“Lame duck” - Şoşoacă, ridiculizată după vizita în Venezuela unde nu a reuşit să se fotografieze cu Maduro
Eurodeputata Diana Şoşoacă a fost ridiculizată de mai mulţi bloggeri români după ce a eşuat să-şi facă o poză acceptabilă cu dictatorul venezuelean Nicolas Maduro, la a cărui învestire a participat vineri, în Caracas, relatează Euractiv.
Şoşoacă şi-a petrecut mai multe zile în Venezuela, alături de colegi din partidul ei S.O.S. România, şi a postat pe internet o fotografie de la ceremonia de învestire, în care poate fi văzută la câţiva metri de Maduro, şi nu lângă el.
Potrivit site-ului citat, bloggerii români au ridiculizat-o pe Şoşoacă, unul numind-o “lame duck”, în condiţiile în care alţi oficiali, precum delegatul rus Viaceslav Volodin, au dat mâna cu Maduro şi au avut întâlniri formale cu el şi au fotografii apărute în multiple publicaţii.
Totuşi, Şoşoacă a avut o aşa-zisă reuşită “diplomatică”: s-a întâlnit, printre alţii, cu actorul Fernando Carrillo din telenovela Rosalinda.
Reamintim, în acest context, că victoria lui Maduro la prezidenţiale nu este recunoscută de Parlamentul European, care îl recunoaşte drept preşedinte legitim şi ales democratic pe rivalul acestuia, Edmundo Gonzalez Urrutia.