Expert: Vă daţi seama ce haos există în sistemul companiilor de stat dacă de-abia acum vom face un registru al acestor "fabrici de salarii"

Adrian Negrescu
Liliana Alexe
24.11.2025
Adrian Negrescu
Liliana Alexe
24.11.2025

Analistul economic Adrian Negrescu a comentat, luni, într-o intervenţie la B1TV, anunţul viceprim-ministrei Oana Gheorghiu de a înfiinţa Registru Unic al companiilor de stat care are rolul de a monitoriza ce se întâmplă „în aceste fabrici de salarii şi interese, cum sunt multe dintre firmele statului”.

„Vă daţi seama ce haos există în sistemul companiilor de stat dacă de-abia acum vine vicepremierul şi spune 'vom face un registru cu companiile de stat şi cu rezultatele lor financiare'. Nici măcar asta nu avem ca informaţie în momentul de faţă. Faptul că vor face încă o comisie, pe lângă Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), care să analizeze ceea ce se întâmplă în aceste companii de stat, dovedeşte că este un haos total acolo”, a explicat Adrian Negrescu.

Analistul a afirmat că, din punctul său de vedere, lucrurile sunt destul de simple:

„Identificăm care sunt companiile cu potenţial şi le reorganizăm sub o nouă entitate, schimbăm managementul şi le pregătim pentru listare la bursă cu pachete minoritare de acţiuni. Pentru restul, şi vorbim de 5000 de companii, soluţia simplă este să le scoţi la vânzare prin vânzarea activelor, prin vânzarea terenurilor, a clădirilor, să faci rost de bani, ca să nu mai trebuiască că creşti taxe pentru a acoperi gaura bugetară”.

Reamintim că viceprim-ministra Oana Gheorghiu a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, planul de reformă a companiilor de stat şi a menţionat că se va face şi un „Registru Unic” al companiilor de stat. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor