Li Longji, împăratul care prepara medicamente pentru fratele său

Li Longji, împăratul care prepara medicamente pentru fratele său (Yeuan Fang / Epoch Times)
David Wu
19.02.2014

Li Longji (685-762 d.Hr.), sau împăratul Xuanzong din dinastia Tang, a condus China mai bine de 40 de ani. Cunoscut pentru talentul, sârguinţa şi agerimea sa, el a reuşit să făcă din China, ţara cea mai puternică şi prosperă.

Ca împărat, el a făcut un şir de reforme decisive legate de birocraţie, pentru asigurarea talentului şi capacităţilor intelectualilor numiţi în calitate de oficiali guvernamentali, a pus în ordine înregistrarea populaţiei pentru a putea creşte veniturile naţionale şi a împiedicat ameninţările venite din partea statelor nomade, precum tibetanii, turcii şi khitanii.

Interesul şi talentul său în muzică, poezie şi pictură au dus la fondarea academiilor imperiale Tang de muzică.

Însă, domnia sa mai târzie a fost umbrită de vanitatea şi ataşamentele sale emoţionale faţă de consoartele sale preferate. În 755 d.Hr., conducerea sa a luat câteva întorsături dramatice, sfârşind cu un dezastru un an mai târziu, când a fost nevoit să fugă din capitală şi să ordone executarea iubitei sale.

Pe lângă rolul său în politică şi povestea lui de dragoste, grija faţă de fraţii săi din familia regală a rămas, de asemenea, în amintirea oamenilor, un caz foarte rar întâlnit în istoria familiei regale chineze, în care dominau cruzimea şi intrigile sângeroase.

După ce Xuanzong a urcat pe tron, el a avut grijă de fraţii săi la fel ca înainte. Familia sa era binevenită în vizită la palat, iar unii dintre fraţii lui îi foloseau chiar dormitorul regal. Împăratul încerca să petreacă cât mai mult timp împreună cu ei, după îndeplinirea îndatoririlor ce-i reveneau, se uitau împreună la jocurile cu lupte de cocoşi şi mergeau la vânătoare.

Odată, unul din fraţii săi i-a făcut avansuri uneia dintre consoartele lui preferate, după ce a băut un pic mai mult, la un banchet. După ce aceasta i s-a plâns lui Xuanzong, el a rugat-o în linişte să-i ierte fratele. A doua zi când fratele şi-a revenit, i-a părut foarte rău de comportamentul său, căpătând respect mai profund faţă de Xuanzong, care a dat dovadă de iertare şi generozitate împăratească.

Într-o altă poveste se spune despre cum el şi-a anulat o întâlnire în instanţa de judecată, în momentul în care a aflat că fratele său se simţea rău. S-a grăbit spre casa acestuia şi i-a preparat medicamentul pe baza de plante în bucătărie. În timp ce fierbea medicamentul într-un vas, pe foc, el şi-a ars întâmplător barba. După ce focul a fost stins de slujitorii speriaţi, el a spus: „Dacă medicamentul l-ar putea vindeca pe fratele meu imediat, nu m-ar deranja să-mi pierd toată barba.”

Xuanzong ţinea foarte mult la fraţii săi, ei sprijinindu-se reciproc de-a lungul întregii sale domnii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor