Înalta Curte, cadou pentru falşii revoluţionari în prag de comemorare a morţilor din '89. Fost secretar de stat: E un mare abuz!
Mihai Dodu, fostul secretar de stat pentru Revoluţionari, schimbat din funcţie de Marcel Ciolacu, acuză un "abuz" al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în favoarea falşilor revoluţionari. De acest "cadou" vor beneficia, spune Dodu (pe care, reamintim, Ciolacu l-a schimbat din funcţie după ce acesta l-a lăsat fără certificat de Luptător cu Rol Determinant), personaje precum Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu.
Mai exact, Dodu semnalează, într-un interviu pentru Epoch Times, că ÎCCJ a pronunţat o soluţie care îi va ajuta pe toţi falşii revoluţionari şi Luptători cu Rol Determinant la Revoluţie să rămână cu certificate pe care nu le merită, certificate în baza cărora încasează indemnizaţii de la statul român. La Înalta Curte s-a pronunţat completul de nouă judecători pe dezlegarea unei chestiuni de drept, ceea ce face ca decizia curţii să fie obligatorie, punctează Dodu.
Concret, este vorba despre o soluţie pronunţată de ÎCCJ în favoarea lui Gheorghe Turcu, persoană căreia Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari a vrut să-i retragă certificatul de Luptător cu Rol Determinant (LRD) la Revoluţie. Judecătorii ÎCCJ au decis, însă, că acest lucru nu se poate face, motivând că a trecut mai mult de un an de când certificatul a fost acordat, explică Dodu. Practic, spune el, ÎCCJ instituie un fel de "prescripţie", similară cu cea instituită în tandem cu CCR privind prescripţia faptelor penale, care a dus la închiderea a numeroase dosare de corupţie.
"Nelegalitatea acestei soluţii este aceea că ÎCCJ a adăugat la Legea 341/2004 (Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989), ceea ce reprezintă un mare abuz în serviciu.
Prin această soluţie, articolul 8 din lege, care permitea statului să solicite în instanţe anularea certificatelor pentru cei care aveau hotărâri de colaboratori cu Securitatea, au avut funcţii în PCR sau în gărzile patriotice, nu mai poate fi aplicat. Aceasta îi avantajează pe Ion Iliescu, Silvian Ionescu, Eugen Nicolicea, Vasile Blaga, Marcel Ciolacu, Gelu Voican Voiculescu, împotriva cărora erau deja demarate acţiuni în instanţă pentru anularea certificatelor. Este un mare cadou făcut impostorilor la 35 de ani de la Revoluţie!"
Potrivit lui Dodu, soluţia Înaltei Curţi dinamitează toate dosarele deschise în instanţă de Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari, care vizau retragerea certificatelor de Luptător cu Rol Determinant acordate unor persoane care nu întrunesc conditilie pentru acest statut.
Reamintim că luptătorii cu rol determinant beneficiază de drepturi băneşti majorate: din 1 ianuarie 2015, aceştia primesc o indemnizaţie lunară de gratitudine de 2.020 de lei. Pe lângă aceasta, ei mai beneficiază de transport public gratuit, scutiri de taxe şi impozite pentru o locuinţă şi terenul aferent, posibilitatea de pensionare anticipată, precum şi alte privilegii.
Într-un interviu anterior acordat Epoch Times, Dodu a explicat că există în jur de 2000 de persoane deţin certificat de LRD fără să îl merite. Unele l-au obţinut în baza unor mărturii false (sunt oameni care "s-au făcut" unii pe alţii LRD depunând mărturii mincinoase), iar altele, deoarece au fost revoluţionari în oraşe cu Rol Determinant la Revoluţie, deşi acele oraşe nu întrunesc criteriile pentru acest statut. În mandatul lui Dodu, au fost deschise procese pentru anularea acestui statut.
În total, potrivit lui, 13 localităţi – printre care oraşul Buzău, unde a fost revoluţionar Ciolacu – au primit acest statut în mod nejustificat. Pentru ca un oraş să aibă acest statut, în localitatea respectivă trebuiau să se fi înregistrat morţi şi răniţi înainte de fuga lui Ceauşescu, lucru care nu s-a întâmplat în cazul unora dintre aceste oraşe.
Pentru nouă dintre aceste localităţi, Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari a reuşit să deschidă dosare de anulare a statutului în mandatul lui Dodu. Prejudiciul adus statului român prin plata indemnizaţiilor către luptătorii cu rol determinant din aceste oraşe, aferent perioadei până la 1 septembrie 2023, se ridică la 227 de milioane de lei. Prejudiciul total pe toate dosarele este mult mai mare. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.
Revenind la soluţia Înaltei Curţi, Dodu afirmă că aceasta minează inclusiv dosarele privind localităţile, nu doar pe cele individuale ale falşilor LRD lăsaţi fără certificate.
"Decizia ÎCCJ constată tardivitatea anulării unui certificat. Ce spune Curtea? Că el poate fi anulat doar într-un termen de un an de la acordare. Dar vorbim despre certificate acordate în 2004, 2005, 2006, chiar 2015, pentru care termenul de un an a fost demult depăşit.
Asta înseamnă că toate dosarele noastre, inclusiv cele pentru oraşele care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi declarate cu rol determinant, devin tardive. Ce va face fiecare impostor? Va depune la instanţă decizia ÎCCJ şi va susţine că retragerea certificatului său este tardivă. Iar statul va continua să plătească bani în gol.
Revenind la acest caz, beneficiarul solutiei, Gheorghe Turcu a pierdut pe fond la Constanţa şi a cerut dezlegare la ÎCCJ pe speţa respetivă, iar ÎCCJ s-a pronunţat. Decizia emisă de ÎCCJ a stabilit că retragerea certificatului trebuie să se facă în termen de maximum un an de la acordare. Păi care termen? Că acesta a fost demult depăşit în cazul SSPR-ului.
În 2015, a fost emisă Ordonanţa prin care s-a modificat Legea Recunoştinţei, introducând titlul de Luptători cu Rol Determinant. Oamenii aceştia primesc bani... Şi, din 2015, ei continuă să beneficieze de aceste plăţi până în prezent.
Noi i-am verificat în comisie, în baza articolului 49 din legea noastră, şi am analizat probele pentru a vedea dacă îndeplinesc condiţiile. Am constatat că nu le îndeplinesc. Am mers cu dosarele lor în instanţă, la fel cum am procedat separat şi cu oraşele care nu întruneau condiţiile pentru a fi declarate 'oraşe cu rol determinant'. Am observat că probele depuse la dosar nu sunt concludente, ba chiar lipsesc în cazul unor oraşe precum Buzău, Deva, Suceava, Piatra Neamţ, Târgovişte, Băile Herculane, Braşov, Reşiţa, Constanţa Braşov, Hunedoara, Reşiţa.
Iar acum, ÎCCJ îi va absolvi pe aceşti impostori pe o chestiune strict tehnică, exact cum s-a întâmplat şi cu prescrierea marilor dosare de corupţie", a declarat Dodu.