Fostul şef al NATO Jens Stoltenberg afirmă că Alianţa a dezamăgit Ucraina, iar Washingtonul a fost "defetist"
Fostul şef al NATO Jens Stoltenberg afirmă că Alianţa „a dezamăgit Ucraina” prin faptul că nu i-a acordat suficient sprijin în perioada 2023-2024, descriind o atmosferă „defetistă” la Washington şi în ţările europene, care nu au respectat promisiunile de livrare a armelor, transmite Radio Free Europe.
Stoltenberg, care a fost şeful alianţei militare occidentale din octombrie 2014 până în octombrie 2024, formulează aceste critici într-o nouă carte, intitulată „On My Watch, Leading NATO In A Time Of War” (Sub comanda mea, conducând NATO în timp de război), care va fi lansată pe 23 octombrie.
Cartea acoperă întreaga sa perioadă de mandat, inclusiv „înfrângerea” NATO în Afganistan în 2021 şi agresiunea iniţială a Rusiei în Ucraina în 2014. De asemenea, cartea analizează viitorul Alianţei după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA în 2024.
„Opiniile administraţiei [americane] cu privire la politica de securitate şi cooperarea NATO sunt recognoscibile. China continuă să fie considerată cel mai important adversar şi competitor strategic al Statelor Unite; pivotul către regiunea Indo-Pacific este în curs de desfăşurare şi se intensifică. Cererile ca Europa şi Canada să cheltuiască mai mult pentru apărare nu sunt deloc noi.”
Însă amintirile lui Stoltenberg despre întâlnirile cu înalţi oficiali înainte şi în timpul invaziei ruse pe scară largă a Ucrainei în 2022 oferă unele dintre cele mai revelatoare informaţii.
Relatarea sa despre perioada premergătoare atacului detaliază lipsa de interes a Rusiei pentru discuţii autentice, în special o întâlnire la New York în septembrie 2021, în cadrul căreia ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, îl întrerupea constant, în timp ce purtătoarea sa de cuvânt, Maria Zaharova, „gemea şi rotea ochii” de fiecare dată când Stoltenberg vorbea.
La jumătatea lunii octombrie 2021, scrie el, un ofiţer de informaţii al NATO i-a spus că Rusia intenţiona „să invadeze”. Motivul, crede el, era teama de „ameninţarea politică” reprezentată de o „Ucraină democratică şi din ce în ce mai orientată spre Occident”.
Stoltenberg descrie, de asemenea, cum s-a schimbat preşedintele rus Vladimir Putin, devenind din ce în ce mai izolat – în special în timpul pandemiei de COVID-19.
Această relatare coincide cu cea oferită de fosta cancelară germană Angela Merkel în memoriile sale, publicate la începutul acestui an, în care ea spune că Putin nu a venit la summitul G20 din 2021 pentru că se temea să nu se infecteze cu virusul. Ea a afirmat că această izolare ar fi putut fi unul dintre principalii factori care l-au determinat pe Putin să invadeze.
În ciuda acestui fapt, Stoltenberg scrie că ţările cheie ale NATO, Franţa şi Germania, au negat acest lucru, la fel cum au făcut-o şi când trupele ruse au capturat Crimeea de la Ucraina în 2014.
„Ambele ocazii au ilustrat dezacordul profund dintre ţările NATO în ceea ce priveşte opiniile lor despre Rusia”, scrie el.
Războiul pe scară largă din Europa, cel mai mare de la al Doilea Război Mondial încoace, a început pentru Stoltenberg cu un telefon la ora 4:25 dimineaţa. La scurt timp după aceea, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, spunându-i lui Stoltenberg: „Ne temem pentru viaţa lui”.
Patru zile mai târziu, Stoltenberg a reuşit în sfârşit să ia legătura cu Zelenski, care a solicitat în repetate rânduri impunerea de către NATO a unei zone de interdicţie aeriană. Cererea a fost respinsă. „Conversaţia”, notează Stoltenberg, „a fost dureroasă”.
Mai târziu, el scrie că în NATO exista „percepţia generalizată” că Kievul va cădea în câteva zile.
Ţările NATO au impus sancţiuni economice ample şi au început să trimită arme, precum şi să ofere Ucrainei ajutor economic şi umanitar. Milioane de refugiaţi ucraineni au primit azil în ţările occidentale.
Potrivit Institutului Kiel din Germania, între ianuarie 2022 şi august 2025, ţările europene au acordat Ucrainei ajutor în valoare de 177 miliarde de euro (206,4 miliarde de dolari), în timp ce Statele Unite au acordat 115 miliarde de euro în aceeaşi perioadă.
În acest context, Washingtonul este cel mai mare furnizor de ajutor militar, cu arme şi echipamente militare în valoare de aproximativ 64,6 miliarde de euro. Germania se află pe locul al doilea, cu 17,7 miliarde. Livrările au inclus sisteme de apărare antirachetă Patriot, tancuri, artilerie şi avioane de vânătoare, precum şi rachete de croazieră britanice şi franceze Storm Shadow/SCALP.
Criticii susţin însă de mult timp că nu s-a făcut suficient şi că ajutorul acordat a venit adesea prea târziu. Stoltenberg este de acord.
Amintind pregătirile dinaintea summitului NATO din iulie 2024, el scrie: „Partenerii noştri de la Washington au dat dovadă de pasivitate şi defetism. Au riscat puţin, nu au trecut la ofensivă şi şi-au ascuns preşedintele”.
Stoltenberg spune că preşedintele american de atunci, Joe Biden, a fost descurajat să ia decizii din cauza preocupărilor sale cu privire la ceea ce ar spune „celălalt”, referindu-se la Trump.
„Dar nu doar SUA a dezamăgit Ucraina”, scrie el. „UE promisese să furnizeze Ucrainei un milion de obuze de artilerie între martie 2023 şi martie 2024, dar mai puţin de jumătate au fost livrate”.
Rusia, susţinută economic de China şi militar de Coreea de Nord, avea mai multe resurse decât Ucraina într-un război de uzură, scrie Stoltenberg. Cu toate acestea, unele ţări NATO, în loc să încline balanţa, „au oferit pur şi simplu un sprijin minim”.
A trecut puţin peste un an de când Stoltenberg a demisionat din funcţia de şef al NATO. În februarie, bărbatul în vârstă de 66 de ani a preluat o nouă funcţie, cea de ministru de Finanţe în Norvegia, ţara sa natală.
Vorbind la Târgul de Carte de la Frankfurt pe 17 octombrie, el a spus că ţările NATO încă ofereau „prea puţin, prea încet”.
Acest lucru, a spus el, are o legătură directă cu întâlnirea planificată la Budapesta între Trump şi Putin.
„Trebuie să discutăm cu ruşii. Dar când discutaţi cu ruşii, trebuie să vă bazaţi pe forţă... ei trebuie să ştie că noi îi sprijinim pe ucraineni. Cu cât sunt mai puternici pe câmpul de luptă, cu atât vor avea o poziţie mai puternică la masa negocierilor”, a adăugat el.
