Interviu cu Dr. Pop Ioan - fost vicepresedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, Filiala Timis

In anul 1945, zona Maramuresului se afla in pericolul de a fi smulsa din trupul Romaniei si alipita Ucrainei. Sovieticii introdusesera aici un regim de ocupatie, numind ca prefect un avocat ucrainean, Ivan Odoviciuc. Reprezentantul Comisiei Aliate de Control, generalul Zaharascenko s-a instalat la Sighet si aprobat cererile ucrainenilor indreptate catre Stalin, care solicitau alipirea Maramuresului la Ucraina Subcarpatica.

Datorita propagandei facute de presa pro-sovietica, aceasta cerere a format in scurt timp un adevarat curent de opinie la noi, tot mai vehement si tot mai insistent, care dorea dezlipirea Maramuresului din Patria-Mama.

Amenintati de o noua stapanire straina, maramuresenii s-au adunat pe 24 ianuarie in orasul Sighet. Fiecare comunitate si-a trimis invatatorii si preotii. Iar in centrul manifestarii se afla primarul Borsei, Gavrila Mihali Strifunda, care cerea demiterea lui Odoviciuc, anularea cerererii abuzive de alipire a Maramuresului si U.R.S.S. si numirea unui prefect roman.

The Epoch Times Romania a intervievat, la data de 25 mai 2011, pe unul din acei ce faceau parte din rezistenta anticomunista maramureseana, domnul Dr. Pop Ioan. Astazi, el are 80 de ani si este fost vice-presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, filiala Timis.

Reporter: Domnule Pop Ioan, care a fost contextul si motivele pentru care ati fost inchis de catre autoritatile din ‘49?

Pop Ioan: Am fost acuzat ca facand parte dintr-o organizatie subversiva paramilitara, care voia sa-i ajute pe cei fugiti in munti: taranisti, liberali, legionari, cei cu religia care a fost desfiintata - greco-catolicii. Eram elev in clasa a 9-a, respectiv a 6-a veche. Am fost arestat pe data de 4 mai 1949 de catre Securitatea din Sighet, tinut la beci o saptamana, de acolo dus cu duba, fara ventilatie, fara apa, fara nimic. O duba plina, stateam in picioare, mergeam catre Oradea. Cand am ajuns, jumatate erau pe jos, a deschis usa si ne-a scos in curtea Securitatii si ne-a stropit cu apa ca sa ne revenim. Cam la doua ore ne-a repartizat in celulele din subsolul Securitatii, cate unu in celula, separati. Eu am avut ghinionul sa stau 6 luni, adica pana in noiembrie, intr-o celula de langa grupul sanitar, unde in parmanenta era apa pe jos.

Regim sever: dimineata ceai, seara o ciorba ‘spartana’. Cei care cunosc istoria stiu despre ce e vorba. Tot a treia zi, dus cu ochelari la ochi pentru ancheta. Mi se puneau aceleasi intrebari: “Pe cine cunosc dintre cei fugiti in munti? Ce neamuri am? Unde tinem armamentul? Cine-i conducatorul?” Intrucat nu am vrut sa spun, am fost tinut pana cand altii au declarat unele lucruri cu care m-au confruntat.

Eu eram ‘vinovat’ pentru ca ii cunosteam pe toti. Unii dintre cei fugiti in munti imi erau colegi de clasa. Altii erau studenti, pe care ii cunosteam prin relatiile pe care le aveam, preoti pe care, la fel, ii cunosteam; pe unii profesori... majoritatea ii cunosteam, dar n-am vrut sa recunosc.

Cat am fost la Securitate, foarte multa lume, mai ales din jurul orasului Oradea, aprope toate persoanele de sex barbatesc, care au refuzat colectivizarea, au fost aduse acolo. Datorita anchetelor, in fiecare noapte erau tipete, vacarm. Fie ca erau simulari, fie ca erau chinuiti. Cam prin luna august, seful Securitatii a fugit cu o parte din dosare peste granita, moment in care anchetele s-au accentuat pentru a ne trimite cat mai repede in judecata. Abia in noiembrie au reusit sa ne trimita la judecata la Tribunalul Militar din Cluj. Judecata a fost formala, fara aparare. Ne-a dat intre 5 si 2 ani jumate.

Dupa ce am fost judecat la Cluj, m-a trimis la Jilava, unde am stat in timpul sarbatorilor de iarna, Anul Nou si Craciun, ’49-’50. Apoi m-a dus la o inchisoare de elevi, la Targsor, unde am stat pana in septembrie, dupa care m-a dus la ‘Canal’, la Poarta Alba, apoi la Peninsula, unde am facut toamna si iarna lui ’50-’51 in conditii precare, frig. Acolo mi-au degerat mainile si picioarele. Singurul tratament a fost ca m-au uns pe degeraturi cu vaselina de la rulmenti, iar ca pansament mi-au dat hartie de la sacii de ciment. Asa m-am vindecat.

