Interviu cu Dl Ing. Silviu Sarafolean – Presedintele Asociatiei Fostilor Deportati in Baragan

Domnul Silviu Sarafolean a fost unul dintre acei copii banateni care la varsta de 4 ani, a fost luat din ordinul Securitatii impreuna cu familia sa, in noaptea de 18 spre 19 iunie 1951, si dus cu trenul in campia Baraganului.

In prezent, domnul Silviu Sarafolean este consilier local al Timisoarei si, totodata, presedintele Asociatiei Fostilor Deportati in Baragan cu sediul in acelasi oras. In interviul ce urmeaza, domnul Sarafolean descrie inca o data acea perioada rusinoasa de 5 ani de deportare, in care au fost umilite si chinuite de catre regimul comunist aproximativ 45.000 de persoane de pe granita cu Iugoslavia.

The Epoch Times Romania: Domnule Silviu Sarafolean, spuneti-ne cateva cuvinte despre fenomenul deportarii in campia Baraganului.

Silviu Sarafolean: Deportarea in Baragan a fost una dintre cele mai mari tragedii ale Romaniei, pot spune, o tragedie care a fost ani de zile ascunsa. Nu s-a vorbit nimic despre ea pentru ca a avut loc in perioada 1951-1956, perioada in care era instalata pacea in Europa. Aceasta deportare a venit ca un act de represiune, spunem noi, care s-a abatut asupra persoanelor ce se aflau pe granita cu Iugoslavia. In acea perioada relatiile cu Josip Broz Tito au fost destul de proaste, Tito fiind considerat un dusman al Romaniei. Masurile luate au venit din nevoia de creare a unei centuri de siguranta prin inlaturarea elementelor refractare, a chiaburilor, a oamenilor cu stare pe care comunistii ii banuiau ca nu adera la politica comunista si la colectivizarea care avea sa aiba loc in Romania.

Aceasta deportare a privit 172 de localitati de pe granita cu Iugoslavia, din judetele Caras-Severin, Mehedinti si Timis. Sigur ca a fost o actiune foarte ampla in care au fost implicati peste 22.000 de militari, o cifra impresionanta comparativ cu numarul de 45.000 de persoane deportate, alcatuita din trupe de graniceri, din trupe de Securitate, din trupe MAI - desigur, foarte multi ofiteri si comandanti. In armarea lor au avut tot, pregatit, in afara de tunuri, cu trupe care au procedat la imbarcarea lor in vagoane de marfa, binenteles, trupe care au pazit garniturile cu cei deportati pana la locul de destinatie din Baragan. Si dupa aceea, au fost in controlul permanent al militiei.

Sigur ca au fost masuri foarte dure, care au avut ca scop pregatirea colectivizarii, linistirea populatiei din randurile careia unii isi spuneau parerile; si asta i-a costat deportarea. Altii au avut avere si le-au confiscat absolut totul in afara de ce-au putut sa ia cu ei intr-un vagon de tren in cele cateva ore din noaprea deportarii, 18 iunie 1951. Sigur ca a fost un regim de teroare, in timpul caruia domina frica in oameni, deoarece in acea perioada circula vorba ca „se poate intampla orice”.

99% dintre deportati au fost tarani, oameni fara nici o vina, care au facut toti cei cinci ani de razboi. Deci s-au sacrificat pentru tara si, intr-un fel si-au pus in pericol viata, ca mai apoi sa fie dusi in Baragan inca cinci ani. Foarte multi se intrebau in Baragan „Ce-am facut noi?”

Suferinta acestor oameni nu se poate cuantifica prin folosirea unei unitati de masura. A fost o mare tragedie pentru foarte multe persoane.

ETR: Sunt foarte putini aceia care ne pot spune cateva vorbe despre aceasta tragedie. De ce lumea nu prea cunoaste aceasta pagina neagra a istoriei Romaniei comuniste? Se preda acest capitol in manualele de istorie ale invatamantului romanesc?

S.S.: Exista cinci randuri in manualul de istorie. Sunt niste lucruri pe care romanii vor sa le ascunda.

