Istoria unui geniu inovator: Casa Cartier

În Parisul celui de-al doilea Imperiu, când tot oraşul se reconstruia după planurile urbanistice ale Baronului Haussmann, Cartier se instalează în Bulevardul Italian. Acum începe să concureze cu marile saloane de bijuterii ale epocii: Bapst, Sauvenat şi Boucheron. Toţi aceştia realizau piese de o mare perfecţiune artizanală, dar niciunul nu a îndrăznit să readucă modele inspirate din stilurile „istorice” ale epocilor anterioare.

După căderea Imperiului şi a zilelor amare ce au urmat, Parisul va redeveni capitala cosmopolită şi centrul mondial al eleganţei. Rue de la Paix cunoştea splendorile orchestrate de Worth, Guerlain, Vever şi Meller, al căror prestigiu atrăgea elita europeană şi americană. În 1873 Alfred Cartier intră ca asociat la firma tatălui său Francois, iar în 1874 se căsătoreşte cu o burgheză din provincie. Timpurile se schimbau, erau foarte neliniştite şi creative. Parisul s-a transformat în „ville lumier” şi „Belle Epoque” începea să fie animată de prezenţa elitelor din Europa care frecventau barurile şi cabaretele la modă.

Printre toţi acei aristocraţi şi milionari ce vizitau casele de bijuterii şi de modă, talentul comercial al lui Francois Cartier i-a descoperit pe aceia care în scurt timp vor fi adevăraţii cumpărători. Vanderbilt, Rockefeller, Morgan sunt acei magnaţi americani care cheltuiau averi pentru a putea intra timid în „societate” având deja în mâna lor adevărata putere. „America, America - aici este succesul” a spus Francois fiului şi nepotului său, gândindu-se la profitul enorm pe care îl putea aduce sucursala din New York.

În 1894, Francois, fondatorul casei Cartier, se întoarce din Rusia unde tocmai ieşise dintr-o colaborare cu Carl Faberge, în timp ce nepotul său Louis făcea primii săi paşi ca designer genial şi creator, fiind recunoscut pentru talentul său şi intrând în clasa designerilor de modă şi bijuterii care dictau moda lumii întregi.

Louis avea dese contradicţii cu creatorii de modă, iritându-l lipsa de armonie a rochiilor cu bijuteriile sale. „Am în cap o linie geometrică largă şi fină, modelul şi bijuteriile sunt în contradicţie şi distrug ţinuta vestimentară”.

Ideea de diamante „baquette” care abia luase naştere, este inovaţia lui Louis. Louis Cartier a fost un martor de excepţie al acelui sfârşit de secol, începând să dea mostre ale talentului său iscoditor şi avangardist. Mulţi nu îşi pot explica cum de nu s-a unit cu mişcarea Art-Nouveau, ce făcea furori între persoanele elegante ale epocii. Lalique, ce a lucrat pentru Cartier, era regele modei în bijuterie, lucrând forme vegetale cu emailuri şi pietre semipreţioase. Louis Cartier se pare că avea aceeaşi idee ca a lui Oscar Wilde care spunea: „prea mult modernism poate avea riscul ca moda să treacă imediat”. Şi aşa a şi fost. Lalique şi al său Art-Nouveau a fost un fenomen interesant dar pasager.

Cartier prevedea viitorul bijuteriei ca pe un seviciu pentru o nouă clientelă, elita burgheziei doritoare de afirmare a dreptului său la lux. Casa Tiffany a studiat şi ea situaţia - o demostrează bijuteriile realizate pentru nunta Castelane-Gould. De asemenea multe ateliere se gândeau de puţin timp la anumite transformări. L. Cartier s-a decis să lucreze cu platină, fiind primul care impune acest metal în lumea modei. Exploatarea în minele de platină creştea pe zi ce trece, iar acest material alb, maleabil, care nu oxida la nicio temperatură şi rezista la acţiunea oricărui acid, era unicul ce permitea crearea unui număr infinit de monturi.

La montura în platină, regele pietrelor preţioase, „diamantul”, îşi anunţă triumful, deoarece gheruţele ce susţineau piatra făceau invizibilă montura. L. Cartier cercetează în bijuteria sec. XVIII, proprietăţile fantastice ale platinei, umblând prin biblioteci, librării moderne şi de ocazie, studiind zi şi noapte exasperându-l pe tatăl său Alfred, care voia să-i propună ceva important: uniunea Cartier – Worth, mediind nunta lui Louis cu fiica lui Jean-Philippe, Andree-Caroline.

Această nuntă s-a celebrat mai târziu pentru că Louis, pentru moment, avea alte proiecte în capul său. Impune tatălui şi colaboratorilor săi un nou proiect: o linie de ceasuri având ca bază ceasurile franceze din sec. XVIII. Cu tehnica ce se dezvolta şi afluenţa unei noi clientele mai puţin rafinate, secolul al XIX-lea s-a axat mai mult pe aspectul utilitar, decât pe cel artistic, în realizarea ceasurilor. Pentru L. Cartier, noul secol XX anunţa necesitatea revizuirii valorilor ce impuneau o nouă estetică a bijuteriilor şi a ceasurilor. Are loc alianţa Worth-Cartier prin nunta dintre Louis şi Andree-Caroline.

În 1898 localurile din Rue de la Paix numărul 13 sunt cumpărate de Cartier, iar clientele de la Worth (saloane de modă) frecventează şi magazinele de bijuterii Cartier ce erau foarte aproape, iar nr. 13 devine legendar ca nr. purtător de noroc pentru L. Catier. În sediul Cartier lucrau 13 operatori de atelier, 13 vânzători şi 13 ajutoare. Vânzătorii de la firma Cartier trebuiau să fie bilingvi, să cunoască toate subtilităţile de creaţie a bijuteriilor, desenul, mineralogia şi, în afara de acestea, să cunoască marile personaje ce vizitau Parisul, şi, obligatoriu, să fie îmbrăcaţi ca adevăraţi gentlemeni.

Cu acel număr celebru, Cartier devine primul bijutier al lumii. Avea talentul şi sensibilitatea ce au făcut celebru „spiritul” francez. Era creativ, poseda un gust rafinat şi era în acelaşi timp excepţional de dotat ca om de afaceri în relaţii publice. Moartea Reginei Victoria lasă să se întrevadă o îmbunătăţire a relaţiilor franco-engleze. Pentru bătrâna regină, Franţa era „ţara cea mai frivolă din lume”, dar fiul său, Prinţul de Wales, adora Parisul şi profita de orice ocazie pentru a-l vizita chiar şi clandestin. Acesta devine rege la 60 de ani iar printre ultimele cumpărături pe care le face de la firma Cartier, au fost un flacon de parfum stil chinezesc, şi o lupă ornată cu briliante.

Soţia sa regina Alexandra îşi comandă şi ea un lanţ indian ornat cu 94 de smaralde tip „cabochon” (formă ovală ce se dă pietrei) şi 71 de perle. Fiind sub protecţia familiei regale, Louis C. deschide la Londra, în 1902, un mare magazin pe care îl lasă în grija fratelui său, Pierre Cartier, pe atunci în vârstă de 24 de ani. Câţiva ani mai târziu deschide în New York un alt magazin care va fi încredinţat celui mai tânăr dintre fraţi, Jacques Cartier.

Unul din marile talente ale lui Louis C. era fără îndoială acea sensibilitate specială de a sesiza schimbările tendinţelor pentru ca, mai apoi, revoluţionarele şi uluitoarele sale creaţii să satisfacă noile gusturi estetice.

După puţin timp urmează divorţul lui Louis de Andree-Caroline, iar casa Worth rămâne fixată în vechile timpuri neînţelegând acel neastâmpăr de culoare şi mişcare în care deja guverna un alt modist francez, Paul Poiret ce lucra cu designerul spaniol Garcia Benito. După primul război mondial, în 1916, Louis C. colaborează cu fraţii Couet pentru a crea ceasul „Mistery” ce a fost una dintre marile sale realizări, timp în care se întâlneşte şi colaborează cu desenatoarea Jeanne Tussaint, devenind inseparabili dar nu pentru mult timp. Jeanne scoate „linia S” de poşete, diverse obiecte de argint, superbe „necessaries” de voiaj, etc.

Louis Cartier se va căsători pentru a doua oară cu contesa maghiară Almassy. În 1925 casa Cartier impune în linia bijuteriilor platina, diamantul, cristalul, onixul, jadul imperial, rubinul, coralul şi smaraldul care sunt literalmente „brodate” pe florile şi fauna excesiv utilizate în „Art Nouveau”.

Urmează anii de criză, în America are loc „joia neagră” de pe Wall Street, dar L. Cartier părea că a găsit în acea febră creatoare puterea de a uita de toate problemele ce sufocau lumea întreagă; dar un atac cardiac grav îl obligă să renunţe la tot. Din acest moment (1933) Jeanne este cea care se ocupă de toată afacerea. Renunţând la platină pentru că era scumpă, Casa Cartier trece la monturile în aur.

Timpul trece şi pe 24 iulie 1944 apare o simplă notă în ziarul „Aujourd' hui”- Louis Cartier a murit ieri în New York după o lungă suferinţă. A dispărut marele geniu al artelor somptuase din secolul XX. Numele de Cartier este azi un mit, o legendă asociată gusturilor foarte rafinate. A fost bijutierul caselor regale europene şi al multimilionarilor americani. Azi Cartier este o firmă multinaţională pentru care lucrează sute de designeri, montori, administratori, vânzători care încearcă să menţină linia de eleganţă, de distincţie şi bun gust ce a caracterizat această Casă încă din 1847.

Marile creaţii ale lui Louis Cartier sunt piese care azi sunt cotate la casele de licitaţii internaţionale ca adevărate opere de artă.