Începe procesul poliţiştilor judecaţi în cazul "monstrului din Caracal". Sunt acuzaţi că nu au înregistrat sesizarea tatălui uneia dintre fetele ucise
Judecătoria Caracal a stabilit, pentru data de 6 februarie, primul termen în procesul în care şeful Poliţiei Caracal la data faptelor şi alţi trei poliţişti sunt judecaţi pentru modul defectuos în care au gestionat cazul Alexandrei Măceşanu, ucisă în iulie 2019.
Potrivit procurorilor, dacă poliţiştii ar fi intervenit la timp, „ar fi conferit şanse efective de salvare a minorei”, scrie Ziare.com. În schimb, acţiunile lor au dus la o întârziere de 14 ore, timp crucial în care Alexandra a fost ucisă la domiciliul lui Gheorghe Dincă, condamnat în mai 2023 la 30 de ani de închisoare pentru omor calificat, viol şi profanare de cadavre.
Comisarul-şef al Poliţiei Caracal este acuzat că, în calitate de coordonator al operaţiunilor de căutare, „nu a evaluat şi gestionat în mod corespunzător sesizarea privind dispariţia minorei şi, ulterior, sesizarea formulată direct de aceasta, prin SNUAU 112, privind săvârşirea împotriva sa a infracţiunii de lipsire de libertate. Nu a centralizat şi diseminat în mod corespunzător către subalterni informaţiile de importanţă vitală în găsirea acesteia, nu a coordonat, îndrumat, sprijinit şi controlat în mod corespunzător echipele de căutare şi nu a luat măsuri pentru întocmirea de urgenţă a unui dosar penal”, au explicat anchetatorii.
Cei trei poliţişti, cu funcţii la posturile din Dobrosloveni şi Dobrun, sunt acuzaţi că nu au înregistrat sesizarea tatălui Alexandrei privind dispariţia şi nici apelurile repetate ale fetei la 112. „Fapta a fost de natură să tergiverseze identificarea autorului infracţiunilor şi a locului unde o sechestrase pe victimă”, se arată în rechizitoriu. Potrivit procurorilor, dacă poliţiştii ar fi „efectuat cu celeritate demersurile necesare pentru a stabili împrejurările dispariţiei minorei”, Alexandra ar fi avut şanse reale de a fi salvată.