Domnule, sunt niste lucruri care s-au intamplat. Ca s-au intamplat in vestul tarii si celelalte regiuni n-au fost afectate, asta este altceva, dar ele s-au intamplat. Sigur ca pana in 1989, comunistii n-au avut interesul sa faca cunoscut faptul, din diverse motive. A fost o actiune prosteasca deoarece deportarile n-au fost un model romanesc, a fost un model sovietic, de fapt tarist. Chiar si la noi, oamenii credeau ca vor fi dusi in Siberia, de asta era spaima atat de mare.

Dintre cei care n-au fost deportati, a fost si o parte care s-a bucurat. S-au bucurat din doua motive: unu, ca au putut sa le fure acestor oameni tot ce aveau prin case si curte, animale si bunuri si in al doilea rand, s-au bucurat de necazul altuia, stiti cum era omul sarac atunci cand lupta de clasa era in toi.

ETR: Chiar si astazi, aceste victime ale deportarii in Baragan nu sunt vazute cu simpatie de catre romani, dupa tot ce li s-a intamplat. De ce?

S.S.: Sigur ca da. Stiti cum este... situatia actuala din Romania este destul de grea. Unii oameni mai saraci au un fel de ciuda, deoarece fostii deportati primesc un ajutor social. Statul roman a dat, prin Decretul 118, niste bani acestor oameni; deci este o indemnizatie de siguranta sociala, nu e altceva. Sigur ca pentru acei oameni saraci, aceasta suma - care acum este intr-un cuantum de 900 de lei - reprezinta un motiv de invidie, dar fara sa tina seama ca acesti fosti deportati care primesc aceasta pensie au pierdut de zece ori mai mult sau de cincizeci de ori mai mult.

In primul rand unii si-au pierdut membrii familiei, dintre care multi n-au nici mormant. Era foarte greu sa faci o inmormantare in campia Baraganului in acele conditii. Apoi sunt unii cu boli care i-au urmarit si chinuit toata viata; unii dintre cei mai tineri au ramas fara scoala - acolo in Baragan era foarte greu de urmat o scoala. Sigur ca toate acestea sunt suferinte pe care aceasta categorie de oameni le-au acumulat.

ETR: Se poate datora aceasta stare si faptului ca noi nu am depasit inca mentalitatea comunista? Ca nu am reusit, practic, sa invatam lectia trecutului nostru?

S.S.: Absolut! Da... N-am invatat si vrem ca totul sa ni se dea de-a gata, ceea ce nu se poate. Ca sa poti sa obtii, in primul rand trebuie sa muncesti, trebuie sa te ostenesti. Uneori ai rezultate foarte bune, alteori iti mentii doar existenta; dar in primul rand trebuie sa lucrezi. Lumea se pare ca n-a inteles: toti vor sa primeasca, sa primeasca de la stat.

Adevarul e ca n-ai cum sa schimbi omul prin pedepsire. Majoritatea oamenilor care au fost in Baragan li s-a luat totul, domnule. Dar s-au refacut intr-un mod miraculos. Dorinta lor a fost foarte mare de a se reface, nu din dorinta de a demonstra ca pot face acest lucru, ci pentru ca au simtit ca asta este scopul vietii lor.

Cei care au fost deportati, ca au fost din Basarabia, ca au fost din Bucovina, toti au fost oameni care au muncit, toti au fost oameni harnici, ca de asta i-a luat chiar pe ei. De asta erau considerati periculosi, deoarece erau oameni care munceau, adunau si voiau sa faca ceva. Erau socotiti capitalisti.

ETR: Acest spectru intunecat al comunismului a vrut sa-i schimbe pe acesti oameni cu forta, prin tortura si deposedare de orice bunuri. Credeti ca si-a atins scopul? Credeti ca acolo, in acel ’Lagar fara garduri’, a reusit sa le schimbe mentalitatea, sa le cumpere sufletele?

S.S.: Culmea este ca nu a reusit. Oamenii au acceptat situatia, dar ei nu s-au adaptat niciodata la situatia care a fost acolo. Deci ei au fost obligati sa faca, sa lucreze la ferme, ziua si noaptea, ca sa aiba ce sa manance, dar nu s-au adaptat. Ca dovada este faptul ca foarte putina lume a ramas acolo.

Chiar daca la intoarcerea in Banat si-au gasit casele daramate, geamurile furate, usi... sigur ca a fost prapad, au fost devastate de vecini, de hoti. Si totusi, au pornit din nou de la inceput, si-au reparat ce-au avut de reparat. Au facut ce au invatat toata viata: sa munceasca.

Ei au fost un exemplu atat pentru cei care au ramas in Banat cat si pentru cei care traiau in Baragan. In urma cu cativa ani am fost intr-o scurta incursiune in Baragan cu scriitorii Daniel Vighi si Viorel Marineasa – ei pregateau doua carti despre deportarea in Baragan – pe locurile unde s-au aflat comunele deportatilor. Am fost invitati de catre subprefectul unei comune din zona, el era la acea vreme inginer stagiar la I.A.S.-uri (intreprinderi agricole de stat, N.R.) si a vrut sa ne cunoasca pentru ca, a zis, „Domnule, asa o impresie mi-au lasat ca nu pot s-o uit toata viata; acei oameni au lucrat si ii invatau pe ceilalti sa lucreze.”

ETR: Omul sfiinteste locul.

S.S.: Exact!

Acest plan al deportarii a fost o mare greseala. A chinuit zeci de mii de oameni. Asta a facut; si toti aceia care au fost chinuiti acolo au ramas cu niste impresii, sa zic asa, dezastruoase fata de comunism, fata de acea idee ca vrem sa fim toti egali. Nu vom fi niciodata, si acest lucru este imposibil.

ETR: Ce ne puteti spune despre asociatia pe care o conduceti? Care sunt realizarile voastre si ce planuri aveti pentru anii ce vor urma?

S.S.: La 4 februarie 1990 a avut loc o adunare generala de mii de oameni. Rezultatul acestei adunari a fost infiintarea Asociatiei Fostilor Deportati in Baragan in scopul de a-i ajuta pe acei oameni care au fost deportati, o incercare de a-i sprijini intr-un fel. Am considerat ca un sprijin adevarat poate veni numai din parea unei organizatii.

Pana in prezent am editat vreo zece carti. Am spijinit si cu documentele Securitatii referitoare la deportare si cu bani, pentru editarea acestor carti. Aceste carti importante au ajuns in biblioteci universitare, in biblioteci judetene, am trimis cateva exemplare in Biblioteca Congresului American. Acum orice carte poate fi citita, chiar daca este in limba romana, oricine poate intra pe website-ul lor, iar cartea poate fi tradusa automat.

Momentan, in judetul Timis, asociatia are 2.600 de membrii. Initial am fost cam de trei ori mai mult. Foarte multi au murit... sunt oameni in varsta.

Noi, comitetul, ne intalnim trimestrial, avem anul acesta si aniversarea a 60 de ani de la deportare, 1951-2011, pe data de 18 iunie. Mai avem in plan si editarea a doua carti cu privire la deportare.

Foarte interesant este ca in momentul lansarilor de carte pe care le-am avut, cei mai multi care le-au cumparat au fost cei care n-au fost in Baragan. Interesul era foarte mare, au vrut sa stie: „Domnule, ce s-a intamplat in acei cinci ani in Baragan?” Marea majoritate a acestor oameni a spus ca a fost o mare greseala si o mare tampenie facute de statul roman. A ramas asa... ca una dintre greselile pe care le-a facut Partidul Muncitoresc Roman.

Adevarul e ca n-ai cum sa schimbi omul prin pedepsire. Majoritatii oamenilor care au fost in Baragan li s-a luat totul, domnule. Dar s-au refacut intr-un mod miraculos. Dorinta lor a fost foarte mare de a se reface, nu din dorinta de a demonstra ca pot face acest lucru, ci pentru ca au simtit ca asta este scopul vietii lor.