Începe greva şi în Sănătate. Se cere demisia lui Marius Budăi şi deblocarea posturilor

Angajaţii din Sănătate au anunţat că fac grevă japoneză miercuri, iar de pe 15 iunie, intră în grevă de avertisment.
Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (Epoch Times România)
Loredana Diacu
06.06.2023

În spitale am putea avea greve japoneze începând de miercuri, iar dacă Executivul nu-şi va respecta promisiunile, de la 1 iulie va fi grevă generală, pe durata căreia vor fi asigurate strict urgenţele medicale, relateaza Newsweek.ro.

Guvernul pregăteşte şi majorări pentru angajaţii din Sănătate iar Federaţia Sanitas ameninţă că va inta în grevă generală la 1 iulie, dacă Executivul nu îşi respectă promisiunile.

După primele negocieri purtate la Guvern, s-a promis creşterea salariilor la nivelul anului 2022 pentru mai multe categorii, plata voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat şi deblocarea a 14.000 de posturi.

De asemenea, sindicaliştii din sănătate cer demisia ministrului Muncii, Marius Budăi, în scandalul grevelor suprapuse, potrivit unei emisiuni TV.

Redam comunicatul CNS Cartel ALFA pe acest subiect

"Conflictul social amplu existent astăzi în România şi care cuprinde din ce în ce mai multe categorii socio-profesionale este rezultatul direct:

- al unor decizii politice greşite (precum mutarea integrală a poverii fiscale asupra lucrătorilor);

- al lipsei de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs şi întreţinut un adevărat haos legislativ, prin adoptarea de legi pe care apoi le-au blocat de la aplicare şi prin întreţinerea unor inechităţi majore în societate;

- al incompetenţei promovate la toate nivelurile de decizie;

- al lipsei de consultare cu partenerii sociali.

În fapt, lipsa unei consultări reale este sursa principală a tuturor conflictelor. Obstrucţionarea dialogului social şi atitudinea arogantă a guvernanţilor au dus la blocajele actuale ce au amplificat nemulţumirile lucrătorilor.

Ministrul Muncii interpretează într-un mod personal şi dictatorial dialogul social. El invită la discuţii anumiţi parteneri sociali, după criterii care nu se regăsesc în nicio lege a dialogului social.

Proiecte de legi extrem de importante, cuprinse în PNRR – reforma pensiilor speciale, legea salarizării şi reforma sistemului public de pensii, au fost elaborate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali.

Lipsa de transparenţă, modul în care clasa politică ţine cu dinţii de privilegii aberante şi sfidătoare, precum pensiile speciale ale aleşilor, ratarea termenelor din PNRR, dar şi semnalele negative transmise de Bruxelles, arată clar incompetenţa guvernului în gestionarea procesului de revenire din criză.

Primul pas necesar pentru gestionarea conflictelor este DEMITEREA actualului ministru al muncii şi intrarea într-un dialog social real şi responsabil.

O a două măsură prioritară este revenirea la un sistem fiscal echilibrat, cu transferul imediat a unui procent din contribuţiile sociale ale angajaţilor înapoi către angajator.

Haosul politic nu este creat de către lucrătorii care sunt în stradă sau ameninţă cu greva. Răspunsul acestora vine după şiruri lungi de nemulţumiri în care negocierile au eşuat, iar doleanţele lor nu au fost luate în seamă.

Nu doar incompetenţa domnului Budăi ne-a adus în acest prag, ci şi lipsa de preocupare, empatie şi solidaritate cu oamenii muncii, ruptura majoră dintre clasa politică şi cetăţeni.

Politicienii tratează sindicaliştii din educaţie precum un cartof fierbinte, l-au pasat de la unul la celălalt, fără a zice ceva clar. Accentul se pune pe 'nevoia de terminare a grevei' şi nu pe soluţionarea problemelor şi a cauzelor acestora.

Reprezentanţii clasei politice trebuie să îşi asume şi să deconteze eşecul politicilor care favorizează capitalul în detrimentul lucrătorilor, care au trasformat România în ţara muncii ieftine, a lucrătorilor lipsiţi de drepturi şi venituri decente, a serviciilor publice subfinanţate, la care din ce în ce mai puţini au acces!

CNS Cartel ALFA îşi exprimă solidaritate cu personalul din educaţie care a decis continuarea grevei, cu personalul din sănătate şi cu toate categoriile socio-profesionale care îşi revendică drepturile legitime", se arată în comunicatul CNS Cartel Alfa remis presei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor