Lăzăroiu: E foarte posibil ca Georgescu să fi fost cultivat de cercuri moscovite pe linie masonică

Călin Georgescu (YouTube Screenshot)
Andrei Pricopie
28.11.2024

Analistul politic Sebastian Lăzăroiu a vorbit despre modul în care crede că a operat Kremlinul în cazul lui Călin Georgescu.

"Călin Georgescu nu a fost omul ruşilor. Declaraţiile lui anterioare sunt mai degrabă de genul "pick me!pick me!" E foarte posibil să fi fost cultivat de cercuri moscovite pe linie masonică (aproape că aş băga mâna-n foc pentru asta). Dar fără mari aşteptări, fără iluzii, doar s-a plantat o sămânţă, aşa cum a făcut KGB/FSB în toate ţările europene, în aşteptarea unui moment propice. Momentul a venit. De luni dimineaţă, vă garantez că Georgescu este omul ruşilor. Şi cine îl votează - e un drept democratic, nicio supărare - să-l voteze, dar să o facă în cunoştinţă de cauză", a declarat Sebastian Lăzăroiu.

Politologul a explicat că nu e singurul, sunt mulţi ca el, în cercuri academice, în Biserica Ortodoxă Română în politică.

"Să cultivi pe cineva nu înseamnă să-l recrutezi, să-i ceri sau să-l recompensezi. Înseamnă să-l ţii aproape prin tot felul de intermediari binevoitori, să te asiguri că nu are antipatii profunde, ci credinţe flexibile. Iar când vine momentul, da, pui toţi banii pe el, toate resursele, toată reţeaua în adormire lucrează pentru el. (...) Nu cred că au cu ce să-l şantajeze. Conservă, da. Uneori nici ei nu ştiu ce sunt. Dar află la momentul potrivit, când li se pune la dispoziţie adevărata reţea de sprijin. Şi cum să refuze sprijinul în asemenea momente astrale?", a precizat Sebastian Lăzăroiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor