Europa la răscruce: Este timpul pentru o renaştere geopolitică

„Si vis pacem, para bellum” - „Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război!” (Publius Flavius ​​​​Vegetius Renatus)

„In pace ut sapiens aptarit idonea bello” = „În pace, precum înţeleptul, fă pregătiri de război” (Horaţiu, „Satire”)

Au trecut mai bine de 9 luni de când preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a preluat funcţia. Au trecut mai bine de 9 luni de când Donald Trump a făcut promisiuni ferme de pace în 24 de ore, pace cu orice preţ între Federaţia Rusă şi Ucraina. Au trecut mai bine de 9 luni de când Donald Trump a promis o lume mai sigură şi mai paşnică, o lume fără războaie şi suferinţă. Au trecut mai bine de 9 luni de când Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, spera la acţiuni decisive din partea preşedintelui american pentru a ridica povara războiului şi a recupera teritoriile ucrainene. Au trecut mai bine de 9 luni de când am scris că Uniunea Europeană nu trebuie doar să se confrunte cu consecinţele propriilor greşeli, ci şi să aleagă una dintre cele două căi:

• Statele Unite vor rămâne un actor rezonabil şi raţional pe arena internaţională, iar Uniunea Europeană va trebui nu doar să rămână sub umbrela de securitate a Statelor Unite, ci şi să lupte alături de acestea împotriva guvernelor totalitare de la Moscova şi Beijing;
• Statele Unite vor manifesta un comportament internaţional iraţional, iar Uniunea Europeană nu ar trebui doar să rămână sub umbrela de securitate a Statelor Unite, ci şi să-şi construiască propriul sistem de securitate în cadrul alianţei NATO şi să-şi dezvolte propriul sistem economic pentru a combate guvernele totalitare de la Moscova şi Beijing.

Se pare că a doua opţiune este pe masă, ceea ce înseamnă că Uniunea Europeană nu este singură, dar este clar că Statele Unite şi-au schimbat prioritatea principală, combaterea influenţei chineze în Pacific devenind cel mai important obiectiv al administraţiei Trump. În acelaşi timp, protejarea Taiwanului în cazul unei posibile intervenţii a Partidului Comunist Chinez este primordială dacă Statele Unite doresc să-şi menţină influenţa în zona indo-pacifică.

În cadrul acestei serii, aş dori să subliniez faptul că se naşte o „nouă lume curajoasă”, una pe care Aldous Huxley a prevăzut-o: „Cele mai mari triumfuri ale propagandei au fost realizate nu prin a face ceva, ci prin abţinerea de la a face ceva. Mare este adevărul, dar şi mai mare, din punct de vedere practic, este tăcerea despre adevăr”. Mai mult, aş dori să subliniez peisajul politic principal al lumii de astăzi, după 9 luni de la preluarea mandatului de preşedinte Donald Trump: „Prin simpla omisiune a anumitor subiecte, prin coborârea a ceea ce domnul Churchill numeşte o "cortină de fier" între mase şi acele fapte sau argumente pe care liderii politici locali le consideră nedorite, propagandiştii totalitari au influenţat opinia publică mult mai eficient decât ar fi putut-o face prin cele mai elocvente denunţuri sau cele mai convingătoare contraargumente logice”.

În ceea ce priveşte administraţia preşedintelui Donald Trump, observăm o mare schimbare faţă de primul său mandat. În timp ce prima administraţie era oarecum echilibrată, noua administraţie porneşte cu o serie de controverse şi haos. Dacă prima administraţie a adoptat o poziţie fermă împotriva Federaţiei Ruse şi a Chinei, în a doua administraţie observăm o lipsă de asumare a poziţiilor de politică externă. Vedem un Elon Musk (care nu mai este o parte centrală a administraţiei) implicându-se în alegerile interne ale ţărilor europene (printre care România şi Germania), vedem un J.D. Vance care oscilează între poziţiile sale anti-Ucraina, pe de o parte, şi posibilitatea de a acorda rachete Tomahawk Ucrainei, pe de altă parte. Vedem un Donald Trump care îl umileşte pe Zelenski în februarie 2025, dar şi un Donald Trump care sfătuieşte ţările europene să renunţe cât mai repede la importurile de gaze ruseşti. Vedem un Donald Trump care întinde covorul roşu pentru Vladimir Putin, dar şi un Donald Trump care primeşte liderii europeni la Casa Albă.

Este clar că lumea se află într-un război informaţional din ambele părţi, unde taberele încearcă să câştige influenţă. Problema este că graniţa dintre Bine şi Rău a devenit din ce în ce mai estompată, moralitatea sau imoralitatea nu mai sunt standarde după care un om politic este judecat sau aplaudat, iar agresiunea armată a unui actor politic nu mai reprezintă bariera morală pe care orice stat cu principii morale ar trebui să o ridice împotriva autoritarismului şi totalitarismului. Dacă Războiul Rece definea clar graniţa dintre democraţie şi totalitarism, anul 2025 reprezintă anul în care agresiunea nu mai este ferm combătută, lumea internaţională nu mai este bipolară sau unipolară, iar inteligenţă artificială devine instrumentul care schimbă toate regulile jocului. Radicalizarea societăţii contemporane, clivajele sociale şi polarizarea ca fenomen sunt din ce în ce mai accentuate, iar statele naţionale şi organizaţiile internaţionale mai au foarte puţin timp pentru a-şi regândi strategiile şi a restabili priorităţile. Vestea bună este că unele organizaţii internaţionale, cu state membre preponderent democratice, au început să conştientizeze pericolul autoritarismului şi totalitarismului şi îşi construiesc propriile sisteme de apărare.

Există trei caracteristici principale ale acestei noi lumi curajoase în relaţiile internaţionale, iar aceste caracteristici nu pot fi luate separat şi influenţează comportamentul internaţional al statelor naţionale: ordinea democratică de după cel de-al Doilea Război Mondial este aproape de sfârşit, ideologiile clasice sunt pătrunse de revoluţia inteligenţei artificiale, iar multipolaritatea arenei internaţionale este o realitate.

În următoarea parte a acestei serii, voi aborda prima dintre aceste caracteristici, şi anume faptul că ordinea democratică de după cel de-al Doilea Război Mondial este aproape de sfârşit.

Materialul face parte dintr-o serie mai mare: Europa între ciocanul istoriei şi nicovala inteligenţei artificiale