut că aceste divergenţe vor fi surmontate în numele cooperării, dar asta nu s-a întâmplat.
Ce alte probleme au mai dus la blocarea OCEMN?
Structura organizaţiei. La început ruşii şi turcii au fost foarte implicaţi în dezvoltarea OCEMN, dar structura organizaţiei a rămas întotdeauna una top-down şi n-a evoluat. Miniştrii afacerilor externe conduc totul. Ori în cei 22-23 de ani de la sfârşitul Războiului Rece societatea civilă a înflorit peste tot. Abordarea bottom-up a fost însă reprimată. Iniţiativele cetăţeneşti implică ONG-uri care să lucreze împreună, oraşe care să colaboreze, asociaţii de business care să conlucreze. Faptul că politicul prin miniştrii de externe vrea să controleze procesul are efecte negative asupra regionalismului pentru că timpurile s-au schimbat şi oamenii au alte doleanţe şi aşteptări de la ţările şi guvernele lor decât aveau în era imediat după Războiul Rece.
În plus, avem securitatea energetică, care este un termen nou post-Război Rece. Energia a fost unul dintre principalele teme pe care OCEMN s-a decis să lucreze, dar este şi cea mai dificilă pentru că nu există un set de principii comună în legătură cu modul în care să abordezi această problemă. UE vorbeşte despre un al treilea pachet de energie, despre liberalizarea pieţei energiei şi totuşi încă mai ai ţări în regiune care cred în folosirea energiei ca armă de politică externă. Toate aceste probleme se adună grămadă, chiar dacă teoretic există o cultură a cooperării. Armenia, Azerbaidjan şi Turcia nu au relaţii diplomatice între ele dar stau la aceeaşi masă în cadrul OCEMN. Ai un armean în Turcia care este reprezentantul permanent la OCEMN, ceea ce este bine pentru că este un canal de dialog între Armenia şi Turcia, dar dacă mentalitatea structurii top-down nu se schimbă, abordarea regională va eşua. Ţările GUAM au o abordare subregională, structurată cam la fel ca OCEMN. Logica era că Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova vor avansa cooperarea dintre ele, în absenţa Rusiei din acest format, dar nici asta nu s-a întâmplat pentru ca procesul este tot top-down, birocratic. Ideea era ca fără Rusia să facă ceva, ori nimic nu s-a întâmplat. Dar aceste organizaţii rămân în picioare, deci cine ştie poate regionalismul poate înflori. Pentru asta trebuie să găseşti o modalitate de a lega economicul de securitate. Dacă n-o să se facă asta, vor exista întotdeauna probleme.
Cum vedeţi Ucraina ca actor în regiunea Mării Negre?
La început ruşii şi turcii au fost foarte implicaţi în dezvoltarea OCEMN, dar structura organizaţiei a rămas întotdeauna una top-down şi n-a evoluat. Miniştrii afacerilor externe conduc totul. Ori în cei 22-23 de ani de la sfârşitul Războiului Rece societatea civilă a înflorit peste tot. Abordarea bottom-up a fost însă reprimată.
Ucraina a fost cel mai mare învins şi a fost cea mai absentă ţară. Deşi este a treia ca mărime din regiune şi are un potenţial economic formidabil, diviziunile interne puternice între un segment proeuropean şi unul conservator, mai legat de Moscova, au subminat rolul ei în regiune. Îmi amintesc că întâlneam la BSEC oficiali ucraineni care susţineau o poziţie şi apoi la o altă întâlnire un ucrainean care avea o altă poziţie. Deci Ucraina s-a marginalizat singură în regiune. Acum există o dezbatere în Ucraina despre cum ţara ar putea să joace un rol mai important la Marea Neagră, dar nu sunt sigur că va reuşi. Ucraina este marele absent al regiunii şi dacă s-ar implica mai mult ar putea să fie un factor de echilibru între Rusia şi restul regiunii. Chiar dacă este una dintre principalele state contributoare la bugetul OCEMN, ţara nu şi-a valorificat potenţialul. Ţări precum Grecia şi România în schimb au făcut asta.
Dar iniţiativele României la Marea Neagră n-au avut succes...
România a lansat Black Sea Forum într-o perioadă în care deţinea preşedinţia BSEC în 2007. S-a pus întrebarea de ce să lansezi o iniţiativă nouă atunci când conduci organizaţia? Dar România susţine cooperarea regională pentru că înţelege valoarea ei. Putem spune acum că Sinergia Mării Negre şi Strategia Mării Negre nu par să ducă nicăieri, dar aceste lucruri iau timp pentru a se materializa. Acum oficialii români vorbesc despre necesitatea unei strategii a UE pentru Marea Neagră. Alte ţări membre UE vorbesc despre Parteneriatul Estic, ceea ce înseamnă excluderea ruşilor şi a turcilor. Dar faptul că circumstanţele actuale nu sunt favorabile nu înseamnă că nu va veni o vreme pentru a promova din nou aceste lucruri. Este un work in progress, cu suişuri şi coborâşuri.
Consideraţi că Ucraina este un eşec al Parteneriatului Estic?
Ucraina este cea mai mare ţară din Parteneriatul Estic, este perla coroanei. Cum poţi s-o compari cu R.Moldova? Dar depinde mult şi de UE care nu are o abordare coerentă: dă bani, dar nu ghidează politic. Ucraina spune UE că dacă vrea ca aceste politici să dea roade, să le dea perspective clare de aderare iar UE le răspunde că nu le poate da asta. Dacă vorbeşti cu oficialii români, ei spun că e nevoie de o Sinergie a Mării Negre, iar dacă discuţi cu germanii ei vorbesc despre Parteneriatul Estic. Nu există o direcţie clară a UE legat de ceea ce trebuie făcut. Foarte mult depinde de ce poate face UE pentru a recâştiga încrederea vecinilor săi. Acesta este aspectul cel mai îngrijorător pentru că pierzi încrederea unor ţări care aspiră să se apropie de tine şi pe de altă parte ai actorii mari precum Rusia şi Turcia care spun că UE nu aparţine acestei regiuni şi nu are ce căuta acolo. Deci UE trebuie să facă ceva, dar liderii ei sunt mai preocupaţi de criza datoriilor din zona euro sau n-au viziunea necesară. Şi mă refer aici nu doar la liderii europeni, ci şi la cei naţionali. Cum conduce Germania politica pentru acest spaţiu, cum a făcut-o odinioară cu Ostpolitik sau cum a făcut Franţa cu vecinii din sud? Totul se schimbă însă. Cine ştie ce se va întâmpla în alegerile din Germania? Social-democraţii ar putea să fie mai angajaţi faţă de o viziune pentru vecinătate.
Ce credeţi că se va întâmpla cu conflictele îngheţate din regiune şi cu schimbările de leadership în Georgia?
În Parlamentul georgian toţi au votat pentru o politică pro-Vest, dar este bine să păstreze un dialog cu marele vecin, Rusia. Nu cred că Georgia îşi va schimba politica şi angajamentul faţă de Occident, faţă de aderarea la NATO şi apropierea de UE.
Interviu realizat în marja dezbaterii "New Security Dynamics in the Black Sea Region", organizate la Bucureşti de către Fondul Internaţional de Cooperare şi Parteneriat al Mării Negre şi Mării Caspice
