Imagini dintr-un spital din Capitală: Pacienţi ţinuţi pe jos în paturi improvizate, morga arhiplină
alte articole
Imagini trimise presei de către cadre medicale ale Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti arată că morga acestuia este plină şi trupurile pacienţilor Covid decedaţi nu mai au loc în frigidere. În acelaşi timp, în unele saloane pacienţii sunt aşezaţi pe jos, pe paturi improvizate, din cauza lipsei de locuri libere.
La această unitate spitalicească se înregistrează aproximativ 45 de decese pe zi – atât din cauza Covid cât şi din alte cauze, relatează Digi24. De regulă, necesarul lunar de saci este de 100. Numărul sacilor a fost suplimentat la 500.
Potrivit sursei citate, angajaţi ai spitalului au afirmat că acesta nu mai are nici saci pentru cadavre, în condiţiile în care acolo sunt internaţi peste 400 de pacienţi Covid pozitivi, dintre care în jur de 100 având forme grave, şi aproximativ 400 de pacienţi negativi.
Totodată, în ultimele zile, la spitalul Universitar din Bucureşti s-au format cozi de ambulanţe care aduceau pacienţi Covid în stare gravă, iar sâmbătă a existat un număr mai mare de morţi, aproximativ 40 de decese.
Vă invităm să urmăriţi materialul video.