Am fost eliberat in decembrie ’51, din nou la Poarta Alba. Am stat 6 luni cu domiciliu obligatoriu. Trebuia sa ma prezint o data la doua zile la postul de politie dintr-o comuna vecina, aflata la 5 kilometri. Iarna mi-a fost greu, ca mergeam pe jos. Am incercat sa ma angajez ca muncitor necalificat, oriunde. Peste tot am fost refuzat.

R: Cat timp ati fost inchis?

P.I.: Cam doi ani si zece luni, plus pe urma acele 6 luni cu domiciliu obligatoriu a fost tot un fel de teroare de inchisoare. Am fost la Securitate sa-mi dea un aviz sa ma angajez, am fost la seful Securitatii sa-i spun ca nu pot sa stau pe capul parintilor, ca trebuie sa-mi castig existenta. A spus ca nu-i intereseaza. Apoi a spus sa plec acasa ca o sa primesc un raspuns.

Si am primit un raspuns: ‘Ordin de incorporare la Detasamente de Munca’ unde am facut trei ani si doua luni la lopata. Cand am iesit de acolo, am mers la Sighet sa-mi iau actele: buletinul si livretul militar. Acolo, o doamna pe care nu o cunosteam m-a sfatuit sa plec din Maramures ca nu am nici o sansa sa avansez sau sa ocup un loc acolo.

R: Ce a avut de suferit familia dumneavoastra, datorita statutului dumneavoastra?

P.I.: Taica-mi-o, cand m-am nascut, era primar. Dupa ce am iesit eu din inchisoare, dupa sase luni m-au luat in armata la detasamentul de munca, si atunci, la o luna de zile l-au arestat si pe el, si a stat la o inchisoare din Sighet 2 ani, fara sa fie judecat. I-au dat drumul crezand ca va muri.

R: Am inteles... Va rog sa continuati.

Am plecat in Timisoara unde aveam un frate, si m-am angajat la cooperativa Dinamo. Primii doi ani de zile Securitatea nu m-a gasit. Acolo ma angajasem ca muncitor, unde nu-mi trebuia repartizare, deci nu trebuia sa iau contact cu ei. Acolo au vazut ca stiu ceva matematica, ca aveam sase clase de liceu. Dupa vreo sase luni m-au transferat la birou. Securitatea ma cauta in tot acest timp. Eu terminam seralul si in ’59 am reusit la medicina.

Cand eram in anul trei, Securitatea incepea sa adune actele din ’59 pana in ’62, iar seful Securitatii a facut un referat la prim-secretarul Petre Blajovici, ca sa aprobe sa fiu exmatriculat, dandu-ma exemplu de ‘dusman al poporului’. Am fost exmatriculat, deci am mai pierdut un an de facultate. M-au primit la cooperativa un an jumate, pana m-au admis din nou la facultate cu conditia sa ma inscriu la o alta facultate. Am reusit sa termin, profitand de o ocazie, la Timisoara in ‘67.

R: Care au fost cele mai memorabile momente pe perioada detentiei? Ce v-a marcat?

P.I.: Cat am fost la Securitate in Oradea am stat izolat. Gardienii ne bateau cand ne aduceau si ne aduceau inapoi in celula de la ancheta. Tot timpul cat am fost inchis am stat in hainele mele, deci nu am purtat haine de detinut politic.

Ce m-a frapat si mi-a ramas in minte, este cazul de la Peninsula al ofiterului Dumitrache Ion. A fost chinuit, tinut legat de stalpul din mijlocul curtii si, dupa doua zile, l-au omorat prin impuscare si l-au aruncat intre sarme ghimpate. A fost tarat pana la sarma lagarului ca sa lase impresia ca a fost impuscat de santinela. Asta s-a intamplat in martie lui ’51.

In afara de asta, erau multi batrani pe care ii bateau pentru ca nu puteau sa lucreze, ii fortau sa care cu roaba.

R: In opinia dumneavoastra, ce anume voiau sa distruga comunistii? Impotriva caror lucruri se puneau ei?

P.I.: Da, ei nu aveau nici o traditie. Tot ce nu era pe linia lor era considerat dusman. Fie religie, fie idei politice, fie mentalitate. Ori noi, la liceu cel putin, am fost educati ca sa fim romani, sa ne respectam inaintasii, sa respectam morala crestina, sa respectam batranii, ceea ce la ei nu exista.

R: Cum se resimtea tranzitia aceasta ideologica in randurile populatiei? Era panica? Era frica?

P.I.: Nu era panica. Era ura. La inceput, in cei aproape 4 ani cat timp am fost eu liber, era mai mult o lupta la nivel de discutii, prin manifestari, prin contradictii. Foarte rar se recurgea la forta. Binenteles, cei din munti ripostau armat daca erau atacati. Acestia erau ajutati de populatie, dar toti cei care i-au ajutat au ajuns la inchisoare. Si i-a prins prin tradare. Au infiltrat oameni de-ai lor.

Daca ar fi sa o iau de la inceput, ca elev, tot drumul asta l-as lua. N-as putea suporta sa ma supun unor idei care nu-s crestine, nu-s omenesti. (Dr. Pop Ioan)

R: Ati trecut prin multe situatii extreme si neplacute, aduse odata cu instaurarea fortata a comunismului de la noi. Care este lucrul cel mai de pret pe care l-ati invatat din experienta aceasta si vreti sa-l dati mai departe celor mai tineri?

P.I.: In primul rand sa-si respecte eroii; trecutul istoric. Sa-l apere. Sa fie cinstiti si sa stie ca intotdeauna dreptatea invinge. Eu am ajuns la 80 de ani, nici nu stiu cum, trecand prin atatea greutati. Daca ar fi sa o iau de la inceput, ca elev, tot drumul asta l-as lua. N-as putea suporta sa ma supun unor idei care nu-s crestine, nu-s omenesti.

Si nu sunt de acord nici cu legile actuale. Uite, de exemplu, a murit multa lume in asa-zisa Revoluie, ca n-a fost o Revolutie. A fost o revolta. Nici acum nu s-a descoperit cine a tras, si se stie cine. Nu s-a vrut. Judecatorii sunt corupti. Aresteaza vreo 20-30 criminali si le da drumul sa-si faca de cap.

R: Descrieti in cateva cuvinte ce inseamna comunismul.

In continuare puteti citi reproducerea unor pasaje din documentul Securitatii, 29 martie 1962, semnat Lt. Col. Steskal Viliam, prin care se ordona umilirea in public si exmatricularea studentului Pop Ioan din Facultatea de Medicina din Timisoara pe motivul considerarii ca ‘element dusmanos’.

“COMITETUL REGIONAL P.M.R. BANAT

Personal tov. Prim-secretar BLAJOVICI P.

Va informam urmatoarele:

La facultatea de medicina din Timisoara se afla ca student in anul III sectia medicina generala, numitul Pop Ioan. Asupra acestuia, organele noastre detin urmatoarele materiale:

[...]

Inainte de 1944, studentul Pop Ioan nu a facut parte din vreo organizaie politica. In anul 1948 pe cand era elev in clasa a IX-a la liceul “Dragos Voda” din Sighet, a intrat intr-o organizatie subversiva legionara numita “tinarul cuib”, din care faceau parte mai multi elevi de liceu. A fost recrutat in aceasta oragnizatie de catre Hotea Ioan, Coleg de clasa cu Pop Ioan. Organizatia subversiva era condusa de Minica Stefan.

Organizatia avea ca scop de a desfasura agitatie si propaganda dusmanoasa contra regimului, avind de asemenea leagaturi cu banda terorista condusa de Papsa Vasile.

Tot in anul 1948, Pop Ioan a cerut cartuse unui cunoscut de-al lui care era portar la sediul PMR din Sighet si s-a interesat despre felul cum este facuta paza la partid.

[...]

In facultate, Pop Ioan are o atitudine dusmanoasa in rindul studentilor, astfel continua sa aiba manifestari dusmanoase, facind agitatie si propaganda dusmanoasa.

Se manifesta contra capacitatii de aparare a URSS, minimalizand fortele armate, iar in acelasi timp elogiaza puterile occidentale si puterea de aparare a acestora in special a Germaniei.

Pop Ioan asculta anumite posturi de radio la anumite persoane din oras, cat si la fratele lui pe care il viziteaza, iar apoi stirile de la acese posturi de radio imperialiste le difuzeaza in randul studentilor.

In anul 1961 s-a manifestat fata de mai multi studenti ca in ziarele noastre din RPR se arata numai minciuni.

Cu ocazia alegerilor de deputati in anul 1961, Pop Ioan s-a manifestat in randul studentilor ca cifrele communicate la radio nu sint reale si ca aceste date sunt numai minciuni.

Studentul Pop Ioan, prin atitudinea pe care o are in rindul studentilor, a determinat si pe alti studenti sa aiba asemenea atitudini si manifestari dusmanoase.

[...]

Raminerea studentului Pop Ioan in facultate inseamna ca mai multi studenti sa fie influentati si indemnati de acesta in scopul desfasurarii unor actiuni dusmanoase.

Pentru activitatea lui dusmanoasa atat din anii trecuti cat si din prezent, propunem a fi demascat in fata studentilor de la facultate si apoi exmatriculat intrucit este un element dusmanos.”